Vorbeam zilele trecute cu un amic, fost coleg de facultate, divorțat și el de o perioadă de timp. Mi-a mărturisit cu o vădită sinceritate în privire și în glas, că îi este teamă să intre într-o nouă relație sau să se recăsătorească. Recunosc că am auzit asta, tot mai des, în ultima vreme, în jurul meu. Nici nu este de mirare, când de peste tot, suntem bombardați cu știri despre cupluri de persoane publice care divorțează sau pur și simplu cunoscuți ce ajung să se despartă după ce, cu ceva timp în urmă, se căsătoreau jurându-și iubire veșnică. Și atunci te întrebi ce îi determină pe acești oameni, care de bună voie, cu speranță, emoție și bucurie în suflet, au pus bazele unei familii, să renunțe la tot? Și ce anume te-ar motiva pe tine să începi o nouă relație, dacă ea este sortită eșecului? Pe bună dreptate, cred că frica aceasta este oarecum justificată, în condițiile în care mulți nu au trăit și nu au fost implicați într-o poveste frumoasă, fără condiționări de niciun fel. Știi sentimentul acela care îți dă o stare de zbor, de bucurie inexplicabilă, de suflet de copil, de magie și binecuvântare și pe care îl simțim toți, doar pentru că suntem și nu pentru ce și cum suntem? Acela este iubirea.
Ceea ce lumea percepe drept iubire, greșeala de a confundă iubirea cu condiționarea, mutilează suflete. Nici nu ai avea cum să gândești altfel, într-o societate care sare întotdeauna peste niște etape extrem de importante, peste momentul relație cu tot ceea ce implică ea și se duce fix în ceea ce implică o căsătorie. Sare peste acomodare, sare peste momentele alea când îl/o vezi doar de două ori pe săptămâna și ți se face dor, sare peste întâlniri petrecute pe ascuns și multe altele. Pentru că lumea se grăbește. Femeile se grăbesc. Vor să se mărite. Indiferent dacă au mai fost sau nu. Ăsta e scopul, asta e miza. Pentru că așa a impus societatea de când e lumea. Pentru că așa spune mama, așa spune bunica. Aproape că nu contează cine e aleasa/alesul.
El trebuie să fie și atât. Faptul că tolerezi pe oricine în viața ta, provine din lipsa iubirii și aprecierii de sine. De aceea, acceptăm în relații, minciuni, înșelări, limitări și compromisuri. Pentru că există acel sentiment al devalorizării, accentuat de teamă de a nu rămâne singur/a. Și relația, așa zisa relație premergătoare căsniciei, se transformă, de fapt, într-o pseudocăsnicie. În care ți se pare firesc să te muți cu celălalt, ți se pare firesc să fiți tot timpul împreună, dacă e posibil, să mergeți și la toaletă împreună. Ea ar trebui să dețină parola telefonului iubitului și a contului de facebook, să știe la orice oră unde este și ce face pentru că, nu-i așa, doar este al ei. Dureros, dar chiar așa văd, mai ales, femeile, o relație. O încătușare super condiționată în care celălalt nu are voie nici să-și facă nevoile singur. Și te trezești, în loc de iubire, cu o listă lungă de pretenții din partea partenerului, te trezești într-un joc de orgolii și de luptă pentru putere. O sclavie modernă care nu înseamnă altceva decât moartea pasiunii și a p*lii și, mult mai dureros, înseamnă moartea sentimentului, dacă el a existat. Iubire transformată treptat în obligație. O situație creată de voi înșivă. De asta se și despart oamenii după puțin timp de la căsătorie. Pentru că nu se cunosc suficient, pentru că au așteptări nerealiste unii de la alții, iar după ce trece îndrăgosteala, încep să-și descopere defectele și să le fie scârbă unul de celălalt. E clar că relația sau căsnicia nu este deloc luată în serios, dacă se pleacă de la premisa că oricând poți găsi altceva mai bun. Soluția este simplă, dar atât de grea, azi, în era vitezei și a tuturor posibilităților și a ispitelor, aceea de a încerca să înlocuiești pasiunea de la început cu dragostea matură, cu asumarea și susținerea reciprocă.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
6 semne că relația se apropie de sfârșit
Despre bărbați, cu luciditate: ce a mai rămas din promisiunea unei relații
Îi zici destin, o faci. Și apoi?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
