Mănânci mai sărat, slăbești

15 May 2017

Atâta am întors pe toate fețele frumoasele cristale cubice de NaCl (sarea cea de toate zilele, care dă gust bucatelor), că ne-a intrat în cap ceva greu de scos acum odată cu noile descoperiri. Că excesul e nesănătos, prin exces înțelegând mai mult de 5 g/zi (ne paște hipertensiunea, accidentul cerebral, infarctul), dar nici prea puțină nu-i sănătos (sub 3 g) ( efectul e același – crește riscul de infarct și boli cardiovasculare). Că, dacă mănânci prea sărat, reacția firească e să bei mai multă apă, ca să diluezi la loc sângele la concentrația normală, și faci mai mult pipi ca să elimini excesul. Și iată că dintr-un studiu publicat în The Journal of Clinical Investigation rezultă că excesul de sare nu provoacă mai multă sete, ci mai multă foame.  Șoareci și oameni au demonstrat că atunci când primesc mai multă sare, ard mai multe calorii, mâncând cu 25% mai mult ca să-şi menţină greutatea. Acest studiu publicat recent contrazice ceea ce ştiam despre modul în care organismul nostru gestionează consumul de sare, sugerând că sarea în cantitatea mai mare are un rol activ în pierderea de greutate.

Salt

Noile descoperiri au la bază munca omului de ştiinţă dr. Jens Titze care a studiat cu ajutorul astronauţilor, în Rusia, în cadrul mai multor simulări ale vieţii de pe staţia spaţială Mir (în 1994 şi în 2006), modul în care consumul de sare afectează funcţionarea rinichilor. Astfel, a descoperit că atunci când echipajul consuma mai multă sare, elimina mai multă sare, iar volumul urinei creştea, fără însă ca aceştia să și consume mai multe lichide. Aşadar, singura concluzie posibilă este aceea că organismul produce singur apă atunci când primeşte mai multă sare. De asemenea, membrii echipajului s-au plâns că le este mai mereu foame, atunci când au consumat mai multă sare, deşi cantitatea de mâncare a fost aceeaşi ca atunci când au primit mai puţină sare şi nu s-a plâns de foame. Testele de urină au demonstrat că în prezenţa unei cantităţi ridicate de sare, organismul uman produce mai mulţi hormoni glucocorticoizi, ceea ce influenţează atât metabolismul, cât şi funcţia imună. Cu alte cuvinte, când primeşte mai multă sare, organismul se comportă ca atunci când este înfometat, arzând grăsimea şi muşchii pentru supravieţuire, consumând astfel mai multă energie. Cât despre senzaţia sporită de sete este dată de semnalele pe care terminaţii nervoase de la nivelul gurii le emit şi nu are legătură cu necesităţile reale de lichide ale organismului.

Toate acestea schimbă radical modul în care este privită sarea în alimentaţie şi, mai ales, în cadrul curelor de slăbire. Dacă rezultatele sunt corecte, mai multă sare stimulează foamea pe termen lung, deci nu trebuie consumată mai multă mâncare pentru a compensa pierderea de calorii. Dr. Titze a atras atenţia că niveluri ridicate de glucocorticoizi au legătură cu osteoporoza, piederea masei musculare şi diabetul de tip 2, dar şi cu alte boli metabolice, precum şi cu creşterea tensiunii arteriale.

Medicii urologi afirmă că aceste descoperiri sunt uimitoare, recunosc acuratețea studiului, dar îndeamnă la prudență până la elucidarea completă a mecanismelor. Normal, zicem. Deci nici noi nu ne grăbim să răsturnăm solnița în mâncare ca să slăbim, ne-am înțeles? 🙂



Citiţi şi

Jurnal de Arizona: Dragă mamă

Nu sunt grasă, sunt nefericită!

Dr. Adrian Copcea: “Alimente care păcălesc foamea”?!?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro