România prin vizetă

Ana Barton

7 March 2014

Ana BartonO cheamă „Arhitecţii români şi detenţia politică 1944–1964“ şi este, bunînţeles, o carte, una fierbinte din două puncte de vedere: unu, c-abia a ieşit din tiparniţă, iar al doilea este subiectul tratat. Apărută la Editura Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, cartea are ca subtitlu Între destin concentraţionar şi vocaţie profesională. Şi fiindcă noi am scris aici, şi nu o dată, despre Marina Chirca şi despre Elisabeta Rizea – modele de dârzenie şi onoare care-au trecut prin tortura comunistă, este momentul acum pentru acest volum care este, cu siguranţă, unul dintre marile evenimente editoriale ale acestui an.

Vlad Mitric-Ciupe este arhitectul care s-a încumetat să ducă la capăt o astfel de lucrare-monument, fapt ce s-a dovedit un efort mult mai mare decât cel presupus iniţial. Însă Vlad, un om cu un entuziasm rarisim, a câştigat acest excepţional pariu cu sine, iar noi avem astăzi o carte-mărturie, una în care îi găsim pe toţi arhitecţii români care au fost încarceraţi în primii douăzeci de ani de după cel de-al Doilea Război Mondial. Deşi avem şi-o excepţie, arhitectul Ion Fiştioc, omul care a avut de-a face în acest sens cu regimul comunist la sfârşitul anilor ’80. Iată ce spune autorul: „O istorie exhaustivă a regimului comunist din România încă nu a fost scrisă și probabil că nici nu ar fi avut cum să fie datorită reverberațiilor suficient de puternice încă în mentalul colectiv și în însăși structura societății românești contemporane. Secvențe ale manifestării puterii în perioada amintită sunt evocate coerent de memoraliști și cercetători, dar, cel puțin din punctul nostru de vedere, aceste fragmente nu reușesc încă să contureze imaginea completă a impactului totalitarismului impus de la Moscova. Încercând să ni-l apropiem din perspectiva castei arhitecților, remarcăm că modul în care sistemul instalat în România după cel de-al Doilea Război Mondial a subordonat politic și propagandistic arhitectura este puțin cunoscut în detaliu. În plus, așa cum afirma într-o conferință profesorul arhitect Sorin Vasilescu, de multe ori ne scapă un lucru extrem de simplu: arhitectura este făcută chiar și de arhitecți. Prezentul studiu pornește de la această incontestabilă stare de fapt: insuficienta (re)cunoaștere a relației arhitecților cu regimul comunist – în special în primele decenii ale acestuia. Pași au fost făcuți, amintind aici contribuțiile valoroase ale profesorului Augustin Ioan, continuând cu volumele memorialistice ale arhitecților Gheorghe Leahu și Ioan Mircea Enescu, inițiativa de excepție a doamnei doctor arhitect Viorica Curea, amintirile în dialog ale fostului arhitect-șef al capitalei, Alexandru Budișteanu, cercetările doamnei profesor Ana Maria Zahariade, recenta analiză foarte consistentă a domnului Alexandru Panaitescu, și altele. Cu toate acestea, deși dimensiunea represivă a comunismului a fost evocată, subiectul tragediei prin care au trecut unii membri ai breslei este doar firav atins, existând, firește, explicații pentru aceasta. Promovând un sondaj la nivelul tagmei noastre, al cărui rezultat a confirmat ipoteza inițială − nivelul extrem de scăzut al cunoașterii în legătură cu arhitecții condamnați pe motive politice în perioada 1944−1964, oportunitatea demarării unui studiu, ale cărui dimensiuni și finalitate nu le-am putut bănui inițial, se afirma aproape de la sine.“

Astfel, volumul conţine „cazurile“ tuturor arhitecţilor care au făcut puşcărie politică, declaraţiile lor date în anchete, dar şi ale anchetatorilor. Din punct de vedere documentar, orice altă lucrare pe acestă temă sau pe una adiacentă este imposibil de realizat astăzi în România fără a consulta cartea lui Vlad Mitric-Ciupe. Adică imposibil de realizat cum trebuie. Mărturiile acestor artiști acuzați pe nedrept şi închişi în cumplitele temniţe comuniste recompun „portretul“ unei societăţi aflate într-o derivă morală fără precedent, iar consecinţele acestei derive sunt trăite de noi zilnic, de 25 de ani încoace.

