E o iluzie că v-ați luat, că ne-am luat țara înapoi. Într-un admirabil efort colectiv, Klaus Iohannis a fost instalat la Cotroceni, parcă și împotriva voinței proprii; astă-toamnă mă uitam la domnia sa și îl vedeam pe Birlic tânguindu-se în Titanic Vals: “Fraților, nu mă votați!” Am trecut peste.
Combativitatea de euglenă verde a președintelui nostru ales a ieșit, repede, deși tăcut, la iveală. Un calm imperial, de lord englez, bun de scos în lume la dineuri, încă un pas de bebeluș în memorialistică. Puțin. Și e angajatul meu de mai bine de șase luni. Dacă lucram la un non-stop și îl instalam să managerieze prăvălia, până acum îl dădeam afară. Dar să avem răbdare. În defintiv, la nivelul acesta se lucrează cu proiecte ample, de țară, cu o viziune pentru un stat, dacă nu pentru întreaga construcție europeană și euro-atlantică etc., etc..
În octombrie-noiembrie 2014, eram convins că Victor Viorel Ponta va pierde alegerile. Am scris zilnic împotriva lui, pe diferite canale media. Chiar arhiva acestui site poate depune o mărturie în acest sens. De ce eram eu sigur? Pentru că știam că tocmai incultura politică a românilor îi salvează oarecum, tocmai incultura politică îi face să aleagă – în momente-cheie – soluția mai puțin proastă. Ne-am ales, cum s-ar zice, binișor președinții (mai puțin în ’90, dar sincer nu se putea altfel atunci), și am dat-o în bară cu restul clasei politice. De ce, până la urmă? Din nou: tocmai pentru că majoritatea habar n-are cine ce face în politică, habar n-are de regulile democrației, de reglajul fin al puterilor în stat și alte acareturi. Prima dovadă: societatea a lăsat presa muribundă, pe mâna interlopilor.
Mobilizarea de astă-toamnă a fost colosală și a golit de energie majoritatea. Și, de fapt – dramatic, dar adevărat – Ponta a câștigat alegerile. Continuă să guverneze (într-o țară ca România cine are Guvernul este, de facto, marele jucător pe tabla puterii, alături stându-i doar mai-marii Justiției și ai serviciilor secrete), continuă să nu plece dintr-un loc unde nu are ce să caute. Căci: ce a demonstrat acest animăluț politic ieșit din gușa infractorului condamnat, acest animăluț politic izvorât din gușa penalului Adrian Năsatase?
Cumplita sa incompetență n-a stânjenit majoritatea, n-a scos (măcar!) un milion de oameni în stradă. Și de unde să iei un milion de cetățeni cu acces la informație nefiltrată de canalele de propagandă care să iasă în stradă pentru atâta lucru? Că n-ai de unde să iei. E incredibil cum se pot mobiliza (cât de cât) mase pentru cauze ca aurul din Apuseni sau neînceperea exploatării gazelor de șist sau chiar salvarea pădurilor, ignorând, totodată, sursa imediată a răului: această clasă politică putredă care trebuie schimbată radical, definitiv.
Cum să strigi “Uniți salvăm!” și să susții, concomitent, că Ponta trebuie menținut fiindcă nu există alternativă? E ca și cum nu ai mai recurge la actul igienei intime doar pentru că urmează – previzibil – o nouă evacuare. Misterele democrației noastre originale.
Și, da, Ponta a câștigat alegerile. Sunt alegerile din fiecare zi. Majoritatea a ales: vrea să trăiască într-o țară unde negrul este alb, unde merge și așa, unde dacă nu curge pică, unde totul e curat-murdar, coane Fănică!, unde poți fura liniștit, că și pușcăria a ajuns un mic, oarecare, inconvenient, cam ca satisfacerea stagiului militar. Majoritatea a ales: aici, la noi, poți minți cu nerușinare, că nu o să ți se bată obrazul, nu o să primești o cuvenită flegmă între ochi, poți să cumperi presă în viu, en-gros și la bucată, poți să ai în Guvern oameni care să-și disprețuiască public sclavii. Pentru că asta sunt – în ochii acestor oameni – curvele și golanii de acasă. Suntem sclavii lor și avem un singur scop: să îi îndestulăm, fără să îi deranjăm prea mult cu boscorodelile noastre de sclavi. Fără să îi deranjăm – pe ei și pe nevestele lor, și pe amantele lor, și pe mătușile lor, și pe mamele lor, și pe odraselele lor. Da, nici măcar beizadelele crescute ca niște tumori în cloaca averilor lor de bugetari milionari nu trebuie deranjate!
Ponta a câștigat și câștigă zilnic. Tot zilnic, pierdem alegerea normalității. Să se cânte, așadar, un marș triumfal. Un marș pentru Gabi Oprea “Spânceană”, vă rog! Cel mai mare general al nostru, al românilor, pe timp de pace. Un lider. Un far. Un om de onoare. O minte extrem de luminată, conducător de doctorate – nu te joci!
Ponta a câștigat. Impostura învinge! Am avut nevoie de decenii ca să băgăm puțin, foarte puțin, la pușcărie oameni ca Năstase sau Mischie, monumente, efigii a tot ce este posibil când în majoritate domnește – nestingherită – nepăsarea. Asta iese când trăim sub moromețiana durere în cur de politică.
“Mă doare în cur de politică!” – aboliți acest strigăt al lui Cocoșilă, aboliți-l în toate satele și comunele, și orășelele, și muncipiile, și județele, și regiunile țării noastre și abia atunci am putea vorbi, cu adevărat, de primul pas.
Citiţi şi
Ce să scriu în CV la competențe și abilități sociale
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
