Pămîntul conține 0.13 % apă. Altfel spus, prezența apei pe planeta noastră este anecdotică.
Viața este mult mai bogată în acest lichid: plantele conțin între 80 și 95% apă. Castravetele, roșia, pepenele (roșu și galben), funzele de țelină, dovlecelul, căpșunile, lămîia, toate tind spre sau depășesc 90%. Reptilele, 80%, bacteriile, 70%. Corpul nostru este constituit, în medie, din 60% apă. Spre deosebire de planetă, viața nu poate exista fără apă. Mai mult, apa planetei se află în circuit închis, pe cînd în organismele vii, ea este în circuit deschis.
art shira barzilay
Cantitatea de apă a Terrei nu a variat de la formarea ei, ceea ce nu poate fi demonstrat, dar pare logic, avînd în vedere faptul că materia este supusă atracției terestre; apa nu se formează, ea circulă, uneori își modifică starea de agregare, dar nu poate «dispărea» în Univers. Apa noastră, a organismelor vii, circulă între noi și mediu, intră și iese din sistem, de unde și obligația unei aprovizionări constante, pe tot parcursul vieții. Nevoile estimate pentru specia umană sînt de 1.5 pînă la 2 litri pe zi.
Apa băută este absorbită, trece către mediul intern. Aceasta se face în funcție de diferența (gradientul) de concentrație dintre conținutul tubului digestiv (care aparține mediului extern) și sînge (mediu intern). Aici, intervine o lege fizico-chimică fundamentală: apa urmează mișcările sodiului. Atunci cînd sodiul trece dintr-un loc într-altul, de exemplu cînd traversează membrana unei celule, peretele unui vas de sînge, filtrul renal, apa îl însoțește. Prin urmare, cantitatea de apă din organism depinde de cea de sodiu – provenit din sare, dar și din compoziția alimentelor, cu precădere în legume, carne sau lactate. Indiferent de explicație, știm că dacă mănînci sărat, reții apă, ți se umflă picioarele (edem), crește tensiunea (crește volumul de sînge).
Mai puțin cunoscut este faptul că absorbția intestinală a glucidelor (în principal, a glucozei) se face cuplat cu un ion de sodiu (canal de transport SGLT1). Rezultatul este că aceste trei substanțe – apa, sodiul și glucoza – sînt elementele cheie în circuitul apei corporale ; ele se regăsesc împreună în soluția de rehidratare standard propusă de Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Pentru a evita deshidratarea (iar acum vorbim despre prevenție, nu despre tratament), obiceiul de a consuma pepene cu brînză este o alternativă de luat în seamă; pepenele conține 90% apă, 8% glucide: glucoză și zaharoză (glucoză plus fructoză), restul fibre și micronutrienți. Asociat cu telemeaua sărată, poate asigura compensarea pierderilor hidrice moderate. La fel, oricare dintre legumele sau fructele menționate la început, pot fi asociate cu sare sau alt aliment sărat.
Totuși, de ce există atît de multă apă în organismele vii?
Ea reprezintă vehiculul ideal de transport și transfer. Pentru substanțele solubile în apă, lucrurile sînt simple; cele insolubile sînt împachetate sau cuplate cu altele, de cele mai multe ori proteine, în ansambluri compatibile cu transportul hidric.
Prin apa filtrată de rinichi, eliminăm deseurile metabolice, în prealabil tratate pentru a fi hidrosolubile. Și glandele exocrine, cele sudoripare, salivare, lacrimale, mamare, folosesc apa. Glandele sudoripare au și o altă funcție importantă legată de apă: termoreglarea, cu ajutorul transpirației. Evaporarea apei necesită energie, transpirația permite evacuarea căldurii rezultate din metabolism către mediu.
O bună parte din reacțiile biochimice desfășurate în organism folosesc apa (cele de condensare sau hidroliză), iar unele permit producerea de energie. Doar 30 – 50% din energia obținută poate fi stocată și utilizată, restul se pierde sub forma de căldură. Avem nevoie de „apă de răcire”. Un astfel de circuit deschis beneficiază de mecanisme de control și securitate mai fine decît cele închise. Inundațiile, furtunile, tsunamiurile sau seceta nu fac parte din cotidianul nostru, ele sînt anomalii patologice.
Dacă facem socoteala, cei doi litri de apă pe care ar trebui să-i bem zilnic reprezintă un volum nesemnificativ față de zecile de litri de apă din organismul nostru, dovada unei gestiuni foarte eficiente. Aceasta ne obligă la vigilență. Orice creștere a pierderilor trebuie compensată: de exemplu, excesul de transpirație, justificat fie de temperatura din afară (caniculă), fie de cea interioară (febra sau efortul fizic) trebuie compensată. La fel, în cazul diareei sau vărsăturilor. Apa însoțește sodiul; deci, compensăm cu apă minerală, de preferință carbogazoasă (toate apele carbogazoase sînt mai bogate în sodiu decît cele plate).
La noi în țară, apele de Borsec sau Stânceni se află pe primele locuri, în această privință. Atenție, însă, la riscul pentru cei cu hipertensiune, boli cardiace sau renale; și ei pierd mai mult pe caniculă sau la efort, dar compensarea trebuie adaptată individual. Putem considera că, atîta vreme cît tensiunea și diureza rămîn constante, aportul de sodiu, respectiv de apă este convenabil. E totuși bine să se ceară părerea medicului! Apa din băuturile dulci nu e potrivită pentru hidratare, zahărul are activitate osmotică și crește senzația de sete fără să echilibreze proporția optimă dintre minerale și apă. Aceasta, în plus față de aportul excesiv de calorii, neglijat sub pretextul prezenței de vitamine și antioxidanți. Dar aici începe o altă poveste și o vom trata altă dată.
Sloganul „Salvați planeta” ar trebui modificat în „Salvați-vă viața”; planeta există, noi trăim. Existența este temeinică, pe cînd viața este relativă și fragilă.
Vă salut și vă îndemn să aveți grijă trup și suflet de voi.
Pe săptămîna viitoare,
dr. Carip, practică liberală în dietetică, osteopatie, acupunctură și auriculoterapie
Citiţi şi
Bacteriile care ne colonizează
Pentru a se alege în sfârșit praful
28 august 2025: Uranus sextil Neptun – când visul devine plan
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
