“Ești prea bună pentru mine” și a plecat

Em Sava

11 December 2015

Sava EmCred că mor. Azi am leșinat în baie. Un doctor iridolog mi-a spus că am capacitatea să-mi distrug organele. Cred că are dreptate. Am slăbit ca naiba ultimele săptămâni. M-am întâlnit cu N. și s-a speriat:
„Măi, numai ochii au rămas din tine. Ce faci?”
Ce să fac? Uit să mănânc… Gândurile. Știu că am greșit. Pe toate planurile și de când mă știu.

Când pierzi un om din viața ta, poți să-l plângi. Cu demnitate și haine cernite, și decent. Ai poze și amintiri. Te poți ruga pentru el și vorbi cu alții.
Dar când cineva îți pleacă? E un plâns umilit. Un bocet disperat. Poate că-l vrei. Iar el există, râde, se bucură. Cu alta. A murit doar pentru tine. Și-l plângi fără sunet. Înfundat. La fel cum râdeai cu el, înghițindu-ți râsul. La fel plângi acum.
Doare ca naiba. Dorul doare cel mai tare. Dorul ce ți-a sfâșiat în două inima și lasă aerul să șuiere când trece pe-acolo și te bufnește plânsul. Indiferent unde ești.

Și neputința. Și umilința. Ți-e rușine. Un bărbat ți-a spus că te iubește, ți-a demonstrat atât de bine că așa e firesc și te-a ajutat cu mâinile lui să construiești dragoste pentru el, doar pentru el, așa cum doar lui îi place. Și l-ai crezut. L-ai crezut trainic și așezat. Pentru că a avut toată răbdarea din lume cu tine. Ți-a vorbit dulce, cum nimeni n-a făcut-o vreodată.
Apoi, la 5 și 15 a încetat să te iubească. Brusc. Ca atunci când stingi lumina.
E lumină și țac, ai atins întrerupătorul și nu mai e. Și a plecat. Din cauze doar de el știute.
„Ești prea bună pentru mine, draga mea. Prea… ” Și a plecat. Chiar a plecat.
Dacă-ți spunea adevărul era ok, mai ok. Simțeai că respectă omul din tine. Inteligența. Dar nu a făcut-o.
Și nici nu-l poți condamna prea tare, pentru că și tu ai procedat la fel de-atâtea și de-atâtea ori. Amintește-ți! De-atâtea ori ai privit zâmbind ochi disperați de dragul tău și-ai spus apăsat aceleași cuvinte, convinsă că doare mai puțin.
Vezi Doamne, nu voiai să faci rău, mai rău. Ei, uite, acum, pe barba ta, că nu-i așa.

Am leșinat în baie. Am exagerat cu dușul scoțian. Am alternat până am obosit, apa fierbinte, tot mai fierbinte cu cea rece, tot mai rece… până când cea fierbinte părea rece, iar cea rece era ok. Până când pielea a devenit roșie-roșie și m-am simțit obosită tare. Am luat halatul de baie și m-am scurs pe gresie.

Ies la jogging. Dacă nu alerg o zi simt că mă sufoc. Mă apasă pereții casei, iar cerul devine un airbag transparent, ce se presează cu putere pe fața mea. Alerg să-mi împrăștii pe străzi toate gândurile și dorul. Să le plantez în frunzele de toamnă. Să le zboare vântul odată cu ele.

despărțire

Cred că mor. Mi-a murit vlaga și pofta de viață și interesul. Mi-a murit dragostea. Zbaterea aceea intensă cu febră și frisoane, pe care am simțit-o fix cinci minute, a murit. Lumina explodată-n mintea și trupul și sufletul meu, care-mi ținea buzele aprinse-n zâmbet și ochii arzând… nu știu exact ce e și cum se numește. Dragoste, iubire, îndrăgosteală… sunt doar adunături de litere. Eu știu că cinci minute am atins nemurirea. Poate că pentru acele cinci minute am trăit până acum?
Am rămas cu dorul. Tânjesc și tremur de frică… că poate niciodată la poarta sufletului meu nu va mai bate. Am rămas contorsionată în îndoială și nemulțumire. Dor și frică.
Nu. Nu dor de el, trecătorul cu vorbele frumoase la el, ci de zbaterea de fluturi albaștri din spatele ochilor mei. Sinea sufletului meu s-a modificat cu 180 de grade.

Da! Sunt păcătoasă. Aruncă piatra!
Nu am iubit niciodată, iar acum… nu știu dacă se poate. Dacă se mai poate. Dacă mai am timp. Dacă nu e prea târziu, fiind octombrie.
Se știe că bărbații buni se transformă-n oameni de zăpadă iarna, iar primăvara se topesc. Mi-e frică. Nu de singurătate, sau suferință… mi-e teamă că niciodată sentimentul acesta nu va mai bate la poarta sufletului meu

Pe Em o găsiți cu totul aici



Citiţi şi

Îl uitasem. Până într-o zi…

Iubirea asta…

Dragostea, poveste veche – Un beau soleil intérieu/Let the Sunshine In

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
24,107 views

Your tuppence

  1. Lilia / 14 May 2016 10:24

    las’ ca trece.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. madalina / 13 December 2015 12:10

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 1 Thumb down 11
    Reply
  3. Monica V / 12 December 2015 18:32

    Viata le are intr adevar pe toate! Moartea insa aduce doar durere! Durerile metafizice le pot depasi TEORETIC pe cele care te pun la zid, fara drept de apel.Atata timp cat marile drame stau departe de tine, e infiorator sa il vezi plecand de langa tine,la alta. Cred ca mesajul meu a fost prea dur, nu am vrut insa sa fie jignitor. Nici nu e nevoie sa supunem la vot- ce e mai dureros. Multe Eve au plans pe gresia din baie sau pe o banca in parc.Dar multe, daca nu toate, ar da orice, l ar darui oricarei alte femei, cu toata dragostea lui, cu toate amintirile perfecte, numai sa nu il treaca moartea pe lista ei.
    Nu crezi niciodata ca ti se poate intampla TIE. Ce e in jur sau in filme sau in comentarii pe bloguri este de asemenea literatura. Pana vine viata cu toate ale ei si te izbeste de pereti, te pune la pamant… Nu visele si asteptarile tale frante sunt durerea cea mai mare, ci faptul ca un om iubit pleaca. Definitiv. Si o asemenea plecare nu suporta comparatie cu plecarea la altul/alta.

    Toti autorii- nu numai pe acest blog, sunt criticati, laudati, primesc comentarii pro sau contra. Daca ceva este vulgar sau depaseste limita bunului simt, comentariul se sterge- asa este firesc. Prin urmare, nu inteleg de unde vine mirarea ta, Sorin.

    Em, candva am plans si eu pe gresia din baie, si am avut naivitatea sa cred ca nu exista durere mai mare decat plecarea lui la EA. Dar viata, lipsita de altruism fata de exaltarile mele, mi a aratat ca ma insel. Ca sufletul imi poate cobori in alte prapastii ale deznadejdii si ca acolo pe gresie doar ne alintam – in numele dragostei.

    Stimati domni, va multumesc pentru reactia literara 🙂

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 12 Thumb down 3
    Reply
  4. cosmisian / 11 December 2015 14:17

    Spre deosebire de viata, scrisul este un purtator in forma de cuvinte a senzatiilor pe care un om sau un colectiv le poate avea, nutri sau detesta. Am spus-o adesea cunoscutilor meu ca cea mai mare durere este cea pe care o ai tu. Sa o diminuezi pe a altora ca nu e ca a ta, sa o tratezi ca literatura doar, nu e chiar bine. Intra in conflict chiar cu motivul pentru care cineva reactioneaza. Eu reactionez ca durerea ta e fictiva, literara doar pentru ca nu ai suferit pierderea unui apropiat, a unui iubit in mod real. Din nefericire, pierderea acestora in mod real, irevocabil este pe ordinea de “viata” (nu de zi) a oricaruia dintre noi. Bine ca nu se intampla des. Eu, in locul autoarei, nu as fi scris ca e literatura pura. Noi scriem ca sa transmitem. Scriitorul este forma scrisa a experientei umane. Si-atunci, agonia unui scriitor nu poate fi diminuata. Cand se intampla real, e uman sa nu ne apucam sa scriem. Eu nu as scrie. As plange, as suferi. Dar, lacrimile mele se transforma adesea in cuvinte. Cand le vorbesc, simt adesea ca nu sunt inteles. Cand le scriu, ele prind viata, devin filmul suferintei si al vindecarii. Viata le are pe toate!

    Hot debate. What do you think? Thumb up 11 Thumb down 3
    Reply
  5. Monica V / 11 December 2015 13:00

    O femeie care isi inchipuie ca hainele cernite sunt mai usor de purtat ( in suflet) decat gandul ca “iti pleaca”, este naiva. Nu a gustat niciodata din paharul disperarii care te cuprinde vazand omul drag murind.O femeie care gandeste asa face literatura si atat!

    Hot debate. What do you think? Thumb up 11 Thumb down 3
    Reply
    • Sava Em / 11 December 2015 13:58

      Monica, îmi cer adânc iertare ție și oricărei alte persoane care s-ar putea simți atinse de acest articol și figurile de stil folosite…. Așa este. Aici e doar literatură. 100% literatură și metafore luate din viață…

      Thumb up 7 Thumb down 0
      Reply
    • Sorin / 11 December 2015 15:44

      Nu am vazut nicaieri in articol sa spuna ca pierderea unei fiinte dragi nu doare. In general oamenii simt si se comporta diferit in situatii similare. O persoana parasita poate sa-si puna capat zilelor din cauza durerii, iar alta sa zica “da imi dau seama acum ca nu m-a meritat, vine altul / alta mai bun (a).” La fel si in cazurile cand moartea desparte. Vor fi si persoane care nu rezista durerii si se prabusesc ca un pod la care s-a rupt un pilon, iar altele plang pe rupte la inmormantare dupa care in 3 saptamani sau luni au gasit o noua dragoste. Literatura si filmul ne prezinta situatii din viata in care unii se regasesc, iar altii vor spune ca e pura fictiune. Consumam ce ni se ofera, empatizam, comentam, felicitam sau uram personajele, insa nu am auzit sa fie criticat autorul pentru ca ce a scris nu se potriveste suta la suta cu realitatea vazuta de noi. Asa cum spunea Cosmisian durerea “mea” e cea mai mare.
      Hai sa ne bucuram de viata, film, literatura asa cum ni se prezinta. Alegem si pastram ce ne place, si punem deoparte ce nu.
      O zi frumoasa la toata lumea doresc.

      Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 18 Thumb down 1
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro