Impostorul este cel mai de succes produs de masă al minunatei lumi noi. Îl cunoașteți, îl aveți coleg de birou sau, la rândul dumneavoastră impostor-aspirant, l-ați luat chiar acasă sau poate pur și simplu v-a îmbârligat și nici nu v-ați dat seama, fiind mai idiot, așa. Trăim epoca de aur a imposturii!
Pentru o mai mare limpezime textuală ne vom referi acum la impostorul mediu statistic. Sfânta sa treime, deci: trei cuvinte abuzate, batjocorite, umilite, care și-ar tăia venele și ar sări de pe blocuri și s-ar spânzura, dacă ar avea de ales. Cuvintele nu au însă de ale, așa că ele doar zac veșnic pe buzele impostorilor. Iată-le: evenimente, proiect, relevanță.
Evenimentele, oameni buni! Orice prost din mileniul al III-lea, pentru a reuși să intre în hainele de gală ale imposturii, pentru a se lăsa mângâiat de catifeaua sa, trebuie să prezideze, să inițieze, să organizeze sau măcar să participe la un eveniment. Nu există nimic în ziua de azi care să nu merite frumoasa etichetă. Se lansează un nou parfum cu miros de ceapă de Monte Carlo? Facem un eveniment! A apărut un frigider cu sertarul de sus mai mic cu zece centimetri decât norma, dar la fel de eficient în termeni de cost? Facem un eveniment! Își angajează o echipă de ping-pong de juniori un nou distribuitor de palete de ping-pong? Eveniment, clar! Parazitezi niște fonduri europene care nu vor folosi nimănui la absolut nimic? Obligatoriu, eveniment.
Trebuie să trăiască bine și organizatorii de evenimente. Cum ar mai pleca ei la lux și relaxare cu gașca lor, nicio clipă liniștită, tocmai în Maldive? Aici, la organizare, e un Eden al imposturii. Orice creatură plimbând de colo-colo prin oraș un banner nu plimbă de colo-colo prin oraș un banner, nu prezintă o carte de muncă în mod abuziv, dintr-un capriciu al unui secol stupid, o, nu! Organizează un eveniment. Să nu fim radicali. Există și excepții. Dar ele rămân ceea ce sunt: excepții. Cele mai multe “evenimente” se întâmplă deși nu ar trebui să întâmple. Sunt atât de puține evenimente care merită acest cuvânt, încât pentru toată această mascaradă, pentru toată această viermuială de oferire a unui serviciu de care nimeni n-are o nevoie reală, dar din care trăiesc deja prea mulți impostori pentru a mai putea opri mașinăria, ar trebui inventat un nou cuvânt, mai adecvat. Mi-e milă de marile evenimentele istorice. O, tu, biată Renaștere!, o, tu, sărmană Revoluție Franceză! Dacă ai ști că ești la fel de eveniment cu lansarea noii colecții de chiloți cu ață mov!
România e, mai ales, o țară de mimetici fandosiți. La vârf, au loc acte oribile de fetișizare a pieței. Treaba e așa: să luăm piața Bucur-Obor, unde se vinde, de exemplu, mărar. Avem: vânzătorul de mărar (fie el producătorul, sau speculantul), clientul, taraba. Evenimentul este – ca să înțelegeți despre ce vorbim – ornarea tarabei cu ghirlande, și beculețe, și sâni-anexă, să fie frumos, și convocarea, prin metode specifice, a unei turme de atârnători care să mănânce mărar pe degeaba pentru ca apoi să preaslăvească mărarul, condamnând pătrunjelul (mișelul!). Adevărații atârnătorii, mocangiii profesioniști vor ști însă întotdeauna să aibă deschisă și ușa industriei pătrunjelului.
Evenimențiala asta a ajuns la cote delirante, alarmante, ilare. Nu mai poți să ieși din casă că riști să fii parte a unui eveniment de anvergură. Până la urmă, e mai bine așa: evenimentele în exces nu fac decât să confirme profunda lor banalitate. E doar o tarabă, prieteni. Lăsați-o moartă. E o tarabă din piață. Nu trebuie să bați cruci în genunchi în fața tarabei. E ridicol.
Apoi, sunt proiectele. Trântorii n-au serviciu, dar au proiecte. Hei, așa e lumea acum! Adaptează-te, învechitule, acritură și hater-ule!
Am surâs. Uite, când Dumnezeu a făcut lumea (o greșeală, dacă mă întrebați pe mine, dar eu nu sunt Dumnezeu, așa că n-are rost să mă întrebați), abia acela a fost un proiect (și un eveniment, nefericit, dar eveniment). Și nici măcar acela n-a fost până la capăt un proiect adevărat (deci programat, gândit), căci cum rezultă și din Sfânta Scriptură, și lumea tot la încropeală și la hei-rup s-a făcut. A mai dat Domnul pe colo și pe dincolo o spoială și a văzut că e bine și a lăsat-o așa.
Apoi, e relevantul. Când auziți cuvântul relevant evadând din gâtul unui cetățean, să știți că acolo, dar fix acolo, e sursa răului din organizația (alt cuvânt minunat!) voastră. Niciun om care face ceva cu adevărat pe lumea asta nu va simți nevoia să se împăuneze cu tichia de mărgăritar a relevanței.
Nu există nimic relevant pentru că totul este relevant în egală măsură – totul e de unde și la ce te uiți. Să explic: moliile pot fi mai relevante decât politica internațională a statului Vietnam și invers. Depinde dacă trăiești din molii sau dacă ești John Rambo. Ar trebui să fie elementar. Ei bine, nu e. Dacă nu ați remarcat: pe contemporani nu prea îi duce capul mai mult decât îi duce valul.
Relevantul a devenit o mantră, toți impostorii îl invocă, bat mătănii la icoana relevanței. Pot să vă spun că n-am întâlnit până acum impostor adevărat care să nu umble cu relevanța în gură toată ziua. Fugiți! Feriți-vă de măgăruș și de relevanți, fiindcă îndeobște impostorul, impostor cum e, nu are nici simțul umorului. Altfel, n-ar mai fi un impostor autentic, ci doar un ticălos mărunt încercând cu degetul marea, nobila artă a imposturii. Să îl tratăm cum se cuvine. De la Caragiale, nemuritorul, citire: Hai sictir, turbatule!
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