copertă

Aleg spre exemplificare, un fragment din interviul pe care Maria Ioana (Măriuca) Vulcănescu, fiica scriitorului Mircea Vulcănescu – mort el însuşi în temniţa Aiudului, i l-a dat autorului: „De cum s-a făcut ziuă, în încăperea de la intrare s-au instalat nişte militari şi au început să ne completeze nişte dosare, pe rând eram chemate pentru completarea acestora. Am fost date pe mâna a două miliţience puse să ne repartizeze câte un pat fiecăreia. Era nevoie şi de o şefă dintre noi, fiind aleasă Fifi Petrescu, nevasta ministrului I. C. Petrescu, o gospodină remarcabilă, ordonată şi harnică, cea care urma să dea raportul dimineaţa şi seara. De a doua zi a început completarea dosarelor fiecăruia, eram chemate pe rând în fața gradaţilor ca să ne spunem numele, datele de naştere, iar ei adăugau din burtă şi câte o vină. A venit şi rândul unei frumoase doamne, cu o ţinută dreaptă, impecabilă, pe care am aflat că o chema Logadi și care era de fapt Ecaterina Caragiale, fata marelui nostru dramaturg. Ea nu a vrut să răspundă la niciuna din întrebările ce i se puneau, spunând doar atât: «Sunt fata lui I.L. Caragiale care este sărbătorit în momentul de faţă, al cărui portret este afişat în tot oraşul. Dumneavoastră faceţi o mare greşeală să mă arestaţi pe mine, fata lui! Nu vă dau nici o altă declaraţie în afară de aceasta!». Curiozitatea feminină aflase ce se întâmplase în încăperea de alături, despărţită de sala cu paturi printr-un simplu perete de scânduri. Când doamna Logadi s-a întors printre noi era tot atât de dreaptă şi de calmă ca mai înainte. Dar în toiul nopţii uşa s-a deschis zgomotos şi s-a auzit tonul poruncitor: «Logadi, strânge-ţi lucrurile!». Ne-am speriat cu toate gândindu-ne ce urmări cumplite putea avea atitudinea ei dârză şi recalcitrantă… poate că urma să o trimită în Siberia!!! Prietenele au îmbrăţişat-o cu lacrimi în ochi, văzând că e luată de lângă noi. Doamna Logadi lucra la Institutul de Microbiologie «Ion Cantacuzino» unde s-a prezentat în dimineața următoare. Era colegă chiar cu gazda noastră, doamna Nina Sturdza căreia i-a spus pe dată cu cine fusese reținută. Astfel a aflat și mama mea, foarte curând, unde mă aflam.

A doua zi era duminică şi după «număr» se deschide din nou uşa şi apare în prag o doamnă nu prea înaltă, blondă, blândă şi mirată, ţinând în mână pălăria din care ieşeau un tub de pastă de dinţi şi un săpun. Doamnele din generaţia ei, care o cunoşteau foarte bine, i-au sărit în întâmpinare cu strigăte de uimire. Era EcEcaterina Macovei, nevasta ministrului de pe vremea lui Carol al II-lea. Ea suferise un accident cumplit la una din sărbătorile de 10 mai, când întreaga estradă de lemn plină de spectatori s-a prăbușit peste ea, frângându-i oasele. Într-adevăr, se vedeau şi după atâta vreme picioarele complet contorsionate. Coborâse de dimineaţă să-şi cumpere un săpun de la drogheria de la parterul blocului său şi nu apucase să reintre în casă că şi fusese luată pe sus şi adusă printre noi. Trebuia completat numărul de 25 de femei rămas descompletat prin plecarea doamnei Ecaterina Logadi. La un moment dat, am fost despărţită de mătuşa mea, atunci când ea a fost luată şi dusă la o confruntare cu fiul ei arestat sub alt nume şi identificat într-un final.“

Vlad Mitric-Ciupe i-a intervievat pe toţi arhitecţii supravieţuitori detenţiei politice despre care a scris, fie că aceştia locuiesc în ţară, fie că au ales să trăiască şi să profeseze în afara ei, dar şi pe urmaşii acestora. Astfel, în afara efortului de a consulta arhivele C.N.S.A.S., care este unul uriaş, exact aceste interviuri fac din cartea lui o apariţie editorială de excepţie. Pentru mine, constituie o perspectivă nouă, deopotrivă adâncitoare şi limpezitoare a celei pe care-o am deja de 25 de ani şi care are nevoie de astfel de demersuri îmbogăţitoare.

Lansarea volumului va avea loc miercuri, 12 martie, la ora 17.00, la sediul Institutului Cultural Român din Bucureşti, aflat pe Aleea Alexandru nr. 38.



Citiţi şi

O poveste adevărată despre dragoste și răzbunare

La umbra fetelor în floare sau cum am fost deocheat

Scarlett a fost modelul meu

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
635 views

Your tuppence

  1. Cam multă intoleranţă, dragi toleranţi de meserie! – Featured, Life Bites | Catchy / 23 May 2014 5:57

    […] credinţa creştină a fost unul dintre puţinele puncte de sprijin în timpul deceniilor de totalitarism comunist. Stalin a luat în derâdere “diviziile” inexistente ale Vaticanului, dar nu prin forţa […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Un altfel de doctor – Men Talk | Catchy / 11 March 2014 20:09

    […] îi deschid ușa. O siluetă ca o umbră se strecoară înauntru. Domnul Adrian Ionescu este fost deținut politic și are peste 80 de ani. A fost arestat în ’58, după evenimentele din Ungaria… Tocmai […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro