Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

“Doamnă, nu muriți!”

13 November 2019

Am citit deunăzi un articol în care o doamnă își povestea experiența neplăcută cu un doctor dintr-un spital românesc. Recunosc, mi-a răscolit niște amintiri atât de dureroase, pe care voisem morțiș să le dau uitării. De asta nici nu scrisesem până acum despre astfel de experiențe pe care le-am trăit și eu, fie personal, fie prin persoanele iubite. Și pe care cred că le-au experimentat, din păcate, mult prea mulți pacienți români.

Înțeleg că, poate, doctorii își mai pot pierde din sensibilitate atunci când au de-a face zilnic cu zeci de cazuri. Dar atunci când rostesc cu seninătate cuvinte ca “poate aveți cancer”, “i-aș tăia un picior”, “pregătiți-i sfârșitul” sau când, din contră, te trimit la psihiatru și pot să jure că n-ai nimic, ca mai apoi să-ți confirme diagnosticul, motivând că, “fără supărare, dar știți câți ipohondri vin la noi?”, pur și simplu nu au scuză!

E drept, te bucuri să afli, după luni de chin și așteptări pe holuri sinistre, cu oameni palizi și mereu plânși, că toate temerile au fost în van și totul va fi bine. Dar chiar și o veste bună poate fi anunțată ceva mai altfel decât cu un strigăt de pe hol și cu o foaie fluturând în mână: “Doamnă, nu muriți!” Așa am aflat eu acum câțiva ani că mama are să trăiască, Doamne ajută, bine-sănătoasă încă mulți ani de-acum înainte. Și totuși, vă spun drept, de câte ori îl vedeam pe doctor, mi se înmuiau genunchii de teama unor vești negre, dar și din cauza vocii lui, răstite și seci.

Unde mai pui că nici urmă, în spitalele noastre, de psihologi care să te ajute să treci poate prin cele mai grele momente din viață! Pentru că da, astfel de diagnostice groaznice se pot și confirma. Iar pacienții trebuie încurajați să lupte. Știu deja că mulți dintre ei au depășit momente critice și și-au recăpătat sănătatea. Și au învățat, chiar dacă mai târziu, să prețuiască viața.

Domnilor doctori, nu ciopliți în marmură! Vă asigurăm că nu suntem de piatră! Și chiar astfel de experiențe, care pentru dumneavoastră sunt doar niște cazuri mai speciale, nouă ne pot mutila sufletele și distruge sănătatea.

Înțelegători din fire, unii pacienți îi dezvinovățeau, că auziseră ei că doctorii sunt prost plătiți. Acum înțeleg că s-a mai schimbat situația. Nicidecum nu vreau să intru într-un astfel de subiect, care are și el tabu-urile lui.  Dar asta nu-i deloc o scuză care să-ți permită să tratezi cu aroganță un om disperat.

Nu vreau să fiu înțeleasă greșit. Apreciez nespus această meserie. Și chiar mai mult pe doctorii dedicați, care și-au luat în serios jurământul lui Hipocrat. Și, bineînțeles că am cunoscut și medici excepționali. Numai că mă întreb de ce ei sunt doar excepțiile?

Aceștia sunt doctorii care nu se cred Dumnezeu, dar se comportă ca niște îngeri. Și nu doar că îți explică ce se întâmplă cu tine și ce se poate face în situația dată. Dar te și încurajează să lupți. Îți vorbesc cu blândețe. Uneori te iau de mână și îți ghidează primii pași din noua viață. Da, există și astfel de doctori!

Zâmbitor, unul dintre aceștia, la vizita de control, primind în dar cartea mea și aflând că personajele mele sunt reale, m-a întrebat dacă am scris și despre el. Nu. N-o făcusem încă. Căci subiectul ăsta era o rană deschisă. Și mai știam că va trebui să amintesc și de unii dintre confrații săi, de care mi-aș fi dorit să uit. Dar iată că am făcut-o acum.

O să închei cu o mică întâmplare, și ea de pe holul unei clinici. De data aceasta private. Dar, ce să vezi, unii medici își iau aroganța cu ei chiar și dincolo de zidurile spitalelor mizere, în care obișnuiesc să-și trateze de sus pacienții care “nu plătesc”, căci au asigurare medicală.

– Mă scuzați că vă deranjez… Nu vă supărați.. Aceasta este formula prin care românii cer o informație. Umili, așteptându-se la răspunsuri seci, în doi peri. Și așa s-a interesat la recepție și un domn mai în vârstă, să afle când îi vine rândul la consultație. Iar răspunsul a sosit, conform așteptării. Domnul nu venise pentru el, ci pentru mama lui, o bătrână în jur de 90 de ani, ce avea nevoie de un consult oftalmologic.

Oamenii stăteau înghesuiți ca sardelele, care pe scaune (cei mai norocoși), care în picioare. Și o priveau toți pe bătrânica ce era condusă de fiu și care mergea greu, poticnindu-se în bastonul șubrezit de vreme, la fel ca ea. A durat destul de mult până să fie preluată de o asistentă rotofeie, de vreo 35-40 de ani. Cum pereții erau subțiri, se auzeau, din cabinet, îndemnurile asistentei:

-Haide, mamaie, privește în aparat! Nu clipi! Ți-am zis doar să nu clipești! Se răstește, enervată, femeia. Hai, că nu-i greu! Uite, când vezi punctul, apasă pe butonul ăsta!

Și iarăși, după câteva momente de liniște:

-Ei, asta-i bună! Hai, încă o dată! Apasă butonul! E cât se poate de simplu. Exact ca la jocurile video!

Remarc absurdul situației. Asistenta rotofeie continuă încă vreo cinci minute să-i explice bătrânei de 90 de ani cum e cu manetele de la jocurile video. Privesc în jur, să văd dacă mai reacționează cineva. Tăcere. Oamenii priveau absenți, preocupați de propriile griji…

Citiți și Să îmbătrânești e un privilegiu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Te-am iubit la nebunie, exact așa cum erai

Astăzi m-am dat cu rimel

Nu sunt o femeie pentru publicul larg

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro