Continuarea de aici
„Mănînc cînd am timp” este răspunsul reflex al multora dintre noi. Dincolo de el se află însă mai multe tipuri de foame – nu toate ale corpului – și câteva capcane psihologice care ne pot strica relația cu mâncarea exact acolo unde ar trebui să fie bucurie.
„Mănînc cînd am timp”. Aceasta este reacția de răspuns a multor pacienți, la recomandarea de a-și „asculta foamea”.
Din acest punct, nu mai exista răspuns standardizat, discuția devine personală. În opinia mea, rolul nutriționistului este să informeze asupra tipurilor de foame și să expună riscurile, capcanele care ne pasc atunci cînd ne așezăm la masă.
Pare surprinzător, dar, din cele șase tipuri de foame îndeobște recunoscute, numai una este somatică. Celelalte au conotații predominant psihice.
art by Agim Sulaj
Foamea „somatică” – Este cea care apare atunci cînd organismul are nevoie de materie primă pentru producerea de energie. Se manifestă prin ghiorțăit de mațe, apoi slăbiciune, oboseală nejustificată, dificultate de concentrare asupra lucrului. Foamea somatică dispare odată cu ingestia hranei. Mecanismul este dependent de balanța leptină-grelină și de nivelul glicemiei. Pentru a permite eficacitatea controlului, ingestia trebuie să fie lentă, progresivă; așadar, mîncăm domol. Între doi dumicați, ne punem întrebarea „îmi mai este foame?”.
Celelalte tipuri:
- Foamea socială, cea care apare în situații sociale ce incită la consumul de alimente: mese festive, între prieteni, cu ocazia sărbătorilor sau reuniunilor de familie. Ingestia de alimente este mai puțin condiționată de nevoie decît de convivialitate, uneori, de dorința de integrare ori acceptare într-un grup social. Dacă ocazia este previzibilă, putem ajusta aporturile alimentare anterioare, mîncăm mai puțin înainte de eveniment. De cele mai multe ori, însă, ajustarea se face după. Problemele sînt acestea: nu neapărat ceea ce am mîncat a intrat în rezerve și faptul că ne privăm, dintr-un sentiment de culpabilitate, ne pedepsim pentru că am mîncat prea mult. Beneficiul psihologic al integrării și comuniunii se pierde sau, mai grav, devine sursa de „pedepse” repetate. Comportamentul alimentar și echilibrul psihic pot fi temeinic afectate. O soluție simplă este adaptarea cantităților consumate. Participăm fără să ne îndopăm. În general, nu căutăm împlinirea, nici perfecțiunea, în jurul mesei, nici ca un oaspete, nici ca o gazdă; adică, nu ne obligăm, nici nu-i obligăm pe ceilalți să mănînce, în semn de recunoștință.
- Foamea simțurilor – Ea se identifică atunci cînd stimularea unui simț readuce din memorie senzații plăcute: mirosul de pîine proaspătă, culorile din farfurie, zgomotul cratițelor sau al tacîmurilor, clinchetul paharelor ciocnite. Toate acestea stimulează apetitul, sînt utile atunci cînd nu avem poftă de mîncare. Pot fi controlate, înainte de a ne duce la obezitate, cu condiția conștientizării. Îmi e poftă, dar îmi e și foame? Soluția cea mai puțin traumatizantă este tot cea cantitativă: mănînc, dar puțin, „cît să-mi fac pofta”. Satisfacerea poftei nu trebuie să inducă culpabilitate, după cum nesatisfacerea ei nu trebuie percepută negativ, ca pedeapsă.
- Foamea anticipativă și foamea condiționată. Sînt două aspecte ușor de confundat: cea anticipativă este conștientă – mănînc pentru că știu că-mi va fi foame și, eventual, că nu voi avea posibilitatea să mănînc atunci cînd ar fi bine. Foamea condiționată apare, cu precădere, la cei cu orare fixe și este inconștientă, apropiată de reflexele pavloviene: dacă în fiecare zi mănînc la ora 13:00, de exemplu, îmi va fi foame la acea oră indiferent ca am mîncat sau nu, că am nevoie sau nu. Odată cunoscute, acestea două îmi par cele mai ușor de stăpînit. Întrebarea „îmi e foame cu adevarat?” rămîne capitală, ca și controlul cantităților.
- Foamea emoțională este declanșata independent de nevoi, prin mecanisme sub/inconștiente. Hipotalamusul și centrii foamei/sațietății sînt în conexiune cu întreaga zona subcorticală și cu cortexul prefrontal, care gestionează emoțiile, sentimentele, reacțiile afective. Practic, orice emoție puternică poate provoca foame, indiferent dacă vorbim despre emoții pozitive sau negative. Senzația apare brusc și însoțește, în mod vădita, situația perturbatoare psihic. Este greu de stăpînit, dar înțelegerea originii foamei este, de cele mai multe ori, benefică.
Descrierea foamei aduce cel mai adesea soluția. Foamea este a noastră, indivizi sociali cu un bagaj psiho-emoțional particular. Soluția este armonizarea funcțiilor somatice, psihice și energetice, prin dietetică, psihologie, uneori energetică (acupunctură/presopunctură).
Și, de Crăciun, cum facem? Dar de Revelion?
Dacă există ceva curaj, ținem post înainte, cum scrie la carte. În niciun caz nu ne culpabilizăm după, ca să ne stricăm sărbătorile (sau „feng shui-ul” ori „zen-ul”, dacă preferați)! Nu aveți obligația să vă ghiftuiți, este suficient să participați. De ținut minte: în caz de nevoie, se găsesc haine șic pentru toate mărimile.
Vă salut și vă îndemn să aveți grijă trup și suflet de voi.
Pe săptămîna viitoare,
dr. Carip, practică liberală în dietetică, osteopatie, acupunctură și auriculoterapie
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
