Nu sunt nici mofturoasă, nici vreo fițoasă. Dar am știut întotdeauna ce vreau.
Și-am vrut așa:
Să nu fie nici frumos și infatuat ca Narcis, dar nici vreun Quasimodo complexat.
Nici infantil, nici îmbătrânit înainte de vreme.
Nici aventuros până la extrem, nici banal.
Nici fidel din lipsă de opțiuni, nici adulterin din viciu.
Nici cu capul în nori, nici un goblin înfundat în calcule complicate de buget.
Nici leșinător de romantic, nici dur până în fibra osoasă.
Tolerant, dar nu din lipsa principiilor. Principial, dar nu absurd.
Să iubească florile, copiii și puii de animale.
Să fie îndemânatic și curios.
Să îi placă să citească și mai ales să povestească. Dar fără să fie vreo gură-spartă.
Să fie suplu, dar fără să țină dietă sau să meargă compulsiv la sală.
Să fie îngrijit, dar nu fashion addict. Să nu poarte nici plete, dar nici chelie. Să nu-și facă manichiura la salon, printre cucoane, dar nici să nu lase să-i crească unghia de la degetul mic, pe post de solniță.
Să-i stea bine și în smoking și în costum de cowboy.
Să asculte și să înțeleagă.
Să fie generos și politicos cu toată lumea, nu doar cu mine. Și tot timpul, nu doar când e bine dispus.
Să-i placă să experimenteze, să se joace. Să aibă simțul umorului.
Să fie ambițios, dar nu carierist. Să-și înțeleagă rolul de bărbat, rostul și locul lui în societate, fără a fi misogin sau sexist.
Să manifeste un interes androgin față de mine, să-și dorească să mă cunoască, să-mi lase timp pentru a mă deschide. Să fie atent și răbdător cu schimbările mele de dispoziție.
Să mă simtă.
Să mă cucerească.
Să mă iubească altfel decât am mai fost iubită în viața mea. Să aibă imaginație.
Să nu știe să spună ce l-a atras mai întâi sau mai exact la mine. Să mă ia cu totul: minte, trup și suflet.
Să-și dorească să aibă copii cu mine.
Să nu mă confunde sau compare cu mama lui. Ori cu fostele iubite.
Să nu se aștepte să fiu perfectă. Să nu-mi vâneze defectele. Să nu mă critice și să nu mă laude exagerat.
Să mă înțeleagă dintr-o privire, să nu mă întrebe obsedant “de ce”. Să accepte că uneori nici eu nu am toate răspunsurile în ceea ce mă privește.
Să creadă în puterea vindecătoare a unei îmbrățișări. Să accepte că oamenii se pot rătăci, deveni confuzi, nesiguri. Să aibă voința, puterea și curajul de a mă aduce înapoi atunci când încep să mă înstrăinez.
Să-mi fie cel mai bun prieten.
Despre femeile care nu-și găsesc marea dragoste, deși sunt într-o eternă căutare a ei, gurile rele spun că ar fi prea pretențioase.
Fiți pretențioase, doamnelor! Bifați fiecare căsuță din lista de mai sus. Completați-o, mai are încă multe spații libere.
Nu faceți rabat de la ceea ce vă doriți. Nu faceți compromisuri.
Dragostea adevărată e ca o haină care trebuie să te îmbrace perfect. Dacă e prea strâmtă, va pocni pe la încheieturi. Dacă e prea largă, ai să arăți în ea ca și cum ar fi “de căpătat”.
Și mai ales, dragostea nu se împrumută. Nu se fură. Ori e a ta, pentru tine, croită de soartă, ori nu mai e deloc.
Pe Marilena o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Lungul drum către iubirea adevărată
Mama, de ce nu mi-ai spus că iubirea e singurul lucru care contează?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
