Telefonul sună strident și taie liniștea serii.
Prin fereastra întredeschisă, simțeam adierea ușoară a primăverii, ce pătrundea chiar până în camera mea. Pomii înfloriți, pe la mijlocul unui aprilie cald, întregeau un decor menit să dezvăluie sentimentele încă neîncercate ale primei mele iubiri…
Visam cu ochii deschiși atunci când țârâitul enervant al telefonului m-a readus la realitate. Dar ce noroc că, pe atunci, realitatea mea era întocmai visului frumos în care alunecasem!
Inima îmi bate cu putere, căci am o bănuială că-i chiar el.
Nu toți oamenii au norocul de a trăi fiorii iubirii. Mai ales a celei adolescentine. Unora, însă, sorții le zâmbesc și se îndrăgostesc chiar de mai multe ori în viață. Și totuși, poate cei mai norocoși sunt cei ce iubesc numai o dată…
Nu mă înșelasem. La capătul celălalt al firului era el, care mă ruga să cobor în fața blocului, peste zece minute. Promitea că nu mă reține mult. Mi s-a părut straniu, pentru că era destul de târziu. Și mai trebuia să dau și explicații părinților că ies noaptea (era trecut de 22:00), într-o duminică, în timpul școlii. Dorința de a-l vedea fusese însă mai puternică, așa că i-am „înfruntat” cu succes și le-am promis că nu stau decât câteva minute.
Abia începusem să ne vedem. Eram chiar în perioada când sentimentele răsar și înfloresc, pe neașteptate, asemeni florilor de primăvară…
Am ajuns exact la timp să-l văd cum intră pe strada mea, mergând, grăbit, pe bicicletă. Mi-a vorbit precipitat, poate din cauza efortului. Sau doar a emoțiilor… Venise numai ca să-mi aducă un buchet de lăcrămioare…
Albe, plăpânde, pure. Aidoma iubirii ce se înfiripa între noi, pe neștiute, în primăvara ultimului an de liceu. Chiar la ceasul acela târziu de seară văzuse că înfloriseră și trebuise să mi le aducă numaidecât. Florile fuseseră culese din grădină, nu cumpărate pe câțiva crăițari. Poate de aceea le prețuiam și mai mult.
Dacă ar fi să păstrez o singură amintire din perioada cât am fost iubiți, cu siguranță ar fi aceasta. Amintirile s-au strâns însă multe și mărturisesc că nu puține au fost dintre cele mai frumoase.
Cunoscându-ne în adolsecență, ne-am conturat, totuși, atât de diferit. Ciudat cum oamenii, deși petrecându-și aproape tot timpul împreună, pot evolua separat. Atât de asemănători la început, căpătasem, treptat, fiecare viziunea sa asupra vieții. Și niciunul nu se lăsa înduplecat. Înstrăinați, îmi părea iminentă despărțirea. Ajunsesem să mi-o doresc tot mai puternic. Și totuși eram lașă. Voiam un motiv concret, să n-am regrete. Nu mă mai înțelegeam deloc: cum oare aș putea pleca, dacă-l iubesc?! Și apoi, de ce a durut așa de tare?!
*
Priveam, pierdut, trandafirul roșu și catifelat, pe care-l așezasem în urmă cu doar două zile pe noptieră. Știam că-i ultimul. Acesta avea să încheie un șir lung de trandafiri, oferiți în fiecare lună, exact în aceeași zi. Aniversare a primei declarații de dragoste, de care, în patru ani, nu uitase niciodată…
Nu costase treizeci de arginți, dar răzbătea din el mirosul trădării… Am vrut să îl arunc. Sau, cel puțin, să îi smulg spinii… Să alung, cumva, din camera mea prezența-i sfidătoare. Căci pe măsură ce iubirea mea murea, el continua, nepăsător, să înflorească.
Ce a început cu un buchet de lăcrămioare s-a sfârșit cu lacrimi adevărate și amare a doi tineri neștiutori. Căci nu știuse prețui iubirea… și nu știusem ierta.
Persoanele dragi ce ne-au trecut prin viață nu pleacă, ci se retrag, treptat, în cămara uitării noastre. Le uităm poate chipul… Ce mai rămâne e emoția pe care ne-au stârnit-o, amintirea suavă a ce a fost cândva…
Aproape stinsă, mai pâlpâie cumva și reînvie, uneori, la un mic semn: o adiere ușoară a unei primăveri… cuprinse într-un buchet de lăcrămioare.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Raiul de dincolo de alunecările de maluri
Despre moarte și alte nimicuri
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
