Anul acesta m-am îmbarcat într-o călătorie cu mașina printr-o bucățică de Europă împreună cu prietena mea foarte bună și colega de bancă din facultate. Am păstrat legatura dar sunt multe lucruri pe care nu am avut pur și simplu timp să ni le spunem așa că aveam suficiente subiecte pentru un drum de câteva luni, nu de zece zile. Ne-am pregătit cu cățel, purcel, perne și păturici de dormit prin mașină pe unde ne prinde noaptea și nu avem timp să găsim cazare, cu haine cât pentru o luna (deh, suntem fete și nu căram noi, ci mașina), ne-am luat tone de apă, aparatul foto, ghiduri și hărți, mici și dulci nimicuri printre care două genți și vreo patru perechi de pantofi (nu, nu am purtat nici jumătate). În fine, ne-am ambalat și la propriu și la figurat timp de câteva săptămâni, am făcut trasee clare cât pentru vreo douăzeci de zile și ne-am imaginat că timpul se va dilata după dorința noastră. Și am plecat. Doar noi două.
S-a dilatat și comprimat timpul ăsta deopotrivă, ne-a vegheat și ne-a dat ghes, s-a jucat cu noi așa cum l-am tras de păr și nu mai știu ce a făcut dar știu că ne-a lăsat povești cât pentru cărți întregi unele mai amuzante decât altele. Voi încerca să vă iau în periplul nostru prin câteva frânturi, unele relevante doar pentru noi, dar toate, sper, amuzante.
Am plecat târziu din București cu portbagajul și bancheta din spate încărcate de viitoare amintiri. Nu ne-am oprit până după Sibiu când, pe autostradă, am auzit un zgomot straniu din mașină. Am verificat ochiometric, ca fetele, în prima parcare și totul părea ok până când nu a mai fost. Mașina a început să scoată zgomote din ce în ce mai puternice și refuza să accelereze. Ne-am oprit pe banda de urgență și am început să sunăm băieții. Triunghiul reflectorizant s-a dovedit un test de îndemânare pe care nu l-am trecut decât folosind baxul de apă ca suport și tot ce am reușit a fost să înțelegem că trebuie să scoatem mașina de pe autostradă și să găsim soluții.
O jumătate de oră și multe telefoane mai târziu ne aflam pe un câmp în așteptarea unei confirmări din State și a unei alte mașini plus a unei platforme din Câmpina. Singura clădire din câmpul nostru vizual arăta a tabără de studenți nelocuită. Pe tăblița din fața scria cu caractere aldine Centru de Agrement pentru Tineret. Băieții se anunțaseră după ora 2 dimineața așa că orice variantă de cazare suna îmbietor, mai ales cea a unui centru pentru tineret cu baie și alte facilități pur femeiești. Am încercat să intram în curte dar câinii în haită furioși că le încălcăm teritoriu s-au arătat neplăcut deranjați de vizita inoportună, iar bărbații la bustul gol de pe balcoanele din față nu păreau impresionați.
– Bună ziua! Centrul de agrement pentru tineret?
– De unde aveți acest număr?
– Am sunat corect?
– De unde aveți acest număr de telefon?
– Suntem în fața Centrului de agrement pentru tineret și acest număr este pe plăcuța din față. Am sunat corect? Ne interesează dacă aveți o cameră liberă. Am rămas cu mașina în pană și…
– Cobor imediat.
Câteva minute mai târziu, Costică ne sărută mânușițele cu respect. Are fața rumenă și un zâmbet bonom, iar tricoul roz mulat bine pe burtica de bere lasă să se vadă în valuri mesajul Keep on living the dream. Are o camera. Are chiar mai multe și ne duce să o vedem. Pe drum, ne apără de câini și se scuză pentru că nu sunt foarte pretențioase camerele astea, dar nu prea avem oaspeți ca dumneavoastră.
– Nicio problema. Nu suntem pretențioase.
Imediat am înțeles la ce se referea. Camera cu șase paturi arăta a cazarmă. Păturile groase de pe paturi ascundeau așternuturi din epoca comunistă, iar lăcustele căt palma întinse pe jos și probabil ucise de lipsa de aer completau peisajul. Câteva priviri pe furiș și ne-am lămurit una pe alta că vom dormi în mașină. Testul suprem abia acum venea însă.
– Se poate să folosim baia înainte să ne hotărâm?
– Sigur. Așteptați să verific.
Un minut mai târziu:
– E ok. Puteți merge! Eu rămân aici să vă păzesc.
Șoc! Groază! Să ne păzească de ce? Ne-a arătat ușa și a rămas la intrare. Singura baie disponibilă de pe hol era dedicată bărbaților în ciuda hârtiei roz.
– Știți, aici a fost centrul pentru tineret pe vremea comuniștilor. Acum l-a închiriat compania pentru autostrăzi. Sunt numai muncitori cazați aici dar avem camere și la parter unde nu stă nimeni.
I-am mulțumit frumos. I-am explicat cum nu vrem să îl deranjăm noaptea când vor veni băieții și mai așteptăm în mașină și ne-am felicitat că am luat pături și perne cu noi. Am petrecut următoarele șase ore vorbind, amintindu-ne de facultate, mâncând proviziile pentru care o boscorodisem pe mama și gândindu-ne cât de aproape am fost să nu începem aventura asta deloc. Pentru că aventură a fost. Băieții ne-au salvat la 3 dimineața, am schimbat Fordul Tranzit pe un Hyundai Santa Fe și ne-am îndreptat spre primul motel din Deva unde ne-am prăvălit epuizate. Iar aventura abia începe.
Citiţi şi
De ce să alegi un hotel situat lângă aeroport?
Dacă ai câine, citește. Dacă nu ai câine încă, citește de două ori
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
