Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Când m-am „jucat” cu femeia, am început şi-am terminat cu mintea ei

13 May 2018

Ne lovim adesea în cuvinte. Chiar dacă mai întoarcem o foaie în calendarul propriu, cuvintele aruncate degrabă cu prea multă uşurinţă tot rănesc în timp. Ustură arsura lor, creând dependenţă, dar şi revoltă. A vorbi cu har şi plini de suflet este un dar pe care îl facem, iar a şti să ne controlăm tăcerile, aşternând înţelegere şi dragoste, e un dar ce ni-l facem nouă înşine. Pentru că înainte de orice, gândurile bune pot deschide suflete sau, din contră, înverşunarea cu care aruncăm adevărul propriu poate arunca la ghena de gunoi a firii orice bună intenţie. Suntem oameni liberi. Sau ar trebui. Singuri ne construim limitele de care apoi ne lovim, mirându-ne de ce ne doare. Şi-atunci, fără să vrei, te cauţi de fericire. Ea începe numai acolo de unde simţi că eşti liber să fii tu însuţi. E un cerc vicios, dar nu poţi lăsa viaţa să te trăiască ca pe un simplu purtator de suflet.

MULTUMESC! – spuse sufletul minţii, recunoscător atunci când simte că el este cel care contează. Fiecare moment al vieţii te pune la încercare, nu-l rata.

O relație de iubire între doi oameni e ca un organism viu. Se hrănește deopotrivă cu amândoi și respiră tot ceea ce e pus „la comun”. De cele mai multe ori colapsul pleacă din interior, fiecare încercând controlul, mai ales atunci când legăturile devin fragile. Ca un înecat, se agață unul de celălalt, uitând motivul ‘întâlnirii’ lor… frica și neîncrederea pun stăpânire pe gesturile ce altădată erau firești, încât orice pare interpretabil și gata de pus la îndoială. Nu mai trebuie decât un pas ca totul să devină amintire. Nu poți controla căile de comunicare doar în folosul unuia și nici spera ca „noua ordine mondială” poate dura. Atunci când unul dintre ei joacă la poker, jocul sfârșește la cacealma. Sunt semne care n-au cum să nu conteze, stricând liniștea cerului. Urnind în cele din urmă energiile din celălat spre un dans ce numai tango nu este. Poveștile au miez cât timp atracția sufletelor funcționează. Altfel, e doar presă de can-can… Din suferință, înveți lecția umilinței. Din eșecuri, înveți lecția stăruinței. Din deznădejde, înveți lecția supraviețuirii. Iar visând, înveți lecția speranței. Dar numai din dragoste înveți lecția fericirii. Iubirea are multe faţete, multe râuri ce curg, munți și văi, șoapte și atingeri, vise, nenumărate vise. Doruri ce se sparg de cerul înalt, dureri femeiești și deznădejdi bărbătești, lacrimi cu gust diferit, palme mângâind obraji și suspine tâșnite din piepturile atinse de vaietul sirenelor ce cheamă bolnavii de iubire la santoriul dragostei. Atunci când iți simți sufletul tresărind la glasul mântuirii, tu, bărbate… lasă-te purtat în carnea femeii și iubește-i sufletul ca și când nimic altceva nu ar mai conta.

woman

Oare ce contează cu adevărat? Ce dai la schimb pentru un minut de fericire? Orice poate să fie cumpărat, dar nu orice este de vânzare. 21 de grame, atât ar cântări sufletul, atât de puţin la prima vedere şi atât de important acest strop de energie vie… cred în scop şi-n motivaţia unei vieţi trăite dincolo de limitele „normale”, cred în dragoste dincolo de timp sau spaţiu, cred în mântuire, în fapte bune dăruite altor suflete, cred în bunătate amestecată cu credinţa curată, cred în minuni care să ajute oameni în nevoi – şi da, mai cred şi-n propriul destin. Între milioanele de secunde cheltuite în van, sunt unele ce pot hrăni ani de secetă, momente în care simţim cu adevărat sufletul gata să mărturisească setea de viaţă, dragostea de semeni şi dorul de ardere. E-o speranţă în fiecare vis ce se destramă dimineților precum valul la ţărm, baloane de săpun efemere, dar minunat de frumoase în lumina soarelui! Şi-o luăm de la capăt mereu, mânaţi de ceasul interior ce ne împinge spre fericire: iubim ca să simţim că trăim sau trăim ca să putem iubi? Adevăr sau provocare…

Arta absurdului la bărbaţi – ce poate fi mai straniu de mişto? Iubim femeia chiar înșelând-o, avem în noi un dram de copilărie şi de imaturitate nefirească, iubim să fim „atinşi” de sufletul femeii, dar, dincolo de toate, acest „război” decadent nu are cum să se stingă atât timp cât vom avem motivaţii şi scopuri ce se intersectează doar în orele de trafic aglomerat ale vieţii. Vom pedala fiecare pe drumurile proprii, uneori cu sens unic, alteori uitaţi în sensul giratoriu al propriului destin – absurdul are gust şi sens, nu? Privind în urma noastră, nu realizăm cât de repede se îngustează viitorul, ardem precum o ţigară aprinsă şi uitată în scrumiera vieţii – noroc cu dragostea, mai înşelăm moartea, uneori. Să-ţi pese, s-o ai fără s-o cauţi, s-o cauţi fără să-ţi fie teamă că n-o găseşti, să-ţi fie fără să devină un amănunt de neglijat, să-ţi devină fără să-ţi ajungă, să te înfăşori în gândurile ei fără să pară că faci eforturi, să-ţi fie tatuate urmele tălpilor fără să-ţi pară rău, să te mândreşti cu parfumul ei fără să-ţi mai trebuiască altceva în loc, să şopteşti numele ei fără ca măcar să trebuiscă să-l rosteşti cu adevărat – ca un lunatic s-o iubești! Doar aşa, bărbate, poţi să simţi femeia cu tot cu rădăcinile sufletului ei.

Întotdeauna când m-am „jucat” cu femeia, am început şi-am terminat cu mintea ei… erotismul unei relaţii nu se consumă doar în budoar, ghiceşte-i întrebările şi suprinde-o înainte de a te pune la încercare, găseşte-i pasajele secrete şi păşeşte prin ele spre sufletul ei, uită de cum arăta (nu definitv, desigur) şi las-o să creadă că te-a cucerit, las-o să vină ea spre tine şi opreşte-ţi nerăbdarea a de a o vedea despuiată de haine. Dezbrac-o de temeri în cuvinte şi gesturi, de gânduri, de trările de dinaintea ta, fă-o să uite de predecesorii tăi şi oferă-i timp să vrea să se arate nefardată la suflet… şi, încet, vei descoperi cât de mult vei vrea să o găseşti lângă tine în fiecare dimineaţă. FIDELITATEA are legătură cu bonitatea caracterului tău, cu trăinicia propriilor principii şi cu frumuseţea idealurilor la care aspiri. Viaţa nu este ca un joc de cărţi, să poţi reîncepe oricând o nouă partidă, alături de femeia iubita ar trebui să arzi precum un soare şi sa mângâi precum luna… fă-o să se simtă centrul universului pentru tine, cere-i ceea ce tu îi oferi şi oferă-i fără să-i ceri, spală, găteşte, crește copiii împreună cu ea, reinventează-te şi fii atent mereu la ce deveniţi în timp, aleargă cu ea prin ploaie şi la 50 de ani, fă dragoste cu ea şi la 60 de ani, scrie-i poezii şi la 70 de ani, fă totul în credinţă şi trăieşte-ţi viaţa alături de ea ca şi când mâine unul din voi doi nu va mai fi…

Când îngerii ating sufletele, totul se schimbă, devine altceva, având cu totul alte dimineţi de descoperit, plăcerea de a trăi îşi duce licărul atâta timp cât e o întâlnire neprevăzută, neaşteptată şi minunat de surprinzătoare! Ca apoi, sub paşi să foşnească clipele nescurse, gândurile necheltuite, aşteptările arse de golul văzduhului şi suspinele din piepturile nelăsate libere să ardă. În fiecare casă a sufletului, îngerul păzitor atinge tresăririle neţinute în frâu, ca o alinare pentru faptele ce nu aveau cum să se petreacă în afara destinului propriu. A iubi e poate cel mai potrivit mod în care oamenii tind să devină cu adevărat fiinţe binecuvântate, măcar şi poate pentru un moment. Să nu regreţi ce ai pierdut, să-ţi pară rău ce n-ai ştiut să primeşti în dar: o clipă de eternitate! Trecutul e cea mai frumoasă dovadă că am trăit dincolo de aparenţe… Și câtă disperare se aşază câteodată într-o clipă! Departe-i uneori visul de realitatea ce muşcă avid din liniştea nopţii. Există în fiecare puterea de a fi de partea luminoasă a vieţii… şi tot în noi găsim motivaţia în fiecare gest sau gând, noi doar ne oglindim în ceilalţi. Ce obţinem e ceea ce sădim, cu fiecare pas al vieţii tale micşorezi distanţa dintre tine şi Dumnezeu – eşti sufletul acestor paşi, fă bine să meriţi întâlnirea cu EL.

Make a wish…

Guest post by Victor Bucur

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Viitoare soție, fostă iubită, actuală amantă

Foștii

Lasă copilul și nevasta!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
7,353 views

Your tuppence

  1. Alexandra / 14 May 2018 15:50

    tare frumos ai mai scris- adanc si patrunzator pana la fiecare zvacnire si pulsatie a adnu-ului

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro