Articole despre disperare

Cred că a iubi e foarte simplu. Fericirea e la îndemâna oricui, indiferent de timp și spațiu, atâta vreme cât există disponibilitate, înțelegere, răbdare, pasiune, atracție, și ele sunt reciproce. Starea de iubire amplifică starea de fericire și, împreună, dau oamenilor senzația paradisului. Pentru cât timp? Aici intervine marea întrebare, …

În ziua aia a plouat mult, iar eu plecam. M-am oprit lângă fereastră, în spatele perdelelor vechi, şi am adulmecat aerul ruginit, de cocleală venită dinspre balcoanele strâmbe din faţă, am privit îndelung tencuiala lor căzută, molozul rămas din cine ştie ce vremuri printre alei, câinii roind pe lângă tomberoane, …

Reintrase în viața mea recent… de fapt, dacă fac un exercițiu de evocare, traiectoriile noastre existențiale s-au întretăiat contrapunctic, la intervale destul de mari de timp și spațiu, vorba lui, noi am fost mai mult prieteni decât profesor și elev, iar aici nu puteam decât să îi dau dreptate, pentru că între noi …

Adu-mi sticla mea cu iluzii, femeie, să mă îmbăt din nou, să uit cum treci ca o vacă bătrână prin casa asta de praf, cum îți atârnă ștreangul cărnii în jurul oaselor fără putere, cum gâfâi mergând și te ții cu mâna de inimă, urâto, uite cum te reverși cu …

Am fost atât de atașat de mama în copilărie încât, gândindu-mă înapoi, nu am amintiri din primii 5-6 ani de viață care să n-o includă. Atunci când mă lăsa singur acasă sau în grija altora, mă apuca o durere în stomac care mă dobora la propriu. Mă puneam pe mocheta …

Zece ani împreună şi niciun concediu exotic, niciunul din acelea care atrag ah-urile şi oh-urile prietenilor pe reţelele de socializare. Eram tineri, eram îndrăgostiţi, vacanţelor nu le păsa dacă se aşezau pe o pătură găurită sau îşi ascundeau pudoarea într-un cort. Am fost binecuvântaţi şi cu prieteni iubitori de aventură. …

Din ciclul: „Sunt plină de amintiri!” București. Zi caniculară. După opt ore de muncă, stau relaxată în metrou şi-mi studiez plictisită unghiile de la picioare, care strigau după un nou lac. Sandalele albe de la nuntă îmi vin încă bine şi se potrivesc cu rochia de mătase albă cu anemone …

O albeață vie se ridica în spirală. Parcă o mistuia pe dinăuntru încercând să-i înconjoare inima cu un cordon vechi artificial. Era obișnuită cu această durere prelungită. Suspina în cascade mai mult din amintirea suferinței decât din traiectoria, deja constantă, a albiciunii, invitată în corpul ei cu atâta naturalețe de …

Fără să fiu Lenin (ferească bunul Dumnezeu), fără să fiu la Zürich (ci doar la Madrid), fără să fie începutul secolului XX (deși nici cu al nostru nu îmi e rușine), fără să dau pe la Cabaret Voltaire (ci scriind dintr-o austeră cameră de cămin studențesc unde locuiau pe vremuri …

A fost odată o copilă cu părul bălai. Cu ochii mari, scânteietori și tulburător de albaștri. Avea copila asta în ea, un ocean de candoare. Iar în mintea ei, foarte tânără, oamenii erau toți perfecți; oarecum numai frumoși, oarecum numai buni. Numai când aveau de zis ceva cu o vorbă …