Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Trezește-te, bărbate!

12 August 2019

Tot mai mulți bărbați și tot mai des se ascund în spatele afirmației: Femeia este greu de mulțumit! Câte dintre femei nu s-au lovit măcar o dată de acestă lozincă? De câte ori nu ne-am ascuns emoțiile sau nu am rezistat și am plâns din cauza acestei afirmații?

Barbații știu adevărul. Ei știu foarte bine că femeia prin construcția ei preponderent emotivă este ușor de mulțumit, dar nu fac niciun efort în acest sens. Ei știu că e simplu să o iei în brațe în clipele grele, dar preferă să plece. Știu la fel de bine că ea are nevoie de dragoste, de atașament, de echilibru. Și, deși știu toate astea, refuză să i le ofere.

Îi spui că e greu de mulțumit ca și cum rezolvi ceva cu asta, ca și cum asta era ceea ea aștepta de la tine. Te simți atât de mulțumit de situație, ai impresia că ai descoperit continente neștiute încă. Hei, nu ai făcut nimic grozav! Tocmai ai distrus un zâmbet, tocmai ai ucis o speranță, tocmai ai frânt un suflet, un zbor. Mare scofală, vei spune și vei merge mai departe păcălindu-te în continuare că femeia e greu de mulțumit. Doar așa spun și alții, deci e adevărat. Efectul de turmă funcționează foarte bine sau efectul de haită, cum vrei tu să-i spui. Poate îți place mai mult așa. Pentru noi oricum nu contează.

Femeia este ușor de mulțumit. Ține minte! Nu avem nevoie de manuale stupide, de ironii, de glume de prost gust spuse la pahar. Avem nevoie doar de iubire. Ești tu capabil să oferi asta? Dacă da, vei vedea că lucrurile sunt foarte simple și femeia de lângă tine va înflori zilnic, va străluci, va emana fericire. Pe chipul ei nu vei vedea niciodată tristețea. Știi de ce? Pentru că ea și-a lăsat sufletul în palmele tale și nu face decât să te ocrotească pe tine, în felul acesta ocrotindu-și sufletul. Femeia uită de sine, se abandonează complet atunci când bărbatul îi oferă iubirea de care are nevoie. Dacă nu, vei vedea că lucrurile sunt complicate. Vei începe să te plângi permanent, să cauți vinovatul și nu ești tu acela, pentru că ego-ul tău este foarte puternic și vei plasa toată vina asupra femeii. Ea este vinovată pentru toate nenorocirile din lumea ta. Ea este cea care te face să pierzi autobuzul, să întârzii la muncă, să fii obosit, să mănânci pe fugă, să dormi puțin. Ea este cauza tuturor nemulțumirilor tale. Și-apoi toate frustrările se vor răsfrânge tot asupra ei. Este ca un lanț, inel după inel se continuă în același ritm.

Trezește-te, bărbate! Vezi că femeia este simplă, iubitoare, înțelegătoare, empatică și îți vrea numai binele. Când tu vei începe să o vezi așa, atunci se va rupe lanțul nemulțumirilor și viața va fi frumoasă pentru amândoi. Tu deții puterea să schimbi situația. Da, noi așteptăm ca tu să ne vezi. Noi așteptăm ca tu să fii tandru, bun, înțelegător. Noi așteptăm cuminți minunea care întârzie. Dar așteptăm…

De multe ori în cuplu începe o competiție absurdă între parteneri. Comunicarea e sugrumată din fașă, ei știu doar că trebuie să-și demostreze unul altuia care este mai bun, și culmea, amândoi sunt al naibii de buni. De ce oare? La ce bun să face asta? Nu cumva căsătoria, prietenia…și orice altă relație se bazează pe iubire? Unde-i iubirea? Unde începe și unde se termină? Haideți să nu mai dăm vina unul pe celălalt și să ne asumăm partea de orgoliu! Haideți să vorbim mai mult între noi și să tragem concluzii mai puține! Haideți să nu ne mai imaginăm ce a vrut celălat să spună, ci să-l întrebăm sincer și deschis! Haideți să avem timp și răbdare! Ups! Am ajuns la două elemente esențiale: timpul și răbdarea. Bărbatul nu are timp să poarte o discuție, dar stă nemișcat 90 de minute la meci. Nu are timp să asculte o frământare, dar uită să se întoarcă de la o întâlnire cu prietenii. Spun că noi vorbim prea mult, dar discuțiile lor sunt interminabile. Ei spun multe crezând că dreptatea le aparține. Trăim încă într-o lume a bărbatului, din păcate. Încă ironizăm egalitatea, de teamă, bărbatul crede că va pierde ceva, dar nu știe cât de mult va câștiga. Relația cu femeia nu este un război, este chiar pace.  Haideți să fim buni!

Guest post by Petruţa Petre

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Mr. „B” și vrăjitoarele (VI)

Am știut că vei veni!

Astăzi m-am dat cu rimel

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro