Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Mr. B și vrăjitoarele (III)

13 November 2019

  Cum dracu’ să gătești cu șapte vrăjitoare-n spate?

(Continuarea de aici)

… Și restul e tăcere… Înghețare…Le priveam cum stăteau toate în stop cadru filmic și așteptau răspunsul meu cu o curiozitate „coco”, erotico-copilărească, cu ochii umezi de ciute transpirate și aburinde în ceața dimineții din pădurea senzațiilor când mă duceam la cules de ciuperci.

– Ceva pur, senzual, zemos, pasional, carnal, condimentat și alintat cu arome perverse ca voi!, răspund eu cu un rânjet de linx în călduri.

Profit de momentul de nelămurire și dispar teatral în bucătărie. Îmi pun șorțul meu norocos luat din Portugalia. Am pe mine o poveste descrisă-n în culori vesele din mijlocul căreia tronează cocoșul portughez, negru cu creasta roșie. Masatul special îl primește cu drag într-o muzică metalică, ce taie tensiunea acumulată în felii subțiri pe Akira Santoku, cuțitul meu japonez. Îmi prind pe cap bandana japoneză cu pictograma vidului și mă apuc să așez ingredientele pe blatul impecabil.

Sunt în elementul meu, departe de lumea dezlănțuită din living. Trebuie să fac o figură super pentru nebunele astea. Merită! „Mmmmmmm, soookaaaa”, Toshiro Mifune-Toranaga Sama îmi mârâie-n ureche. Mă simt ca la examen. „Hagime!” Deci, să înceapă balu’!

Scot antricoatele maturate de vită, sparanghelul și celelalte minunații. Învârt tigaia mea din oțel înainte s-o așez la clocit pe aragaz. Câteva picături de ulei în care arunc o bucată de unt franțuzesc cu sare. Fac un fel de boquet garni din cimbrișor, rozmarin și tarhon. Arunc un „ham-ham” de usturoi în tigaie și așez carnea ca pe o femeie cu ochelari de soare imenși, dată cu cremă, în șezlong, undeva, pe puntea unui yaht cu numele “La vie e belle”, acostat în dana portului Monte Carlo, exact la ieșirea din tunel, unde mașinile de formula 1 prind 300km/oră.

Sfârrr metafizic. Toshiro-shogunul mârâie satisfăcut, undeva, în colțurile memoriei mele, printre dublajele bulgărești ale filmului “furat” din anii ’80. Sparanghelul stropit cu ulei de măsline îl trag în altă tigaie. Presar piper de cayenne din râșniță. Arunc valeriana și rucola într-un castron. Un zâmbet îmi întinde fața concentrată când citesc al doilea cuvânt de pe sticla de ulei “extravirgin” pe care-l picur în castron. Totul e minunat, îmi șoptește Artanu în timpane.

Fredonez Turandot și exist pentru a face mâncare. Așa mă întâlnesc cu mine. Așa mă destind. Așa sunt.

„Poc”! Dopul de merlot miroase bine, deci, să turnăm. Gustul sec, dur, implacabil îmi sperie limba și papilele încercate din greu în urma experimentelor vrăjitorești, dar merge excelent cu vita pe care o întorc. Sfârrrrr metafizic iar. O mângâi delicat cu bouquet garni-ul, care lasă dâre de unt topit și arome pe corpul bronzat uniform al cărnii. Ating buricele degetelor de carne să văd gradul de coacere. Ce senzație! Sân fierbinte, fund de femeie în lumina lunii, tălpi de femeie înmuiate-n lapte, care te calcă mărunt, mărunt. Scot vita și o pun pe fundul de lemn să se odihnească, să se întoarcă toate zemurile fugărite de căldură spre mijlocul crud, sângeriu, senzual și-mi amintesc frânturi de discuții purtate cu o femeie doctor vis-a-vis de mâncare. Nu pricepea ea cum, pentru mine, gătitul poate fi ceva senzual…

Povestea mea a fost aspirată de hotă la simțirea unei lovituri seci peste fund. Fundul meu. Bucătăria s-a umplut de cele șapte vrăjitoare. Cum dracu’ să gătești cu șapte vrăjitoare-n spate?

Vesele, excitate, minunate, vii, atroce, zgomotoase, nebunele frumoase au început să-mi devore sadic momentul meu unic. Am simțit mâini malefice, care mă mângâiau, pipăiau, ciupeau, strângeau, mă băteau din toate părțile, peste tot trupul meu rigid și concentrat la procesul gătirii.

Transpirația mi-a depășit bariera de absorbție a bandanei și se prelingea rece pe tâmple. Vacarm vrăjitoresc. Nu știu cum au reușit să-mi scoată tricoul, așa cum eram cu șorțul pe mine. Am simțit niste șerpi veninoși care-mi desfac nasturii de la pantaloni, după care-i trag încet de pe mine, ajutandu-mă parcă să năpârlesc. Mă concentram să răsucesc sparanghelul, când simt că ultima barieră a intimității mele- chiloții- se lasă târâtă treptat pe picioare de aceleași mâini perverse.

Rămân gol, apărat doar de cocoșul negru cu creasta roșie de pe șorțul meu portughez. Scot sparanghelul făcut perfect. Mă pregătesc, în strigăte, vorbe amestecate și zumzet de albine, să tai vita, odihnită îndeajuns, cu un cuțit japonez extrem de ascuțit. Din spate, aud prin șira spinării, care-și reconfigurează vertebrele cu zgomot: “Ruuuuuuuj!”

Mă întorc discret, cu frică, și văd nebunele care se dau cu ruj, ce-i drept superîncântate.

„Chick stuff”, îmi zic și mă apuc ușurat să feliez vita, când… senzația atingerii a o mie de guri flămânde care mă sărută pe tot corpul, cam în același timp, îmi îngheață cuțitul în mână. Vrăjitoarele își marchează teritoriul, adică pe mine, ca fiind al lor, pentru bunul lor plac. Tai prima felie de carne. Sucul roșu rozuliu se prelinge, semn că e făcută perfect. Simt încântarea, dar, undeva, în spate, ascunsă după un zid de sâni, fese, buze și sfârcuri, care se mișcă într-un ritm accelerat. Ezit să mă simt stăpân pe ce fac. Trebuie să continui orice ar fi! Mă percep dinafara ființei ca fiind acoperit de urme de ruj în forme de buze. Mă văd împachetat într-o pereche de buze roșii, senzuale, încercând să tai vita-n felii. Ca Chaplin îmbrăcat în cârnat sau cocoș în „Goana după aur”.

Continui. Sunt legat de bunăvoie de eșafodul blatului din bucătărie ca să suport stoic nenumăratele lovituri date cu drag, cu palmele sau cu tot soiul de obiecte aflate la îndemănă: linguri, pungi, suluri, carpe, cutii. Le identificam după sunetele scoase și după impact. Am terminat de feliat un antricot, mai am trei. Tagliatelle cu vită. Continui, parcă ușurat că am supraviețuit curbei de stres, când simt șerpii veninoși alunecând peste tot corpul, zgâriindu-mă cu solzii, înfiorându-mi porii cu limbile lor bifurcate. Tai vita perfect, dar într-un ritm încetinit. Simt cum o gheară de acvilă imperială mă apucă ferm, tip supinație, de sferele mele olmece din jungla Americii centrale, ocolind cocoșul portughez de pe șorț. Simt aburii calzi ai unei șoapte în ureche care-mi aburește creierul și-mi lichefiază toate trompetele, scărișoarele și nicovalele eustachiene:

– Poți performa… în condiții de sssstressss?

Înghit un ghem tensionat de spaime și dau din cap că „da”.

Gheara de acvilă imperială începe să se joace cu ce are mai de preț un biet bucătar, care nici măcar portughez nu e. Mă simt strâns, amestecat, răsucit, tras, zgâriat, cu o delicatețe aparte. Cu delicatețea pe care o arată pisica șoricelului condamnat. Tai vita tremurând. Încerc să mă concentrez și să-mi reneg plăcerea imensă dată de atingere, cât și de ineditul situației. Sunt undeva la mijloc între cel care se vrea abandonat plăcerii carnale și cel care trebuie să termine, tot carnal, rețeta. Mă simt atacat din partea cealaltă de o altă gheară de dragon, de data asta care are o abordare diferită, mai fermă, tip pronație.

„Fuck you, băăăi Tom Cruise, cu Mission-u tău impossible și cu dezarmarea bombelor tale nucleare!”

Ce stres? Care suspans?

Să-l văd eu pe Tomiță Cruisă cum s-ar descurca el în situația asta! Sunt în CERN- acceleratorul de particule. Sunt neutrino! Sunt particula zeilor! Sunt un zeu care taie vita-n felii pentru muzele sale! Reușesc printr-un efort inimaginabil, în care mi-am proiectat în față  toate ororile războaielor trecute și viitoare, să termin felierea. „Yeeeessss!”, urlu, eliberat de stres.

Vrăjitoarele urlă și ele cu mâinile în sus. Fata cu ochii de gheață, care mi-a deschis ușa, strigă: „Tequila timeeee! Let’s shot together!“

Mă apucă de cocoșul portughez de pe șorț și mă trage după ea în living. Un bărbat gol, ascuns în spatele unui șorț de bucătărie, care trebuie să pună tequila în shot-uri, să taie felii de lime și să aibă sarea la îndemână. Toate strigă spre mine în cor: „Shot you, babe!!!”

Pregătesc tot, parca mânat de sfori trase de un scriitor pervers, într-un teatru de păpuși, mucegăit, de provincie. Ridicăm paharele. Lingem sarea de pe mână. Dăm shot-ul peste cap. Mușcăm din lime. Tăcere. Vrăjitoarele strigă sincron: „Shot you again, babyyy!” Se repetă ritualul de vreo trei ori.

Un bărbat gol, ascuns în spatele unui șorț de bucătărie portughez, face mise en place-ul pentru masă.

Un bărbat gol își flutură cocoșul portughez, negru cu creastă roșie de pe șorțul de bucătărie – singura lui haină – în timp ce așază felurile de mâncare pe măsuța joasă în jurul căreia se afla cele mai ciudate, superbe și neînțelese creaturi, zămislite teluric din mister, iubire, furii, soare, lună, stele, rouă, flori, iasomie, busuioc, spuma mării și mătrăgună.

Salivează și au ochii mari a așteptare. Două fete chicotesc, privindu-mă. „Ia uiteee, i s-a strâmbat cocoșu’ portughez!”

Mă retrag fluid, așa, cu cocoșul de pe șorț „strâmbat” și, ca un pictor, le privesc în splendoarea pură a manifestării lor. Nu există tacâmuri. Nu există etichetă. Nu există protocoale. Cu slow motion, văd cum fetele apucă între degetele lor subțiri, delicate, cu unghii făcute, bucățile de carne roșie-rozalie cu margini maro. Mușcă. Pe buzele lor se scurge zeama cărnii. Totul e ca o piesă de teatru, genial pusă-n scenă, într-o atmosferă ce emană un sex concentrat, pur ca argintul. Din clipa aia, am început să văd altfel tagliatelle-le cu vită, asocierea cu sexul nefiind pur întâmplătoare. Ochii lor mari zâmbesc umezi și limpezi. Serengeti. Festinul felinelor mari. Salata, sparanghelul și pâinea proaspătă cu maia, sarea neagră cu cenușă vulcanică luată din Napoli, piperul de Cayenne proaspăt măcinat și hreanul cu suc de sfeclă, făcut de mine, acompaniază vita gătită perfect. Totul e armonie. Armonie și extaz.

Un moment de pace și beatitudine absolută pentru un bărbat gol, disimulat în bucătar, în spatele unui șorț verde portughez, decorat cu un cocoș negru cu creasta roșie, deformat de o chemare de dincolo de lumi, asteroizi, inelele lui Saturn sau pata portocalie de pe Jupiter…

Mă rup din filmul suprarealist și împart paharele cu Merlot-ul divin.

În drum spre baie, reușesc să-mi adun hainele aruncate.  Mai privesc spre ele o dată, așa cum sunt, ca o singură ființă, ca o plăcintă caldă abia scoasă din cuptorul bunicii. Pur și simplu, ele există. Acum. Aici. Minunate. Senzuale. Feminine. Lumini. Descărcări electrice. Femei.

Intru în baie și mă bag sub duș. Abluțiunea începe odată cu apa caldă care mi se revarsă de pe cap. Buretele vegetal trece peste amintirea urmelor de ruj, spălând parcă stângaci, cu părere de rău, senzațiile trăite la limită în bucătărie. Mă șterg cu prosopul roz de pe care îmi zâmbesc cu trompa doi elefanți și mă privesc în oglinda imensă. Arăt ușor penibil, așa, legat în jurul taliei cu prosopul roz cu cei doi elefanței. Dar sunt fericit. Vita a ieșit bine. Ha ha ha ha. De dincolo, se aud râsete, țipete, bucurie și dezmăț pe aripi de muzică bine ritmată.

Îmi revin și zâmbesc tipului din oglindă, care-mi răspunde sarcastic: „Smile, you fuck!”

Citiți și Da, sunt inteligent și arogant

Pe Bogdan îl găsiți și aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Mr. „B” și vrăjitoarele (VI)

Iubitule, iubește-mă mult ca să mă pot culca cu altul

Am știut că vei veni!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro