Aşa, nu sta-n calea mea, că prăpăd fac! Sunt sănătoasă, mă rog, nu m-am mai căutat de multă vreme, dar nu ştiu să am ceva grav, urâtă nu-s şi nici tâmpită. Dimpotrivă. Dar nu dau doi bani pe mine. Nu mă cred în stare de nimic şi numai cine n-are chef nu mă poate face să sufăr, da? În rest, e deschis zi şi noapte la mine, dacă vrei să mă calci în picioare.
Hai, că-ţi spun eu, frumoaso: eşti proastă. E, lasă, nu te grăbi să te vexezi, mizez pe faptul că ştii la fel de bine ca mine ce-i aia prostie emoţională, nu te subestimez. E craterul ăla-n care te-arunci singură. Ştiu, ştiu, nu fără ajutor consistent cel puţin dintr-o parte, dar decizia de a sări-n groapă tot a ta este.
Te-oi gândi că eşti deja sătulă de literatura motivaţională care ţi-o fi picat în mână de-a lungul vremii şi mai vin şi eu să te upgradez. Păi, să-ţi spun: eu nu vin să te mângâi pe cap şi nici să te consolez. Eu vin să te scutur şi să-ţi dau vreo două, pe unde doare mai tare. Mai eşti? Bine, asta-nseamnă că n-ai murit, ci doar te zvârcoleşti în propria ciorbă autootrăvită.
Vrei atenţia vreunui bărbat şi, în schimb, primeşti firimituri uscate? Ai ales prost. Bărbatul care te iubeşte doarme pe preş, clar? Cum ai dormi şi tu pe-al lui, că nu-i concurs de orgolii cu premii-n kile de praz. Aşadar, lasă-l. A, e greu, depinzi, poate chiar şi financiar? Mişcă-te şi schimbă asta. Normal că e greu, dar nu imposibil. Dacă nu dai tu doi lei pe tine, n-o să dea nici dracu’. Iar asta nu-i valabilă numai emoţionalmente. Nu te mai jeli, că nu faci decât să te-afunzi. Plângi şi tu niţel, desfă şi flaconul cu săruri, zbate-te un pic, da’ nu-ţi permite să te dezintegrezi. Dacă ai impertinenţa să te deprimi, n-o să mai ai cu ce să ieşi din asta, că n-o să te mai găseşti.
Serviciul e de tot rahatul? Caută altul. Prin toate mijloacele care-ţi vin în minte. Evident, nu stă nimeni la colţ de stradă c-o tipsie de argint plină de joburi aburinde, toate pentru tine, numa’ să-ţi alegi. Dar nu lăsa pe nimeni să-ţi spună că nu eşti în stare. Ăla e drumul pierzaniei. Uite, eu, care sunt infinit mai proastă decât tine, m-am gândit aşa: contează ce spun numai cei pe care, la rându-mi, îi apreciez. Dacă mă laudă un imbecil, e semn rău.
Gata. Nu te mai ţin mult. Ştii ce te rog eu? Să nu cazi din tine. Împrejur, fă din când în când câte o curăţenie generală. Dar mai des decât la sărbătorile mari, cu cruce roşie. Vezi şi tu care-i raportul beneficii/riscuri, care-s pagubele/câştigurile şi bagă un aspirator zdravăn. Şi nu lăsa pe nimeni, oricât de drag şi de apropiat, să se poarte cu tine de ca şi cum singura ta valoare ar fi aia de-ntrebuinţare. Şi, hai, gata cu suferinţa, ridică-te şi umblă!
Pe Ana o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Latura întunecată a bărbaților „de treabă”
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
Să nu tragi de o femeie, să nu-i cerșești iubirea, să nu-i cazi la picioare…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
