Sunt femeie. Sau cel puţin aşa îmi place să cred. Trec zilnic prin multe şi le adaug pe toate într-un loc ştiut numai de mine. Mă întăreşte, mă ajută să formez un zid puternic care mă apară de tot şi de toate, fiindcă lumea te dezamăgeşte la fiecare colţ. Mă descurcam bine, ştii? Chiar eram ok, eu şi cu persoana mea… o echipă, să spunem. Apoi ai apărut tu, cu un mister şi un farmec aparte. Da, mi-ai dat lumea peste cap şi m-ai schimbat radical, dar nu-mi pare rău.
Amuzant, ţin minte şi acum prima zi în care ne-am cunoscut… deşi a trecut un an. Mă aşteptai pe holul şcolii de şoferi cu nişte ochi căprui ce parcă îmi zambeau, părul tău negru, aranjat (să faci impresie bună, ce naiba?), blugi rupţi şi un tricou „american style”. Detalii… inutile pentru cine mă aude, poate chiar puerile, dar pentru mine… pentru mine aceste detalii sunt începutul unui nou capitol în viaţa mea. Momentul în care am cunoscut persoana aceea sigură pe ea care mă făcea să râd în hohote, fără să mi spună nimic… cunoscusem prima – sper că şi ultima – femeie care să-mi fi picat cu tronc. Ce ai păţit? Nu mai înţelegi nimic, nu? Nu te speria, e doar dragoste.
Ştii… dragostea nu este bazată pe sex, rasă, naţionalitate, vârstă, ideologii, trecut… ea se bazează pe sentimente, sentimente care vin din inimă. Poate că suntem femei şi de asta suntem judecate, nu este normal, spun ei, dar ce este normal? Să stau cu un bărbat fiindcă aşa este „etic”? Sunt gata să trec prin foc pentru femeia asta şi chiar dacă azi nu îi pot da o floare de faţă cu toată lumea, într-o zi o voi face.
Ne iubim enorm… „mai” enorm (da, ştiu că enorm nu are grad de comparaţie) decât cuplurile care-şi jură dragostea în faţa altarului, iar după doi ani se înjură şi îşi doresc să nu se fi cunoscut, dar pe ei nu-i condamnă nimeni fiindcă sunt bărbat şi femeie, nu?
Guest post by Noemi
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
Când nu știi încotro: 4 întrebări care te pot ghida în vremuri incerte
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.