Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Ferestre

3 August 2018

Casele satului erau aranjate de-o parte și de alta a văii.

Satul era destul de mic, cu oameni mai mult sau mai puțin zâmbitori, după cum își trăiseră viețile. Era un sat tare frumos, de munte, cu imaginea vârfurilor ridicându-se în depărtare și cu văi adânci de jur împrejurul lor.

Fiecare om din sat avea o casă în satul acela. Fiecare om și-o construise singur cu mâna lui. Așa era regula la ei. Dacă vrei să te așezi în satul acesta de munte, trebuie să-ți construiești tu singur o casă, pe măsura ta. Casele satului nostru erau astfel foarte diferite. Cum erau și oamenii care locuiau în ele.

Erau case mari, vile de munte cu etaj, cu terasele largi și spațioase, cu acoperiș din țigle colorate. Omul ce locuia acolo, cu siguranță, că era foarte important în sat. Ceea ce însemna că era un om de vază. Ferestrele acestor case erau neobișnuit de mari. Dacă îl întrebai despre ferestre pe săteanul stabilit într-o astfel de casă, îți răspundea:

– Nimic special, spunea el. Nu-s prea comode, de fapt, că te vede lumea ce faci, prin ele.

Așadar, sătenii se uitau și admirau seară de seară când se aprindea lumina în casele lor, ce fac oamenii de vază prin ferestrele foarte mari și lungi precum ușile. Și apoi sătenii vorbeau despre ei, dacă s-au spălat, dacă au mâncat dietetic, dacă au băut prea mult sau prea puțin.

Nu prea le convenea oamenilor de vază toată această poveste, dar așa a fost târgul de la bun început și nu mai puteau da înapoi. Când ești de vază, trebuie să știe lumea ce faci. Erau oameni de vază.

fereastră cafea

În continuare mai jos, pe vale, erau case mai micuțe, mai simple. Unele aveau peretele exterior foarte intens colorat, în albastru, roșu sau portocaliu, altele, dimpotrivă, erau discrete, în nuanțe neutre de bej și gri. Nu păreau foarte înalte, dar unele dintre ele erau foarte cochete.

Și aici ferestrele ne spuneau totul despre oamenii din casele acestea. Multe case dintre acestea aveau ferestre montate pe exterior, cu oglindă, mici și grupate toate pe câte un singur perete. Despre omul ce locuia în această casă se știa că este dintre cei foarte rezervați în a-și dezvălui preocupările. Un veritabil introvertit. Nimeni din sat nu știa mai nimic despre el. Nici dacă-i însurat, nici dacă e bogat. Nici dacă-i sănătos, nici ce are ascuns sub pat. Tot ce vedeau vecinii lui erau propriile lor imagini oglindite în ferestrele de oglindă.

Tot mai în jos, spre vale, veneau casele cu ferestre mari, împărțite în patru de două stinghii, ca o cruce albă, cu marginile aurite. Aveau mușcate colorate pe pervazuri, aveau violete de Parma și orhidee înflorite ce se vedeau de cei ce treceau pe afară. Oameni tare, tare mândri locuiau aici, s-ar zice că erau sofisticați și eleganți. Un fel de vedete ale vremurilor cu viețile lor complicate, cu multe succese și frustrări deopotrivă, cu unele dintre cele mai controversate povești de viață.

Printre aceste case se remarcau și alte căsuțe nu foarte mari, dar nici foarte mici, de mărimi mijlocii, bine construite. Particularitatea lor era că aveau geamurile de sticlă ieftină, cu multe imperfecțiuni.

Despre cei care stăteau în aceste case de mărimi mijlocii, umbla vorba prin sat că erau oameni strânși la pungă, care se zgârciseră la final când se hotărâseră să-și facă geamurile nu prea scumpe. Li se părea că nu merită investit în ferestre. Ferestrele erau pentru ei nesemnificative pentru o casă. Asta însă, spuneau ei, dar asta spune multe despre cum gândim. După o vreme, deveneau ei înșiși un fel de săteni incolori și inodori, cu ochii mici și cenușii, fără a avea vise prea mari, fără să-și mai pună întrebări existențiale.

Apoi, în satul acesta mic, ce nu mai părea dintr-o dată așa de mic, existau și oameni parcă mai puțin fericiți, ce locuiau în case cu ferestrele cu obloanele trase. Casele lor păreau în mod absurd niște cutii bine închise, ferite de lumina zilei. Ascundeau, spuneau gurile rele, dureri din trecut, ascundeau povești neștiute sau știute pe ici pe colo, dar nespuse cu voce tare.

Acolo, la casele acestea gen cutii, se zăreau în unele zile câte doi ochi curioși privind spre drum, prin spațiul dintre obloane. Însă se retrăgeau foarte repede de la fereastră, confirmând spaima de a fi văzuți de săteni. Dacă totuși se nimerea să fie văzuți, trăgeau cât de repede și cât mai strâns obloanele, încât te gândeai la oamenii aceștia că nu reușeau să se bucure niciodată de lumina soarelui.

Tot din categoria curioșilor, erau și sătenii care își făcuseră la geamurile caselor lor, mici oglinzi reglabile cu telecomandă, aveau tot felul de dispozitive controlabile, cu care urmăreau orice mișcare de afară. Unde mai pui că aveau și ei ochii pironiți pe geam, dar nu printre crăpături ale obloanelor ci, elegant, de după draperii.

Un alt fel de case în acest sat erau cele care mereu aveau toate ferestrele larg deschise. Proprietarii lor nu aveau nicio grijă să nu fie auziți. Se auzeau strigăte adeseori și certuri furibunde când treceai pe lângă ferestrele lor. Alteori se auzeau doar râsete și voie bună.

Apoi, la capul satului, erau construite, nu multe căsuțe mici și unele foarte mici. Ceva era neobișnuit la ele. Aveau ferestrele largi, dar mult mai largi decât s-ar fi potrivit pentru o căsuță atât de mică. Larg deschise spre munte, spre lume. Oamenii de aici erau foarte primitori, chit că, sincer, chiar nu încăpea prea multă lume la ei în casă. Ferestrele lor însă permiteau să privească din plin cerul, să fie vizibilă toată valea și tot muntele de peste sat și ei adesea se pierdeau contemplând natura mult mai mult decât alți săteni. Prea puțin știau ei ce fac ceilalți oameni din sat. Căsuțele lor erau parcă coborâte din poveste. Într-adevăr, unii dintre locuitorii căsuțelor mici erau bolnavi și triști. Prin ferestre lor mari se putea vedea că pe masă au doar o bucată de pâine și un vas plin cu apă de izvor.

Se mai întâmpla să fie întrebați de cei ce treceau pe acolo cum pot locui într-o casă atât de mică, atât de strâmtă. Răspunsul lor era adesea calm, liniștitor :

– Noi avem o casă foarte mare, de fapt. Ați văzut vreodată cât de mari sunt ferestrele casei mele? Nicio casă din acest sat nu are așa ferestre precum are casa mea. Tot ce văd eu prin aceste ferestre în fiecare zi, muntele, valea, pădurea, e parte din ce zic eu că-i casa mea. Devine al meu. Cum aș putea să cred eu că locuiesc într-o casă mică, cum zici dumneata? Eu am cea mai frumoasă casă din sat! E casa mea și fereastra mea. E unică.

Ei erau sătenii mai norocoși față de cei aveau căsuțele foarte mici și geamurile le erau tot mici și scunde. Pe aceștia din urmă îi vedeai cum deschideau geamurile seara și stăteau înghesuiți să asculte greierii de la fereastra lor foarte mică.

Așa că satul era plin de case și căsuțe. Cel mai nefericit om din sat era cel care locuia în căsuța lui, dar visa, de fapt, la căsuța altuia. Cel mai fericit om din sat era cel pentru care căsuța lui, fie mică, fie mare, avea toate ferestrele luminate de soare

Guest post by Dorana Ana

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Povestea care se repetă la nesfârșit

Fotografia și citatul zilei – „Ce bizari suntem noi, muritorii!”

„Copiii nu sunt cărți de colorat. Nu trebuie să-i umpli cu culorile tale preferate”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
977 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro