Da’ ce, militarul are stea în frunte? Da, are!

Ramona Sandrina

26 June 2015

Ramona SandrinaAzi, m-am trezit în sunete de fanfară. Mi-a amintit de copilărie. De tata. De cum îmi sărea inima din piept de mândrie când îl vedeam în fruntea plutonului. Tata a fost maior în armată, la tancuri. Am trăit 25 de ani cu haine verzi în casă. Cu doruri. Dacă mă întrebați vreodată, știu mai multe despre arme, tancuri, strategii, decât despre cratițe. 🙂

Mi-a plăcut, dar tata nu m-a lăsat să mă apropii de armată: “Vrei ca nici tu să nu ai familie? Să adormi cu fotografia copiilor sub cap? Să îngheți de frig sau să mori de cald pe câmpii? Numai eu știu câte am trecut și făcut și nu am nici un respect de la țara asta sau conducătorii ei!”. Și mare dreptate are tata!!!

Mulţi oameni judecă militarii. Îi fac criminali. Spun că au alernative. Că nimeni nu îi obligă să intre în armată. Așa este. Pe vremuri însă, erai obligat. Acum ține doar de conștiință, de sacrificiu și uneori de necesitate. Unii o fac din dragoste, alții pentru bani. Dar cineva trebuie să o facă și pe asta, deoarece majoritatea doar când aud de un miting dau bir cu fugiții. Mă întreb ce ar face dacă li s-ar pune o cască în cap, o armă în mână și li s-ar cere să își apere familia, părinții, vecinii, prietenii, națiunea?! Majoritatea nu participă activ nici când e vorba să se implice pentru: educație, sănătate, cultură, mediu etc. Ne gândim doar la noi. Restul, să și le rezolve singuri, puțini, cu pancardele în mână, pierzători de drepturi din prima în acest fel!

Unii întreabă: da’ ce, militarul trebuie tratat altfel? El nu e tot om? Sunt cu stea în frunte!?

Aş spune că DA!

Sunt cu stea! Ei înşişi sunt de fapt stelele!
Nu cu stea în frunte ci cu stea pe umeri, stele care nu înseamnă doar grad militar ci înseamnă povară, responsabilităţi uriaşe, renunţări, iar uneori înseamnă o altă stea pe cer.

Stelele acelea pe umeri înseamnă nopţi şi zile nedormite pentru ca alţii să poată dormi liniştit!
Stelele acelea înseamnă să aperi o graniţă, un popor, un stat mai presus de tine însuţi!
Stelele acelea înseamnă pregătiri militare continue, aplicaţii, gărzi, plecări în Afganistan, Bosnia, etc, decizii, munci grele!

Nu ştiu ce înseamnă armata astăzi. După cum văd, nu mai are multă însemnătate pentru unii oameni. Militarii sunt desconsideraţi cu mare lipsă de respect, iar sacrificiile lor sunt călcate în picioare de oameni care poate în viaţa lor nu au luat ceva în serios sau nu au ştiut ce înseamnă să fii militar sau să ai unul în familie.

aviator

***

Tata a fost preferatul meu. Cred că aşa sunt fetele, sau poate ştiam că mama e mereu acolo. Ea era sufletul acela, fiinţa aceea, iubirea aceea supremă care nu avea cum să dispară. Ştiam că e umbra mea, îngerul păzitor. De aceea, mi-am permis să îl simt pe tata ca pe un preferat. El nu era. El era doar seara când mă rugam la Doamne Doamne. Era acolo în fiecare rugăciune: “să fie bine, să fie sănătos, să nu păţească ceva, să se întoarcă la mine şi la mama…”. Uneori mă rugam să nu fie prea cald, sau prea frig ca tatei să nu îi fie greu. Acestea au fost câteva din gândurile unui copil cu tată militar.

Când tata era plecat cu lunile de acasă, mama era tristă, era mereu cu fruntea adâncită în gânduri. De asta am fost eu un copil vesel. Pentru mama şi pentru mine. Vroiam să o știu și să o văd mereu zâmbind.

Uneori, tata ajungea acasă numai noaptea. Ştiam când vine. Stăteam trează până la miezul nopţii sau către ziuă. Mereu eram trează când venea tata. Iubeam să aud cum ciocăne încet la uşă să nu mă trezească şi cum vorbea în şoaptă cu mama. După ce vorbeau puţin, deschideam şi eu uşa. Nu am fost niciodată un copil indiscret. Ştiam să aştept. Aşteptam rândul meu şi mă asiguram că acesta dura ceva mai mult. 🙂

Alteori, îl vedeam pe tata doar la gară. În gări. Când mergeau în aplicaţii mergeau cu lunile şi încărcau în tren maşinile, tancurile, blindatele, efectivul militar, etc., iar când aveam noroc, trenul lor trecea din nou prin Oradea. Câteodată apucam să-i vorbim, câteodată doar îl vedeam preţ de câteva secunde la fereastră. Era mereu acolo şi ne făcea cu mâna. Dar exista și momente fericite când trenul oprea. Atunci, lumea mea se oprea cu toată fericirea ei la mine preţ de câteva minute. Părinţii mei îşi vorbeau, iar eu îi priveam. Mama, draga de ea, oricât de mult se abţinea, mereu plângea. Plângea de bucurie, de emoție, de dor, de mine, de ea, de tata!

Prima mare dragoste a tatei a fost muzica. Tata trebuia să fie un artist. I-ar fi stat bine. I s-ar fi potrivit. A iubit foarte mult acordeonul. Cânta dumnezeiește la el. Multă lume îl cunoștea din acest motiv când era doar un tânăr cu vise şi planuri de viitor. Încă mai știe să mai cânte, dar acordeonul stă de multă vreme cu burduful spart. Tata nu mai e tânăr, iar visele lui au devenit visele copiilor lui. Acordenul mai poate să aştepte. Uneori însă, tare mi-ar place să îl știu fără griji, zâmbind și cântând la acordeon. Dar acordeonul stă acolo în cutia lui mare şi neagră şi pentru că tata şi-a pierdut entuziasmul. Şi-l recapătă uneori când ne reunim toată familia. Atunci tata le pune toate deoparte şi zâmbeşte, glumeşte, ne priveşte pe sub gene şi uneori…lăcrimează. Și militarii plâng! Chiar și cei mai demni dintre ei!!!

Armata poate fi ucisă într-o țară, dar ea devine o stare de spirit, de a fi într-o familie unde cândva a existat măcar un militar! În a mea au existat doi: bunicul și tata!

Sunt nepoată și fiică de militar şi aşa am să rămân mereu!
Fiica mea este strănepoată și nepoata unui militar şi aşa va fi mereu!
Nepoţii mei vor fi strănepoții și nepoţii unui străbunic militar şi aşa vor fi mereu!

Când mi-e dor de tata, trec pe lângă unitățile militare din Focșani, din cartierul Sud. Zâmbesc și trag aer. Inspir puternic cu ochii închiși. Aerul are acolo altă conotație. Miroase a alte timpuri. A alți oameni. Miroase a demnitate!

Ziua-Drapelului-National

***

Azi, m-am trezit învelită într-un altfel de dimineață. Un altfel de aer. Un altfel de cer. Este unul pe care azi se poate vedea un curcubeu în doar trei culori. Culorile drapelului meu. Al nostru ca români. Mândră sunt de ele, așa cum mereu am să fiu mândră că sunt ROMÂN! Pe când unii își doresc să o părăsească pentru a-și crea viitor pe alte meleaguri, pe când unii o uită și o desconsideră, eu mă încăpățânez să rămân aici, să devin un om bun și un român demn de țara lui. Iubesc țara asta și oamenii ei. Chiar o iubesc. E ca o Cosânzeană, ca un cânt, ca un dor continuu. Nu e ușor să fii român în aceste timpuri de tranziții fără încetare, dar dacă ar fi, ce satisfacții aș mai avea când mi s-ar împlini câte un vis?!

„Eu n-am cerut să fiu român! Am avut noroc! – Petre Țuțea 

La mulți ani, Tricolor!



Citiţi şi

Dragostea, poveste veche – Un beau soleil intérieu/Let the Sunshine In

E cu mine peste tot ṣi oricând ṣi-mi aduce aminte cine sunt ṣi de unde vin

Cum se cuceresc femeile (varianta secolul 21)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
19,010 views

Your tuppence

  1. Dumi / 17 August 2017 16:06

    juramantul fata de patrie este pe viata…il dai si esti pe viata al tarii..chiar de nu faci fata vietii de militar si iti dai demisia…juramantul si gradul militar te obliga sa fii rezervist ..sa participi la concentrari..si la nevoie sa fii printre primii ce apara pamantul strabun.. Cei ce imbratiseaza cariere civile…isi vor schimba locul de munca ori de cate ori vor dori … vor pleca in week end sau de sarbatori fara a se gandi daca se va incadra in ../sfanta treime/…si daca il va suna pe sef de la mare ca mai lipseste trei zile ca e frumos si e pacat sa piarda asemenea vreme.. nu il va astepta la intoarcere consiliul de disciplina sau vreun dosar penal ..
    Da…am acceptat sa mi se spuna APEVIST…..SI MI SE SPUNEA ASTFEL, NU CU ADMIRATIE, CI CU REPROS CA AM RENUNTAT LA MULTE DREPTURI CIVILE SI CETATENESTI LA CARE MAJORITATEA NU AR RENUNTA VREODATA …fiindca onoarea de ati apara tara e mai presus de orice libertate…

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Lucas / 30 June 2017 20:43

    Dl. Gabi nu cred ca ai fost militar, nu ai un vocabular care să te ridice la condescendenţa şi onoarea unui militar de carieră. Practici un troling frust şi nu mă mir că eşti mai veninos ca văduvă neagră.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Gabi / 26 October 2016 13:01

    Dvs scrieti frumos, dar nu v-ati ales subiectul bine. Eu va spun din experienta personala: am fost militar, am facut scoala militara si apoi am fost in serviciu timp de cativa ani, tot ceea ce spuneti dvs este “vrajeala”. Care viata grea? Eu am plecat din tara acum, nu am dorit sa ma fac parte dintr-un sistem in care nepotismele sunt la ordinea zilei. Care munca grea? Dvs credeti ca va pazeste cineva? Ar trebui sa va ganditi mai bine. Misiunile internationale, militarii ce se duc acolo cate 6 luni, 4 le dorm si se uita la filme. Turele de noapte in timpul anului se dorm mai bine de jumatate. Credeti-ma ca stiu ce zic, inca am prieteni care asta fac. Tara aia este o mizerie. Incepand de la oameni si terminand cu lucruri. Am fost un popor de hoti de cand ne-am creat. Numai sa ne ardem intre noi. Militaria este un nimic credeti-ma. Tatal meu a muncit 25 de ani civil..aia munca, nu sa stai cu o arma in mana, faci trageri o data pe luna si in rest pazesti o poarta sau defilezi pe la marsuri. Aia este un nimic. Asa ca inainte sa luati apararea mizeriilor care fac parte din fortele armate romane interesati-va din mai multe surse. In articolul dvs nu ati fost obiectiva. Si mie mi-ar fi placu sa mai raman, dar pt ce? Pt 20 de milioane pe luna? Cand te duci in alta tara si iei de 6 ori banii aia pe o munca la fel de usoara? Fortele armate in tara aia care ma dezgusta la maxim sunt o gluma. Nu e nimic greu asa ca nu ii mai plangeti. Stiti cati dintre colegii mei le spuneau sotiilor ca au alarme si plecau la amante cate 2-3 zile? Multi credeti-ma. Tatal meu a facut armata pt ca a fost obligat iar apoi s-a dus si a muncit 25 de ani in civilie, nu s-a plans, asta a fost decizia lui. Bunicul a fost in securitate pt ca asa a vrut. Atunci vremuri grele dar oricum nimic cum povestiti dvs. Si pe vremea lui Ceausescu puteai sa nu faci parte din regimul militar dupa armata, nu te obliga nimeni. Ideea este asa: tatal dvs, maior fiind, apoi lt col si apoi col, a mancat si a baut foarte bine pe banii statului fara prea multa munca, asa ca fiti obiectiva si lasati-o asa ca nu i-a fost asa greu, asta e abureala. Toti ofiterii de grad superior de la mine din unitate si nu numai erau foarte bine la varste aproape de pensionare. Trebuia sa munceasca civil atunci sa vezi. Eu fiindca am lucrat in domeniu stiu ce faceam, si de asta mor cand aud civili care le iau atata apararea unor lenesi. In armata si in toate fortele astea armate excluzand brigaZile de interventie se angajazeaza numai lenesi carora nu le place munca. Imi pare rau daca v-am spulberat imaginea feerica pe care o aveati in legatura cu militarii si tara aia mizera. Dar asta e adevarul, nu trebuie sa il negati. Trebuie sa acceptati asta ca o realitate:Romania se termina din ce in ce mai mult de la an la an, o sa ramaneti doar dvs si alti pensionari, nu o sa mai fie nimeni..nimeni. Eu doar ma bucur. Desi e frumoasa tara aceea, oamenii din ea nu au fost niciodata altfel. Sper sa dispara, sa nu mai avem nici o istorie nimic. Asta meritam, pt indiferenta de care am tot dat dovada de la revolutie incoace

    Thumb up 1 Thumb down 3
    Reply
    • marian / 17 May 2017 21:44

      vai mama ta gabi dar mai ales cancel ai comentat ca un aurolac ,mai bine iti vedeai de treaba si stateai ascuns pe unde te ai pripasit ca o sluga ce esti.

      Thumb up 1 Thumb down 1
      Reply
  4. Ramona-Sandrina / 20 April 2016 8:47

    Citesc si recitesc comentariile voastre si ma bucur sa regasesc in oameni, oameni, dar mai ales oameni sensibili, cu gratie sufleteasca si omenie. Ma bucur sa stiu ca tara aceasta, Cenusareasa Europei inca este iubita si pretuita, iar oamenii inteleg ca tara este una, iar conducatorii ei, sistemul si politica este alta. Nimeni nu isi alege tara in care se naste, dar toti putem sa simtim singuri si sa ne-o alegem ulterior – sa ne simtim mandri sau pur si simplu nepasatori. Eu sunt mandra! Oriunde as locui in lume, eu sunt roman si nimic nu imi va putea lua din suflet dragostea pentru tara mea si romanii mei.

    Cat despre Armata Romana, oricat de multe comentarii contra as citi, vreau sa fac o precizare. Ca sa stii ce se intampla dincolo de parere trebuie sa mananci o paine in casa unui militar sau in hainele unuia. Parerea din afara sunt una, iar prestatia militareasca si mesria de militar este cu totul si cu totul altceva!

    Am citit cateva comentarii in care am fost intrebata daca stiu cum este sa muncesc din greu. Bineinteles ca da! Dintotdeauna. Stiu ce inseamna sa tin o sapa in mana, sa ridic lazi din magazii sa le duc in spatiu de vanzare, sa stau la birou. In viata trebuie sa stii de toate, sa incerci de toate, iar dupa asa zisa revolutie, nu cred sa isi mai poata cineva permite sa refuze un loc de munca. Daca scriu, nu inseamna ca nu muncesc sau nu am habar de cat de greu se traieste in aceasta tara in care clasa de mijloc a cam disparut, iar societatea a devenit mai mult una capitalista.

    Va salut cu onor pe toti cei care ati simtit sa lasati un gand de bine si va doresc Sarbatori Fericite, Luminate si pline de Bucurii, alaturi de toti cei dragi voua!

    Thumb up 6 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro