N-am făcut sex

Erika Bloj

23 March 2017

ERIKA– continuare de aici

Privesc în gol de mai bine de două ore. Lumina s-a scurs încet peste cărți, peste dosare, peste ceașca de cafea rece, peste bucățica aceea de hârtie pe care scria cu litere mici, aliniate ca niște soldăței de plumb… Carla Duval… apoi un rictus de litere lăbărțate, cu nerv… Zelda.

Mă gândesc la viața mea, la cât de liniștită era ea înainte de seara aceea în care am intrat în barul ăla jegos. Viețuiam pașnic, într-o zeamă călduță, uneori fericit, confortabil și mai ales plat ca o placă de surf uitată într-o cadă goală. Nu-mi trebuia nimic deosebit. O ciorbă, un ciorap curat, uneori o partidă de sex cu forme cunoscute, cu mișcări de dinainte știute, cu gemete familiare, cu somn liniștit. Totul părea perfect aliniat ca niște coduri de bare pe care destinul meu le recunoaște și mi le acceptă. Ok, poți să mai trăiești o zi, ești tu. Ai pinul corect și stofă de loser.

Dar prea târziu, sunt pierdut. Am fost la ea. N-am sunat-o pentru că știam că după zecile de telefoane date aiurea nu mi-ar răspunde. Am cumpărat un buchet de flori, m-am uitat de nenumărate ori în oglindă să văd nu știu ce. O moacă de m*ist cu diplomă de merit sau un bou cu mămăligă în loc de creier? Dar nu, paradoxal, eram eu. Ochii mei ușor lăsați cu sprâncenele groase, nasul puțin arogant și buzele strânse într-o crispare de zâmbet asemănătoare cu momentul acela în care te trece c*carea, dar ești cu iubita în parc. O barbă nerasă de trei zile, dădea un aer mai sălbatic tabloului. Un aer mai sălbatic? Adică ăla de se c*că pe el în parc e, de fapt, un fel de Rambo cu bâldâbâc în mațe.  Ok, eram destul de ok. Am parcat, m-am mai privit o dată în geamul din față stânga, am tras aer în piept și …

… și m-am fript original ca rațele alea agățate în vitrinele restaurantelor chinezești.

Mi-a deschis din prima. Când m-a văzut, a pufnit-o râsul.

– Ce faci, mă, aici, ești nebun? Doar nu-mi vii cu flori acuma?

– Mbăda…

– Mă, tu n-ai cui duce florile alea, n-ai nevastă? N-ai obligații? Ce cauți aici?

– Ptine..

– Tu cauți belele, mă. Și sex. Nu mă cauți pe mine.

hug

Aparent nervoasă, dar oarecum distrată, îmi face semn să intru. Era singură, spre norocul meu. Purta niște pantaloni scurți prin care i se vedeau formele voluptoase, rotunjimile ademenitoare și picioarele zdravene de amazoană. O bluză verde închis îi cădea ușor de pe umăr, dezvelindu-i baza sânului, locul acela de unde începe fantezia mea. Părul îi era prins într-o coadă ce se mișca la fiecare gest, împreună cu șuvița aceea încovrigată ca un crevete ce-și îmbrățișează umbra. Îmi face semn să mă așez, îmi ia florile și le pune pe masă, apoi se așază în fața mea, cu picioarele încrucișate, ca yoghinii, zâmbește și mă privește duios. Ceva se întâmpla în camera aceea și tot aerul se topea în zâmbetul ei. Simțeam că mă sufoc, că inima îmi bate în gât și că undeva între cracul stâng și cracul drept, Belzebut se trezește să pârjolească cu un foc imens toată omenirea. Culmea, că în acel moment eu mă gândeam doar la prostii – dacă acum blestemul nevesti-mii se prinde și-mi cade p*la în chiloții mei de la Jolidon? Crevetele nici nu are umbră, că trăiește în apă. Oare își dă seama un crevete ce urât e? Sau trăiește cu impresia că e frumos ca Brad Pitt? Îmi plac buzele Angelinei Jolie, oare cum e să-ți facă un blowjob în timp ce Brad se epilează? Sunt un mare idiot! De fapt, ce caut aici?

– Ei? Scopul și motivul vizitei, mister?

Am tresărit. Pentru o clipă am uitat unde sunt și cu cine. Vocea ei gravă, ușor răgușită ca un blues din ăla supărat, mi-a dat fiori reci pe șira spinării. Pe moment mi s-a părut că în cameră se întunecă nepermis de repede, că aerul se răcește și capătă o nuanță de cavou, un tablou de nostalgie din filmele lui Tarkovski… ea se transformă într-un animal nocturn, cu colții ascuțiți și rictusul isteric, cu trăsături alungite modiglianice, cu buzele roșii și ochii deosebit de verzi, un verde crud, ca picăturile de otravă…

Ceva nu era în regulă cu mine. Crampe, transpirații reci și săgeți ascuțite îmi străbăteau tot corpul. Simțeam că mă topesc ca un ghețar. Că mi se topește toată carnea, că rămân un schelet și că mi-e frig așa, neîmbrăcat în propria-mi carne.  Un gâdilat, ca un curent electric îmi trecea prin burtă, prin mațe. Apoi valuri de amețeli, de parcă eram pe o barcă în larg, pe Titanic, mă bălăngăneam pe o punte alunecoasă și bătută de ploi și de fulgere.

– Mi-e rău! am bolborosit cumva.

– Da, văd! Ești verde, ce ai? Îți aduc ceva de băut?

– Nu, scuză-mă! Baia?

Dar am țâșnit înainte să apuce să-mi spună unde e. Noroc că am nimerit din prima. Baia. wc-ul nu. Aproape. Pe lângă. Pe jos. Pe perete. Pe ceva ce semăna cu o colivie. În jet. Ca sifonul când îl scuturi bine. În acel moment, adică după ce m-am liniștit, în gândul meu o strângeam pe soacră-mea cu putere de gât și îi îndeseam bucată cu bucată tocănița de mortăciuni pe care mi-a gătit-o la prânz. Baia Zeldei era un fel de Hiroshima, eu eram terminat, varză, umilit, mai bine mă transformam într-un gândac mic și evadam pe lângă țeava de la calorifer.

O voce calmă din cameră: ok, acum că te-ai liniștit, fă un duș, vezi că sunt prosoape în dulapul de sus.

Femeia asta nu e ca toate femeile, mi-am spus. Cum de e așa de calmă? Cum de nu face isterii ca altele, cum de îmi oferă prosoape și apă caldă și duș, în loc să mă arunce pe scări afară???

Mi-am curățat opera, am făcut un duș, i-am admirat baia, micuță, dar cochetă, lucrurile ei muierești, un parfum, un ruj, un dulăpior cu medicamente și tampoane, niște agrafe mai ciudate și un colier mare de metal negru. Mi-am imaginat-o făcând și ea duș. Picăturile acelea de apă mângâindu-i gâtul, sânii, picioarele frumoase. Șuvițele acelea lipindu-i-se de obraji, de frunte, de buzele cărnoase și roșii. În p*la mea, ce ratat pot să fiu! Adică asta ar fi culmea ratării mele, să fac duș în baia femeii pe care o visez de o vreme, după ce i-am vomitat tocănița pe pereți. Să mi-o imaginez cum ar face ea duș. Să mă excit. Să mă masturbez în baia ei și apoi să plec cumințel acasă. Nota zece, coi fript.

Dar ceva mă reține, ceva mă împiedică să o strig să vină și ea. Am o stare ciudată. Cum să am acuma pretenția să mă culc cu ea, să o duc pe culmile plăcerilor, să o fac să țipe în arii orgasmice? E ca și cum aș săvârși un incest. E prea umană, mi-e prea familiară, prea aproape și prea înțelegătoare. Una e să vomiți în fața soției cu care trăiești deja de ceva ani. Ea oricum deja îți știe toate intimitățile, te-a văzut în mai toate ipostazele, și alta e să te dezvelești așa, până la maț crud, în fața unei femei pe care o visezi, dar cu care te-ai văzut doar de vreo trei ori. Nici măcar n-am auzit-o tușind sau n-am văzut-o plângând. Și totuși, acuma mi-e atât de apropiată că, dacă aș face dragoste cu ea, mi s-ar părea că mi-am înșelat amanta cu soția. E un război îmbârligat în capul meu…

M-am îmbrăcat și am ieșit cu gândul să îmi cer iertare, să îi mulțumesc și să plec cât văd cu ochii, promițându-mi solemn să nu o mai caut în viața mea.

– Ți-am făcut un ceai, întinde-te aici și așteaptă-mă!

Într-o secundă eram întins pe canapea, cu o ceașcă de ceai în mână, privind-o cum își desface părul în timp ce, unduindu-și șoldurile, iese din cameră. Era ireală. Ca un vis. În cameră era semiîntuneric, lumina ștergea și ultimele contururi de mobilier, mirosea frumos a parfum sau a lumânări parfumate, pe măsuța de lângă stătea o carte și ochelarii ei cu ramă neagră. În liniștea aceea o auzeam cum trebăluiește dincolo, căutând ceva, murmurând ceva. Mi-era, dintr-odată, bine. Totul era calm, inclusiv mațele mele, răul a trecut. Ceaiul avea un gust plăcut de scorțișoară și ghimbir, un amestec iute, dar care mă încălzea și îmi liniștea mintea și trupul. Ce ciudate lucruri mi se întâmplă cu femeia asta! E sentimentul acela că o știu de când m-am născut, că am căutat-o dintotdeauna. Că, în sfârșit, am întâlnit-o… e ca o palmă moale și caldă ce te mângâie atunci când ai nevoie, alunecând domol pe obrazul tău, pe trup, pe picioare… și ceva chiar îmi aluneca pe picioare, când am sărit din pat, vărsându-mi ceaiul în poală. Am țipat, spărgând liniștea aceea în cioburi: ce mama mă-sii?!!!

Un bolovan ce se mișcă ca un boșorog în pat, printre picioarele mele. Zelda a intrat în cameră, era în sutien și în chiloți tanga, minusculi, și își scotea cerceii. Aprinde lumina și pufnește într-un râs de se scutură camera cu ea.

Eu, din nou verde, cu ceaiul cald pe cămașă, cu ochii cât două broaște umflate, cu inima galopându-mi prin degetele de la picioare spre gât o priveam cum râde și ia bolovanul în mână, îl pupă și mi-l întinde mie:

– Ți-l prezint pe Bro!

Bro, e o țestoasă, imensă, cu o carapace verde cu dungi gri ca niște cratere de nisip uscat din deșertul Indian, cu ochii mari și foarte atenți, cu un gât lung care se înșurubează la nevoie și intră înapoi la adăpost și cu niște labe ce seamănă cu picioarele lui soacră-mea în șlapii verzi crocodil.

What the fuck, femeie! Mai ai mulți colegi de apartament?

Zelda nu mai putea de râs, niciodată nu am văzut-o așa de senină, era ca un soare în tanga și cu sutienul ei de dantela neagră. O ciudată adorabilă! În clipa aceea, o iubeam cu toți porii. Era a mea. Am simțit-o a mea. Și eram fericit!

Bro a stat liniștit. Nu ne-a mai deranjat.

N-am făcut sex. Dintr-odată nu mi s-a părut important să o tăvălesc pe femeia aceasta. Am luat-o în brațe, am sărutat-o așa cum săruți o persoană dragă pe care n-ai văzut-o de mulți ani, ne-am zâmbit și am dormit îmbrățișați vreo două ore. A fost cel mai frumos somn, cu cele mai reale vise. I-am mulțumit, mi-a mulțumit și ea și am plecat.

Acasă, soacră-mea a vrut să-mi dea o ciulama de ciuperci cu mămăliguță, dar i-am spus că îi fac vânt dacă mai pune mâna pe mâncare. Nevastă-mea s-a isterizat, m-a făcut în toate felurile, casa gemea în țipete, oale aruncate, miorlăiturile lui soacră-mea că: mă, copii, mă, de ce vă certați, că nu-i frumos, lasă că mâine fac o varză călită că e mai ușoară la stomac, că porcule, nevastă-mea, după ce că vii la ora asta mai ai și pretenții, că ești un nimendrum, o sulă bleagă, că nu faci nimic, că… că…că…

Numai eu eram foarte fericit! Zâmbeam în timp ce-mi îndesam cămașa pătată în mașina de spălat. M-am fript, original, ca o rață agățată în restaurantele chinezești…

Pe Erika o găsiți întreagă aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Nu, honey, f*te-o pe mă-ta, block și adio!

Din aventurile unei femei măritate (I)

Eşti muza mea, copila mea, femeia mea, iubita mea!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,183 views
Tag-uri: , ,

Your tuppence

  1. Of, bietul Vasile! – Read me | Catchy / 29 March 2017 8:39

    […] – continuare de aici – […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro