Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Suzana

5 December 2018

Soarele strălucea peste zăpada așezată în strat gros pe fața pământului. Umbrele aruncate de copacii goi, cu crengile ca niște degete răsfirate, păreau uriași din povestirile fantastice. Eram copil, iar iernile copilăriei mele nășteau mereu cuvinte care se închegau în fraze, fraze care se transformau în viitor, mai apoi în trecut. Fulgii mari și pufoși cădeau peste mulțimea colorată de copii, oprită în mijlocul drumului ca pentru o ședință importantă. Unii copii cărau sănii, alții schiuri, nailoane, patine făcute de oameni prin curțile lor. Nimeni nu lipsea. Mici și mari, băieți și fete ne adunam, ne sfătuiam și joaca putea începe. Gândurile despre căldura din sobă, despre prânz, televizor sau cărți rămâneau suspendate în acest paradis alb, care aducea cu el atâta bucurie, atâta nerăbdare.

fetita cizme rosii zapada

Ne-am hotărât să stabilim cartierul general pe râpa cea mare, să ne facem un derdeluș din susul pârâului spre inima râpei. Era o hărmălaie de nedescris: copiii țipau, câinii lătrau, babele de prin curți ne ocărau…. Cui îi păsa? Fericiți, ne aruncam în aerul rece, ne tăvăleam în zăpadă, ne strigam pe nume. Chiote și icnituri împânzeau locul. Tehnologia nu ne încurca. Părinții nu știau pe unde suntem, nu se întrebau dacă ne este foame sau sete, nu încercau să ne păcălească pentru a ne bea sucul de portocale și a mânca o lingură de spanac. Când ne întorceam seara, uzi până la piele, dar roșii în obraji și fericiți, cea mai sărăcăcioasă mâncare era un festin, pe care îl mâncam repede, fără să stăm pe gânduri.

Într-o casă de la marginea uliței se mutase o fetiță cu mama ei. Locuia cu bunicii. Nu știam mare lucru despre ea, doar faptul ca venise de la oraș, după ce își pierduse tatăl, că avea cizmulițe roșii, cum nu mai văzusem vreodată în viața mea, ochii mari, albaștri ca două întrebări ridicate peste misterele lumii. O chema Suzana. Un nume atât de nou și de incitant pentru mine.

Suzana stătea de obicei departe de noi și ne privea cu uimire ca pe o gașcă de neciopliți. Arătam așa. Îmbrăcați cu ce găseam, înotam în cizme imense, cu căciuli mari de iepure sau oaie pe cap, cu pieptare de lână cu nasturi din os, ca niște sălbatici scăpați în mijlocul satului. Nu ne lăudam cu nimic. Eram toți la fel: vecini și prieteni, copii crescuți din munca dură a părinților noștri. Toți la fel. Dar Suzana era altfel…

Suzana nu vorbea. Copiii se fereau de ea și îi spuneau „Muta”. Ne privea cu ochii ei mari, care spuneau mai multe cuvinte decât înțelegeam noi. Se apropia de noi, însă rămânea la distanță. Își muta privirea de la unul la altul, iar râsetele noastre nu o descurajau. Era curajoasă și era copil… avea nevoie de tovarăși.

– Haideți să o luăm și pe Suzana cu noi, am propus eu într-una din zile.

– Ce sa facă? Să ne care săniile?

Și hi hi hi… ce glumă bună. Râdeau toți ca și cum Stan și Bran ar fi dat o reprezentație atunci, pe loc. Am luat-o pe Suzana de mână și am plecat spre derdeluș. Cizmulițele ei vorbeau cu zăpada, într-un grai secret, înțeles numai de ele. Suzana mergea ca o prințesă din povești, abia atingând pământul. Pașii mei grei, cu cizme mari, care se afundau în zăpadă, subliniau mereu diferența uluitoare dintre două fetițe de aceeași vârstă: una care vorbea prea mult și alta care nu vorbea deloc. În preajma ei mă simțeam mică și ștearsă, fascinația pentru Suzana mă făcea să vorbesc repede și să nu spun nimic important.

Ne-am dat pe rând cu sania mea, am făcut un om de zăpadă și mulți îngeri… muți. I-am spus Suzanei că îngerii au venit să ne jucăm împreună. Și, poate că așa a fost, pentru că în zilele următoare, Suzana nu a mai ieșit la joacă. Îngerii ei au fost acoperiți de zăpada proaspăt căzută, peste noapte.

Nedumerită de dispariția ei, am bătut în poarta bunicii. Mi-a spus că Suzana s-a mutat înapoi la oraș, dar că mi-a lăsat un cadou. Într-o cutie de papuci erau două cărți: Ulița copilăriei, Cuore, inimă de copil și un bilet, pe care scria cu creionul: Mulțumesc.

Am citit cele două cărți în următoarele zile și nu am mai vrut să ies afară. Din paginile cărților, ieșeau cuvintele nespuse ale Suzanei, fata cu ochii precum întrebările. Am așteptat-o să se întoarcă și am pândit mereu poarta bunicii. În iarna aceea, nu am mai văzut-o deloc, iar eu nu am mai îndrăznit să fac îngeri pe zăpadă. Din povestea acelei ierni, dispăruse magia. Copilăria mea stătea să moară.

Când am revăzut-o pe Suzana eram elevă la liceu. Nici nu știu sigur dacă era ea. Mergea de mână cu un băiat, avea ochii mari ca două întrebări, mersul sigur și cizme roșii. Împrăștia în jur praf de îngeri și bucurie pură…

Guest post by Lucia Moisă

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Știu ce sunt, dar…

Mihaela Șchiopu, magiciana cu pensule și culori de la onco-pediatrie: „apropierea acestor copii mă face să am bun simț. Și nu vorbesc de politețe”

M-am bătut cu algoritmii Facebook și am înțeles până la urmă cam cum stau lucrurile

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,685 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro