Am citit acum ceva timp despre cât e de minunat concediul din care nu care cumva să lipsească tocmai copiii. Cum, brusc, dispar toate problemele şi viaţa de familie devine una de reclamă, în care mai că soarele nu vorbeşte, iar marea nu se scuză că e udă. Iar părinţii, cântând voioşi împreună cu copiii, se întorc atât de relaxaţi şi odihniţi din concediul perfect în care au cărat tooot ce trebuie pentru copiii perfecţi – jumătate din bucătărie, inclusiv vase pentru cuptor, mașina de cusut, jucăriile de acasă – şi au procedat exact ca la carte, încât cu greu se abţin să nu ţopăie de entuziasm…
Bun, şi acum să revenim cu picioarele pe pământ. Să ne înţelegem, am copii şi îi iau cu mine în concediu. Ştiu că iubesc marea şi că pentru ei este o bucurie nu numai să petreacă câteva zile pe plajă sau bălăcindu-se în apă, ci şi să fie cât mai mult în compania noastră, a părinţilor. (Nu, nu vă speriaţi, că nu am de gând să vă povestesc cu lux de amănunte cum decurg concediile noastre şi ce mamă bună sunt eu şi cum fac totul impecabil…). Însă de aici la a susţine cât este de relaxant şi odihnitor un concediu cu copiii e cale lungă.
Sunt mici, sunt plini de energie, în continuă explorare, neobosiţi şi… periculoşi. Nu-i poţi scăpa nicio clipă din ochi. Iar asta este solicitant. Şi deloc sinonim cu relaxare şi odihnă completă, rupere totală de cotidian etc şi bla bla, adică ce se presupune că înseamnă totuşi un concediu. Cu copiii după tine te relaxezi cu porţia… cu linguriţa, mai bine zis. În funcţie de ritmul lor. Şi de nevoile lor. Şi de, Doamne fereşte, vreun episod de vomă/diaree/febră sau similar, chestii la care copiii se pricep foarte bine, mai cu seamă nopţile.
Este nevoie, într-adevăr, de atenţie la dieta lor. Iar dacă asta presupune să găteşti ca acasă, să-ți iei cu tine vase de fontă sau robotul de bucătărie este ok, dar nu-mi spune că este sublim şi înălţător. Este necesar. Este o responsabilitate continuă. De la care însă mai ai nevoie de o pauză. Că nu eşti robot. Un fel de igienă psihică. Care să-ţi permită să te întorci în viaţa ta cu chef.
De fapt, după un concediu cu copiii, ai nevoie de… concediu. Să te refaci. Să-ţi revii după concediu. Nu cred că eşti mai puţin părinte, dacă recunoşti că un concediu alături de cei mici este o bucurie al cărei preţ îl reprezintă tocmai relaxarea şi odihna. Că este greu să străbaţi sute/mii de kilometri cu copiii în maşină, că nu este uşor deloc să vă adaptaţi cu toţii la noile condiţii şi că, dacă mama face în concediu ce face şi acasă, zi de zi, ăsta, de fapt, nu prea mai e concediu. E un fel de tabără în care îţi însoţeşti şi îngrijeşti copiii. Şi, da, e frumos, dar e altă mâncare de peşte…
Citiţi şi
Ce carte alegi azi? Ghidul lecturilor care cresc odată cu copilul tău
“Femeile pot simula orgasmul. Bărbații pot simula o întreagă relație”
Ce înseamnă iubirea? Răspunsuri de la copii între 4 și 8 ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
