Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

„Sunt ceva între miezul cuvintelor și coaja lor”

6 July 2018

Legile nescrise ale Andrei Tischer m-au găsit nepregătită. Nepregătită să intru într-o zonă sacră a iubirii, a feminității, a generozității și, în egală măsură, a suferinței, de o densitate greu de suportat. Legile Andrei sunt poeme izvorâte din esența ființei, a amalgamului de simțiri, dureri, morți și renașteri prin care se coace o nouă versiune a sinelui. Să supraviețuiești unei iubiri definitive, dar crudă precum un dictator ce nu ține seamă de nimic nu este puțin lucru. Mai mult, nu doar să supraviețuiești, ci să reușești să continui să trăiești intens, până la capăt, fiecare moment, plin sau gol, și ulterior să-l transformi în poem pe care să-l închini pios chiar acelei iubiri definitive, acelui blestem, acelei poveri și acelei binecuvântări, în același timp, este de neconceput pentru mulți dintre noi.

Legile nescrise sunt, de fapt, scrise cu sânge, cu pasiune, cu dor greu, cu lacrimi, cu tot ce poate o femeie să depună pe altarul iubirii. Mai mult, sunt o invitație la curaj… Da, se moare din iubire, dar, în același timp, se renaște și se continuă viața, pentru că iubirea nu trebuie să ne înfrângă vreodată… Dimpotrivă!

Citește tot articolul aici.

andra2 (1)

***

PRIMORDIALĂ

 

Dacă închid ochii, te găseşte fiecare umbră a inimii mele.

Dacă-mi deschid inima, te pot naşte odată cu sângele meu,

de fiecare dată mai vie, mai caldă,

niciodată pierdută, întotdeauna redescoperită

un fel de limită a suferinței

încercănând fața memoriei de piatră.

Dacă mi-ai ține inima vie în palmă,

chemările mele ți s-ar prelinge printre degete, însângerate…

În creștetul lumii am inventat un arc de lumină sfidând gravitația

trupul meu și seva ta caldă

 copaci de mirare cu vene străvezii

hrănite de tăcerea ta cu gust amar de poame seci, necoapte…

Dacă-mi crestez în piele cuvintele tale, aș fi un curcubeu în alb și negru

un orizont îndoliat de pace tranzitorie

o dimineață albastră de dor

o boală care te face mult mai frumos din mine crescând

un nume sălbatic cu silabe mortale

biserică veche de lut cu carnea de trestie…

 

 ***

IDENTITATE

 

mi-e sufletul atât de plin de ea

azi nu-mi vorbi despre iubire,

 pământului să curgă ape către tine cer

 liman de liniște aici și dincolo de lume

exist doar dacă mă gândești

te port cu mine –

 un singur ochi, eternitatea şi dincolo de ea

 unică mână, care ştie să le-adune și le scrie pe toate cele nevăzute

 singure vorbele pe amar-însingurate buze –

cerul și visele, când marea nu mai e de-ajuns.

azi n-o să mai împart cu tine aerul  neîncăpător…

între mine şi tine – vis şi poveste, între tine şi mine, numai tăceri

când tu eşti tot ce ştiu, iar restul e literatură

când tu eşti tot ce văd,  iar restul e iluzie –

 când te gândesc, exist, şi altceva nu fac.

 cu mâna-nceată vreau să te descopăr,

în trupul infantil memoria rătăcită în mine crește

 capul îmi pun la picioarele tale, sărută–mă îți spun,

de carnea ta legată cu albul oaselor mele

 atât de bine e

ascult o liniște din veacul de apoi rămasă,

 e cald și e lumină în dragostea ta,

miroase a viață.

***

„Nu sunt poetă

sunt ceva între miezul cuvintelor și coaja lor

locul în care nevindecate mustesc imponderabilitățile

durerea și neputința

sunt rana din tâmplă”

(Andra Tischer)



Citiţi şi

Când viață îți dă lămâi, nu face limonadă!

Ingredientul secret

Jurnalul unei femei ce nu poate să mai iubească


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
552 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro