Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Povestea chirurgului-scriitor Florin Chirculescu

27 November 2018

Florin Chirculescu este un cunoscut al jurnaliștilor pentru reacțiile punctuale pe care le-a avut în presă în scandalurile care au vizat managementul sănătății sau diferendul legat de transplantul de plămâni.

Iubitorii de carte însă, în special cei de literatură științifico-fantastică, îl știu ca omul din spatele pseudonimului Sebastian A. Corn, dar și ca „debutantul” de anul trecut în beletristică, prin volumul „Greva Păcătoșilor sau apocrifa unui evreu” (ed. Nemira). Am încercat să descoperim împreună povestea formării sale ca medic și ca scriitor, dar și a momentelor de cotitură care l-au făcut mai bun în scris sau în sala de operații.

 Nu există jurnalist care să îl înjure pe un medic așa cum o face el însuși atunci când lucrurile nu merg bine.

Ce vă place mai mult să fiți? Scriitor sau medic?

Una fără alta nu merge la mine. Cum adică să mă trezesc dimineața și să nu pot să văd pacienții?

Medicina este o știință imperfectă pentru că are prea mult hazard în ea. Știm cum funcționează ciclul Krebs, știm cum are loc gluco-geneza, știm cum se face reglarea glicemiei sau reglarea tensiunii, dar nu știm cum fiecare dintre aceste cărămizi funcționale, foarte multe, cooperează între ele. Legăturile dintre ele sunt atât de numeroase, iar tu nu le poți explora sau stăpâni pe toate, încât, la un moment dat, sistemul biologic o ia pe calea lui și tu nu poți prevedea deznodământul. Sunt situații în care ești sigur că pacientul a scăpat și, când te aștepți mai puțin, îți alunecă printre degete.

Florin Chirculescu

Am avut o pacientă cu o operație amplă de tot. Avea toate elementele să fie bine: era slabă, în condiție bună, a trecut cu bine prin operație, esofagectomie, o intervenție amplă, cu riscuri mari. Dar a mers repede și era perfectă. Pacienta s-a trezit, am văzut-o, nu avea nimic. A patra zi, a murit. Nu știu de ce, nimeni nu a putut să-mi spună.

Nu ele sunt cazurile majoritare, dar ele sunt cazurile care ne obsedează. Nu sunt erori medicale, ci pur și simplu limitele cunoașterii umane.

Când eram tânăr, aveam vanitatea celui care se umflă în pene când face o operație mai tare. Nu mai fac treaba asta nici mort. Am făcut o operație, pacientul este bine sau e rău. Și atât.

Nu există jurnalist care să îl în înjure pe un medic așa cum o face el însuși atunci când lucrurile nu merg bine. Când vrei să faci meseria asta cumsecade nu vă dați seama ce discuții ies aici. Ei, cum aș putea să trăiesc fără așa ceva?

(…)

Aș fi ipocrit să spun că nu am primit daruri ca medic în comunism. Trăiam cu ele. Dar nu mă simțeam în largul meu.

Cum a fost experiența de medic în comunism?

Începuse criza, m-am căsătorit și nu mai puteam cere de la ai mei să mă ajute cu toate cele necesare. Era o preocupare zilnică pentru ce mănânci și cu ce te încălzești. Era groaznic.

Medicii o duceau mai bine, e drept, dar eu eram mic, eram pe prima treaptă a lanțului trofic, așa încât nu am beneficiat de aproape nimic. Eram medic stagiar, iar în chirurgie ucenicia durează ani de zile. Dar nu existau specialiști, pentru că tovarășa Elena Ceaușescu s-a întrebat într-o zi de ce e nevoie de atâția specialiști. Nu suntem doctori toți? Și din 1983 nu se mai dăduseră examene de specializare. Iar ăsta a fost norocul meu, pentru că atunci când am terminat facultatea și pentru că nu mai existau medici secundari, rezidenți, doctorii aveau nevoie de noi ca de aer.

Intram în sală, eram mâna a doua, făceam noduri, depărtam și așa învățam mult mai repede. Ne aruncau în apă. Țin minte că m-au aruncat prima dată în camera de gardă, am ajuns în fața unei paciente și mi-am dat seama că nu mai știam nimic de la cursuri. Mi-am amintit numai ce zicea doamna Slăvescu: prima dată când vezi un om te prezinți!” Și au început lucrurile să se așeze în minte și să-mi revină ideile.

Dar eram singur, nu a venit nimeni cu mine să mă supervizeze.

Dar ca să revenim, munceam într-un serviciu de obstetrică-ginecologie și erau niște daruri formidabile, așa încât mai ajungea ceva și la mine, ca junior.

Dar era neplăcut. Echivocul ăsta al relației financiare era jenant. Aș fi ipocrit să spun că am nu primit foloase necuvenite. Dar nu mă simțeam în largul meu. Pe de altă parte, aveam salariu de 1900 de lei, iar un strungar sărea de 4000 de lei. Dar ne descurcam. Doctorul era dușmanul de clasă, era intelectual, dar uneori salva nomenclatura. Iar dacă venea poliția să îl deranjeze că lua prea mult, de pildă, nomenclatura îl scăpa. (…)

Citiți articolul în întregime aici.



Citiţi şi

O zi din viața unei asistente medicale: „În școală făceam practică una pe alta, ne spărgeam venele între noi”

Mihaela Șchiopu, magiciana cu pensule și culori de la onco-pediatrie: „apropierea acestor copii mă face să am bun simț. Și nu vorbesc de politețe”

Ați înnebunit?


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
276 views

Your tuppence

  1. Ioana Maria / 29 November 2018 12:01

    Felicitari domnului Sebastian A. Corn, una dintre cartile mele preferate este 2484 Quirinal Ave.
    Am invatat si eu la C.A Rosetti iar domnul profesor James Faulkner a fost unul din preferatii mei.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro