“Sfinte È™i mare Arhanghele al lui Dumnezeu, Mihaile, care cel dintâi înÂtre îngeri stai dinaintea Treimii celei negrăite, sprijinul È™i păzitorul neamuÂlui omenesc, care ai zdrobit în Ceruri cu oÈ™tile tale capul prea-trufaÈ™ului diaÂvol È™i ruÈ™inezi pururea pe pământ răutatea È™i viclenia lui, la tine alergăm cu creÂdință È™i ne rugăm È›ie cu dragoste: fii pavăza nestricată È™i coif tare Sfintei BiÂserici È™i neamului nostru dreptcredincios, păzindu-ne cu spada ta purtătoare de fulgere de toÈ›i vrăjmaÈ™ii văzuÈ›i È™i neÂvăzuÈ›i.
Nu ne lăsa pe noi, o, Arhanghele al lui Dumnezeu, fără ajutorul și ocrotirea ta, pe cei ce lăudam astăzi sfântul tău nume. Iată că, deși mult gresiți suntem, nu voim să pierim întru fărădelegile noastre, ci să ne întoarcem la Domnul, ca să ne călăuzească spre lucruri bune.
Luminează minÈ›ile noastre cu lumina feÈ›ei lui Dumnezeu, care străluceÈ™te totÂdeauna pe fruntea ta ca un fulger la arătare, ca să putem pricepe care este voia lui Dumnezeu, bună È™i desăvârÈ™ită, în ceea ce ne priveÈ™te, È™i să cunoaÈ™tem toate câte se cuvine nouă să le facem È™i câte să le trecem cu vederea È™i să le părăsim.
O, Sfinte Arhanghele Gavriil, desăvârşit lucrătorule, care cu numele şi cu fapta mărturiseşti puterea Celui-Preaînalt, către puţinătatea omenească apleacă-te cu îngăduinţă, şi veghează-ne în ceasul rugăciunii noastre, şi călăuzeşte-ne spre împlinirea a toată dreptatea, cu mulţimea harurilor anume încredinţate ţie, că noi în puternicul tău ajutor cutezăm a nădăjdui şi ascultătoarei tale slujiri următori năzuim a ne face.
Fii bucuria noastră şi învredniceşte-ne să fim bucuria ta, ca întru Domnul bucuriei duhovniceşte să ne veselim. Rugăciunile noastre du-le la Dumnezeu cu iuţimea aripilor tale şi de vestirea ta mântuitoare nu ne lipsi pe noi, Binevestitorule, ca pe unii ce nădăjduim cu râvna duhului să biruim neputinţele cele trupeşti şi îngerilor asemănători să ne facem, ca dimpreună cu oştirile cereşti şi cu cetele drepţilor, spre împărăţia luminii celei neînserate cătând, din tot sufletul şi cu tot cugetul nostru să aducem mulţămită, laudă şi închinăciune Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Treimea cea de-o-fiinţă şi nedespărţită, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!“.
Citiţi şi
Învață-mă arta pașilor mici (poezie-rugăciune)
22.02.2022 – fereastră de oportunitate, să ne punem trei dorinÈ›e
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.