Am ținut, ca să spun așa, zilele de doliu național. Doliu în sufletul fiecăruia dintre noi, cei care au trecut prin situații măcar similare. Care au fost la un moment dat pe patul „de moarte” – și nu folosesc aici metafore. Nu am scris despre accident/incident/eveniment – provocat pentru că nu era cazul și nu am avut date de la fața locului; dacă scriam, aș fi făcut-o cu subiect și predicat, cu vinovați, cu circumstanțe, cu „de ce”-uri și „cine”-uri, lucrul de care vă este cel mai frică.
Nu sunt și nu am fost niciodată afiliat sau cumpărat; nu pentru că situația îmi permite, ci pentru că am o verticalitate la care voi ajungeți doar târându-vă pe bețe ținute de alții. Precum moluștele. Să vă spun, domnilor, pentru a vă face o imagine și mai bună („puterea exemplului” nu e întrecută de nimic): ca jurnalist de investigații, am condus la demiterea directoarei serviciului de Ambulanță Argeș; am desființat o fermă care nu avea toate avizele de funcționare necesare. Am pus pe jar secția de maternitate a Spitalului Județean Argeș, pentru că am reușit să „programez” un avort fără ca ceva să apară în acte.
Domnilor – deși nu meritați această adresare – , rugați-vă ca faptele domniilor voastre – oops, altă greșeală de adresare – să nu ajungă vreodată în interesul pixului ori tastelor mele sau a celor ca mine. Rugați-vă (știți ce e aia? Ar trebui, așa, vag, că voi sponsorizați BOR) ca niciunul dintre noi, cei ca mine și ca mulți alții care se revoltă, însă nu pot face nimic singuri, să nu ajungă lider peste o masă, să zicem, „întâmplător”, de 12.000 de oameni ieșiți în stradă; care nu ar mai mărșălui tăcuți. Domnilor, luaţi-vă de noi, dar lăsați-ne copiii în pace, nu vă atingeți de un fir de păr de-al lor, că veți ajunge rău – nu ameninț, e o afirmație fără direcție, doar în context.
Noi, și înaintea noastră, părinții, suntem generații de sacrificiu, am știut asta încă din ’89, deși pe atunci eram în clasa a IV-a, cumva o acceptăm, dar nu vă mai luați de copiii noștri. Nu noi și nu prin texte publicate o să vă dăm jos, ci ei. Iar când ei se vor ridica, pe voi vă vor răspopi. Nu mă adresez cuiva anume, ci întregii „clase” conducătoare, tuturor șefilor de partid, tuturor primarilor care ne alungă copiii din orașe pentru că gestionarea unui oraș nu se face doar prin „plantarea” de betoane și pavele, ci și prin stimularea vieții culturale, a manifestarilor artistice, prin respectarea legilor în vigoare, măcar, domnilor; chiar dacă ele sunt de cele mai multe ori făcute de voi pentru voi.
Atacați-ne pe noi, cei care ne revoltăm acum, pentru că, fiind de sacrificiu nu avem nimic de pierdut, suntem, așadar, periculoși; dar lăsați-ne copiii în pace, căci dacă ei se vor ridica – și vor ajunge să facă asta, au început deja – veți cădea precum piesele de domino. Dacă nu aveți habar de psihologie și puțină, doar puțină medicină, vă spun: durerea este resimțită doar până la un anumit prag; dincolo de acel prag, ori mori, ceea ce e puțin probabil, ori nu o mai simți și acționezi ca și cum nu ar fi fost vreodată.
Părinții noștri sunt, au fost, sacrificați în timpul și după Revoluție – nu spun lovitură de Stat pentru că nu am probe suficiente – , pe noi ne sacrificați acum, acceptăm precum martirii (alo, BOR, îți mai aduci aminte, din pilde și dogme, ce e ăla martiriu?), dar nu vă luați de copiii noștri pentru că ei vă vor sări la gât; cei care nu pleaca în afară – și nu-i îndemn să plece, sunt, vai, patriot, am trăit înconjurat de oameni din Armată și Poliție, pentru care am tot respectul – vă vor sări la gât și atunci nici forțele de intervenție NATO nu vă vor mai scăpa. Pentru că va fi o chestiune internă și, întâmplător, cunosc, ba chiar și unii dintre copii cunosc, tratatele și acordurile cu țările membre NATO, ei intervin numai în caz de conflict militar extern; ați putea decreta stare de urgență și tot nu veți scăpa, vă spun, pentru că printre cei care prin statut trebuie să vă apere există părinți de ai căror copii vă bateți joc – să ghicim dintr-o singură încercare, pe cine vor apăra atunci jandarmii, poliția, armata? Și mai ales, aveti dracului respect și nu-i mai denigrați (pe ei, copiii), nu mai spuneți că a fost “intervenția satanei”, că nu aveau ce căuta acolo, că a fost o coincidență sau ceva provocat de ei, asumati-vă responsabilitatea! De la Președinte până la utlimul “trepăduș” (oh, hai, nu fiţi ofensați, căutați definiţia în DEX – nu pe cea „in extenso”) care a pus aviz de funcționare pentru Colectiv. Ar fi cazul să începeți să fiți speriați – nu e o amenințare, ci o informare – de ce ar putea face generațiile care vin din urmă. Oamenii ăia, copiii ăia, nu sunt niște numere pe o masă de la INML. Și nu vor fi vreodată.
Citiţi şi
Dacă timpul nu vindecă, ci e chiar boala?
Ce înseamnă iubirea? Răspunsuri de la copii între 4 și 8 ani
Viitorul care ne depășește? Episodul 3 – Elon Musk: omul care comprimă viitorul
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
