Kenneth Branagh îl rejuvenează pe miticul Hercule Poirot – „cel mai belgian erou din literatura britanică” – într-un film elegant, cu nuanțe vintage, Murder on the Orient Express, într-un ritm bine-dozat. Mai ales că, în cvasitotalitatea lor, cărțile polițiste nu se cer re-citite. Nici că se putea imagina un „moștenitor” mai șarmant pentru opera celebrei Agatha Christie! Există la Agatha Christie o adevărată rigoare a textului, o manieră specială în care sufletul omenesc este disecat într-o aparent banală conversație și acest fapt ține de măreția literaturii clasice. Iată că artistul preocupat – în egală măsură – de monologurile shakespeariene, dar și de poveștile clasice, se interesează (și) de micul univers al Agathei.
Calmul unei confortabile și luxoase călătorii cu Orient-Express-ul este bulversat de o crimă. Cei treisprezece pasageri sunt suspectați de faimosul detectiv Hercule Poirot, care se lansează într-o cursă contra cronometru pentru a-l identifica pe asasin, înainte ca acesta să mai dea încă o lovitură.
Chiar dacă și-a manifestat direct preferința pentru ecranizările comerciale (Frankenstein, Cinderella sau blockbustere precum Thor), numele lui Kenneth Branagh va rămâne mereu asociat cu regia din zona operelor lui Shakespeare. Și cum nu i-ar fi plăcut să rămână cantonat doar în această arie strictă, actorul-realizator „a atacat” scrierile unui alt pilon al literaturii britanice: Agatha Christie. Într-o altă ordine de idei, s-ar putea spune că l-a mai „scuturat puțin de praf” pe Hercule Poirot, care zăcea în naftalină, nefiind luat în seamă decât de-o serie T.V. britanică. Preluând chiar el rolul detectivului belgian, Branagh s-a decis să îi confere o alură de veritabil erou, în sensul contemporan al termenului. Pentru a fi pe deplin convins de capacitatea deductivă incredibilă, ne prezintă o introducere (prologul – inedit și autonom de intriga romanului) plină de ritm, în care super-inteligența personajului apare precum o „super-putere” asociată – concomitent – cu efectul comic (posibil, inspirat de recentele adaptări după Sherlock Holmes). Cu un soi de cabotinism (asumat), Branagh a reușit în cele mai multe puncte ale scenariului să ofere un joc suficient de atractiv pentru toți spectatorii care cunoșteau deja povestea.
Din materialul de origine, acest nou film nu a modificat decât unele caracteristici minore ale personajelor, începând cu naționalitatea și terminând cu asocierea eroilor de pe ecran cu o distribuție credibilă (de cinci stele !). Branagh a rămas fidel romanului, așa cum procedase și Sidney Lumet în versiunea din 1974, dar a îmbunătățit – prin interpretarea actoricească și montaj – psihologia propriului său rol. Un singur minus ar putea atenua prestația sa: accentul „fals -britanic”, accentuând prea mult dimensiunea iconoclast-burlescă dorită. Adesea, întorsăturile din scenariu sunt urmate de momente de introspecție. Și, pentru că e aproape imposibil să nu compari această nouă versiune cu cea din 1974, trebuie adăugată suita de prezențe – Judi Dench, Johnny Depp, Michelle Pfeiffer, Penélope Cruz sau Daisy Ridley (cota acestor actori atrage numeroși spectatori) – care încearcă să mențină ștacheta cât mai sus, așa cum o făceau, anterior, fermecătorii Lauren Bacall, Jacqueline Bisset, Sean Connery, Ingrid Bergman, Anthony Perkins și Albert Finney. Se cuvine o mențiune specială pentru mai puțin celebrul Leslie Odom Jr., care – prin intermediul personajului său – lansează subtile aluzii la segregare (inexistente în roman și care nu apar nici în prima ecranizare). Printre asemenea prezențe, personajele secundare nu au prea mult loc. Kenneth Branagh se joacă, abil, cu spectatorii săi, conducându-i pe piste false, iar la deznodământ, toate personajele sunt aliniate în fața lui Poirot, într-un tunel, în vreme ce Orient Express-ul e blocat în zăpadă.
Cineastul devine omniprezent pe ecran, îndreptându-se către ultimul act în care judecata morală se relevă ca o veritabilă provocare, în această intrigă. Cu o vădită tentă hitchcockiană, regia semnată de Branagh permite re-descoperirea tensiunii acestui clasic „whodunit”. Adevărata plusvaloare din noua ecranizare e asigurată de calitatea estetică care-a făcut posibil ca acest tren de lux să devină locul propice unui thriller psihologic. Frumusețea peisajelor hibernale (filmate în zona Chamonix) e contrapunctată de încordarea din spatele ușilor închise (decorurile din interiorul trenului au fost realizate în studio) și se face și mai vizibilă atunci când personajele ies din vagon. Așadar, am putea spune că modernitatea și respirația personajelor alimentează ritmul acestui film în care intriga (destul de sumară) se rezolvă printr-o lovitură de teatru și permite transformarea morală. Branagh a insuflat o anumită gravitate personajelor, iar lui Poirot i-a conferit, pe lângă silueta pitorească, o anumită obstinație solitară (eroul e conștient de potențialul său, dar și de o anume inadecvare) pentru a demasca adevărata natură umană.
În afara divertismentului și a efectelor generate de mișcările camerei, se impune o reflecție asupra pierderii și-asupra doliului, o analiză mai clară despre bine și rău. Ca nu cumva – dacă realizatorii își vor pune în minte să ne dea jaloane într-o posibilă (viitoare) croazieră pe Nil, spectatorii să nu fie luați prin surprindere de fluctuațiile curenților/curentelor de la Fox.
Regia: Kenneth Branagh
Scenariul: Michael Green (după romanul Murder on the Orient Express de Agatha Christie)
Imaginea: Haris Zambarloukos
Decorurile: Jim Clay
Costumele: Alexandra Byrne
Montajul: Mick Audlsey
Muzica: Patrick Doyle
Productori: Simon Kinberg, Ridley Scott, Mark Gordon, Kenneth Branagh, Michael Schaefer, Judy Hofflund
Producția: Scott Free Productions, The Mark Gordon Compagny, Kinberg Genre
Distribuția:
Kenneth Branagh – Hercule Poirot
Johnny Depp – Edward Ratchett
Michelle Pfeiffer – Caroline Hubbard
Josh Gad – Hector MacQueen
Willem Dafoe – Gerhard Hardman
Derek Jacobi – Edward Masterman
Daisy Ridley – Mary Debenham
Penélope Cruz – Pilar Estravados
Judi Dench – Prințesa Dragomiroff
Leslie Odom Jr – Dr Arbuthnot
Durata: 1h49 min
Citiţi şi
Aceste fotografii, aceste momente în timp…
Hercule Poirot vânează fantome – A Haunting in Venice
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
