Cineast de talent, artist adesea prolix în abordări subversive, François Ozon revine, pe ecran, cu o tulburătoare poveste, drapată în dramă familială, în fond, o fină dezbatere despre identitatea de gen. După Jeune ei jolie (2013) și prostituarea (fără un motiv cert) a unei adolescente frumoase și bogate, după Dans la maison (2012) și jocul periculos în care se angajează un elev și profesorul său, în pelicula Une nouvelle amie (2014), aduce în prim-plan anturajul unor prietene, apoi, relațiile din cadrul mariajelor. Filmul este o adaptare liberă după romanul americancei Ruth Rendell și se bazează, în primul rând, pe jocul actoricesc performant și pe cadrele care vor întreține suspansul și întreaga atmosferă hitchcockiană.
Începutul are puternice accente dramatice. Deși este absentă pe ecran, Laura domină tot filmul, printr-o stranie omniprezență. După înmormântarea ei, Claire suferă o depresie, pe care soțul ei încearcă să i-o atenueze (Raphaël Personnaz întrupează cu multă abnegație soțul brav, dar puțin obtuz). Claire rămâne descumpănită după ce și-a pierdut cea mai bună prietenă, care-a lăsat în urma ei un soț îndurerat și o fetiță nou-născută. Aflată într-un concediu de recuperare, Claire face o vizită inopinată la casa amicei sale și are neplăcuta surpriză de a-l găsi pe David, junele văduv, în travesti, hrănind pruncuța. Această bizară situație nu schimbă traiectoria peliculei spre comedie sau către un pensum identitar, ci spre poveste. David justifică ținuta sa printr-o dublă stratagemă: hainele defunctei îl ajutau să liniștească copilașul, dar satisfăceau și niște (mai vechi) pulsiuni. Realizatorul pune stăpânire pe spectator, fără să-l bruscheze, și-i spune – cu ironie, umor și delicatețe – pățania unui tată. Ca un veritabil demiurg al cinema-ului, François Ozon elaborează, complex, regulile jocului.
Une nouvelle amie, șarmant, tulburător și ironic, începe cu acolade din paradisul amicițiilor din copilărie. Două simpatice fetițe, Claire (care va căpăta, timp de câteva cadre, trăsăturile lui Anaïs Demoustier) și Laura (Isild Le Besco) sunt de nedespărțit; apoi, grație montajului alert, le revedem parcurgând primul sfert de secol din viață. Proaspăt căsătorită cu David (Romain Duris), Laura este lovită de tragedie; o cumplită boală o va secera, lăsând în urma sa o fetiță de câteva luni.
Imaginile dureroase, lipsite de lumină în perioada de agonie a Laurei, decorurile ba realiste, ba stilizate, ambiguitatea relațiilor dintre eroii poveștii, toate ne-ndreaptă spre o dramă, încărcată de emoție. Încă din primele minute ale peliculei, ne putem da seama de singularitatea cinema-ului de tip François Ozon. Transgresarea este actul inaugural în cursa spre libertate pe care tânăra Claire o primise cu reticență. Transformarea lui David în Virginia (așa se rebotează el însuși) este împlinirea destinului ei de prietenă și de nașă (ea o botezase pe micuță, înainte de moartea Laurei), dar și trasformarea ei personală.
Ozon se joacă, în toate situațiile, presărând ambiguitate, dar ironizează fin și viața modernă. Astfel, asităm la simpatice sesiuni de shopping, alături de Claire și de noua ei „amică”-Virginia/David travestit, ba chiar la scene de distracție din cluburile minorităților sexuale. În aceste situații, biata Claire rezistă unor puternice tulburări (fantezii și coșmaruri). Nu știm sigur ce anume a alimentat dorința lui David, fiindcă el nu este un homosexual refulat,iar mama sa nu își dorise o fetiță, ci vedem doar cum un bărbat – care a fost heterosexual – găsește plăcere în a se travesti. Asistăm la reacțiile pe care David/Virginia le stârnește în rândul societății. Îl analizăm pe David cum se machiază, cum se epilează, cum se-mbracă în hainele defunctei sale soții, dar și cum discută cu socrii săi (prototipul de cuplu burghez, puțin bigot) sau cu prietenii de familie (Claire și Gilles) sau cum este privit de oamenii necunoscuți (în centrul comercial, pe stradă). Cu siguranță, chestiunea care-l preocupă pe cineast nu este relația bărbat-femeie, ci privirea pe care familia, amicii și societatea o aruncă asupra lui/ei.
Scenariul lui François Ozon evită porțiunea de suferință, violența socială care ar putea țâșni dintr-o așa situație. Cineastul preferă să se joace cu nervii spectatorilor, prezentând stupoarea lui Gilles, soțul uimit, care refuză să fie subjugat de apariția Virginiei în viața sa de cuplu. În timp ce Anaïs Demoustier manifestă chiar un oarecare entuziasm în descoperirea vagului erotic, Raphaël Personnaz rămâne ferm pe poziție, întrupând conformismul, chiar și cu riscul de-a fi ridicol. Cel de-al treilea vârf al triunghiului este și cel mai frustrant. Obstacolele pe care societatea le ridică în calea unui travestit sunt resimțite, în interpretarea impecabilă a lui Romain Duris, care depune eforturi pentru a-și redefini existența. În această celebrare a dorinței, imaginea (Pascal Marti) și muzica (Philippe Rombi) fac mai plăcută experiența spectatorului. Ca întotdeauna, realizatorului îi place să amestece și să încurce frontierele: identitățile sunt neclare, iar confuzia domnește. Incorigibilul François Ozon ne-ntinde „mărul otrăvit”, fără să recurgă la emoții facile. Punctul de vedere rămâne obiectiv în ceea ce privește opinia cineastului pentru că este cea a lui Claire, soția perfectă, interpretată cu multă finețe de eclatanta Anaïs Demoustier.
În Une nouvelle amie, paleta situațiilor – care necesită acceptarea – este largă: mariajul, nașterea, copilul, doliul. Ozon se amuză pe seama normelor și a convențiilor și provoacă neliniște în sufletul și mintea privitorului. Cineastul manipulează personajele ca pe niște marionete, bulversând deopotrivă și spectatorii. Ca și în cazul celorlalte producții ale sale, François Ozon este prudent și nu transformă filmul într-un discurs moralizator, ci lasă libertatea spectatorului pentru propria sa interpreatre asupra faptelor narate pe ecran
Regizor: François Ozon
Scenarist: François Ozon
Compozitor: Philippe Rombi
Operator: Pascal Marti
Producător: Eric Altmayer, Nicolas Altmayer
Monteur: Laure Gardette
Distribuţia:
Romain Duris (David / Virginia)
Anaïs Demoustier (Claire)
Raphaël Personnaz (Gilles)
Isild Le Besco (Laura)
Aurore Clément (Liz)
Jean-Claude Bolle-Reddat (Robert)
Bruno Pérard (Eva Carlton)
Festivaluri:
San Sebastian 2014, Toronto 2014, Ghent 2014
Premii:
Trofeul Sebastiane pentru Cel mai bun film – San Sebastian 2014
Citiţi şi
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
Când nu știi încotro: 4 întrebări care te pot ghida în vremuri incerte
“Femeile pot simula orgasmul. Bărbații pot simula o întreagă relație”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
