Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Scrisoare de dragoste

22 January 2018

Dragul meu,

Aceasta este o scrisoare pe care doream să ți-o scriu mai de demult.

Când te-am cunoscut, ți-am mai spus, erai vesel și, bineînțeles, puțin mai tânăr. Aveai o lumină în ochi, pe care o ai și acum, dar mai copilărească. Te-am iubit mult și încă o fac, foarte mult, așa cum fac oamenii flămânzi și cei însetați după un timp, când nu au mai avut de ale gurii. Și sorb fiecare picătură de apă care le atinge buzele.

Te-am recunoscut dintre ceilalți nu imediat, fizic, ci puțin mai târziu, după suflet. Mi s-a părut că vii și mi-l reflectezi pe al mea, că îmi asculți muzica, că îmi vezi lumea prin ochii tăi. Sunt potriviri care nu se pot întâlni decât în planul de sus. Nevăzut sau nespus.

Te iubesc, dar nu pot să spun exact de ce. Poate din dorința de a iubi. Posibil ca nevoia de dragoste să se materializeze la mine în ceea ce proiectez în tine, habar nu am. Sau îmi doresc asta foarte mult, să iubesc pe cineva foarte tare și s-a nimerit să fii tu acela.

Ce ești tu pentru mine?

scrisoare

O mare fără fund, un albastru fără capăt, un cer fără acoperiș. Cine știe pe unde îmi umblă mie sufletul desculț când îl întâlnește pe al tău? De ce mă gândesc la tine oare ca la perechea mea, cealaltă jumătatea a mea? Nu sunt superstițioasă, nu cred în suflete împerecheate acum care s-au desperecheat cândva, cu sufletul nu te joci, ori îl ai întreg, ori l-ai lăsat pe undeva, l-ai donat, l-ai împrumutat și acum vii și te simți pe jumătate. În care vreme, iubitul meu?

În care timp ne-am mai cunoscut unul pe altul în format de suflet și facem acum recunoaștere? Oare nu cumva disperarea în care ne mințim că trăim, în celulele noastre bine formate, ne fac să ne aruncăm înspre în afară cu sufletele doar ca să ne salvăm? Nu cumva ne imaginăm că iubim doar ca să ne păcălim frumos? Știi ce cred eu? Noi ne proiectăm unul în celălalt dorințele, visurile, iubirea, care, de fapt, sunt forme a ceea ce năzuim eu, ca femeie, văzând în tine bărbatul ideal și tu, ca bărbat, căutând femeia ideală în imaginea pe care ți-ai făcut-o despre mine.

Te-ai gândit oare că am putea trece unul pe lângă celălalt pe stradă fără să ne dăm nicio atenție, ca niște vechi amici care s-au cunoscut cândva? Fiindcă ne suntem prea comuni și prea familiari? Prea la fel? Oamenii la fel la suflet nu se recunosc după chip, eu așa cred. Cum să iubești fără discernământ și să ții așa ceva ascuns, fără să spui?

Poți iubi un om după suflet? Cât timp? O viață? Este oare îndeajuns? Poți să îl iubești fără să îl vezi și mai apoi să alergi după asta toată viața? Vreau să îți spun că îți simt și bucuriile, dar mai ales tristețile, că te simt în toți oamenii, că te văd în toate formele de viață de pe pământ, în păsări, în porumbei, în câini și în cai, în frunze, în flori, în soare. Când privesc la cer, te văd pe tine, când mă uit la soare, te regăsesc acolo, când văd o frunză agățată în copac, știu că ești în ea, când mă culc, alerg către tine doar să te pot întâlni. Te salut de dimineața cu primul gând și noaptea, înainte de culcare, cu ultimul, te citesc printre toate rândurile și sunt și maniacă și depresivă când mă gândesc la tine. Sunt bipolară cred și nu îmi este rușine să recunosc. Că te gândesc mereu și îmi imaginez cum zâmbești și cum te bucuri de viață, cum îți cântă sufletul și cum eu știu să ți-l ascult.

De ce să te iubesc așa de mult? Pentru ceea ce ești sau doar îmi închipui, pentru ceea ce îmi doresc să fiu de când te știu, pentru că aș putea să și mor și să nu îmi pară rău pentru că știu cum este să iubești. Pentru că te compui atât de frumos pentru ceilalți și eu culeg din asta ceea ce îmi vine mie bine. Adică tot ceea ce reprezinți tu în imaginea mea. Un suflet perfect într-un trup imperfect, la fel ca mine. Pentru că mă iubești necondiționat, fără să te oprești, pentru că te iubesc necondiționat, fără să mă opresc, pentru că ești și stea, și nor, și câmp de flori, pentru că ești vers și literă stacojie, pentru că ești trist profund pentru tine și vesel profund pentru ceilalți.

Pentru că trece vremea și eu nu mă pot opri din a te iubi, pentru că îmi este frică că am cunoscut iubirea ta prea mare, prea intensă. Pentru că nu știe nimeni cum este să iubești pe cineva din adâncul sufletului, iremediabil, irevocabil, atemporal și total. Pentru că dorința fizică a rămas în planul de jos și a urcat sus, către infinit, dorința totală de tine, acolo unde doar sufletele care și-au lăsat moștenire peste timp iubirea se întâlnesc.

Mi-ai atins sufletul și eu ți-am păstrat atingerea acolo și o aduc la lumină bipolar, adică cu cei doi poli ai mei de + și – infinit, de început și de sfârșit de lume. Nu înțelege ceea ce spun acum decât acea/acel care a trecut prin asta și mulțumesc celui de sus, lui Dumnezeu sau Universului, depinde cum te raportezi și tu la planul de sus, pentru toată povestea asta. Dacă ai trecut prin așa ceva, poate că mă crezi. Dacă nu, poate vei spune că am înnebunit, asta este. Nu am cum să te contrazic.

Îți doresc cu tot sufletul să treci prin așa experiență, cu toate că vremurile nu mai sunt de așa natură. Ar trebui doar să fii foarte romantic sau să îți dorești cu orice preț să cunoști iubirea, aceea pură și dincolo de orice bariere de timp și spațiu, ca să mă poți înțelege. Doare îngrozitor, dar e teribil de plăcută.

Iar ție, iubitul meu, îți doresc să îți zâmbească ființa așa cum o face sufletul meu acum, când îți scriu aceste rânduri.

Să fii ferm convins că ne mai întâlnim noi undeva, cândva. Poate într-o zi, pe o stradă oarecare, întâmplător, sau poate într-o viață nouă, pe o planetă necunoscută, în care eu să fiu o floare, iar tu un mic prinț care să îmi poarte de grijă, poate să îmi pună un clopot de sticlă deasupra, ca să nu mă tragă curentul.

O zi frumoasă, dragul meu, precum sufletul tău așezat, atât de potrivit, lângă al meu.

Te iubesc.

Eu

O cititoare care a dorit să rămână anonimă

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

După ce am făcut primul pas în afara zonei de confort, am avut parte de una din cele mai bune partide de amor din viața mea

„Un desert bun”

Ce ai tu, nu mai găsesc în altă parte, ce am eu, tu știi de mai găsești, dar…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
6,977 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro