Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Ne vedem joia viitoare!

17 October 2018

Era o zi oarecare de joi, o joi cum au mai fost și altele, o zi mediocră. Toate zilele care nu o făceau să simtă că are un rost, toate erau mediocre.

Și-ar fi dorit o viață diferită, să nu înțelegem greșit, ea avea destul, dar, cu toate astea, nu simțea că trăiește. Și își dorea foarte mult!

Primea fericirea în doze mici, atât cât să îi ajungă să înfrunte abisul care se crea, de la o zi la alta, în străfundul ființei ei. Avusese o educație rigidă, nu exagerat de rigidă, dar suficient cât să o modeleze într-un anumit fel.

A întrebat-o cineva, odată, cum s-ar putea descrie în câteva cuvinte. Ea, cu privirea ușor pierdută, spusese: o visătoare, dominată de pulsații de tot felul, căutând cu disperare să afle cine este și care îi este menirea pe acest pământ. Da, încă mai căuta și nu avea intenția să se oprească din imensul joc de-a v-ați ascunselea cu scopul și obiectivul cel mai intim al sufletului ei.

cuplu despărțire

Și, în una din zilele astea mediocre, îl întâlnise pe el. Și mai pierdut decât ea, dar, mai realist.

„Bună”-ul pe care i-l adresase cu aer de superioritate și încrâncenare îl făcuse să râdă, așa că, instinctiv, surâdea și ea.

– De ce râzi?, îl întrebă aproape timid.

– De tine, ești atât de încruntată și, totuși, atât de frumoasă!

– Ți-am zis doar: „bună”, nu era cazul să mă insulți și să mă complimentezi!

– Și totuși, am făcut-o!

– E a două oară când mă vezi, nu era cazul.

– Bine, dacă spui tu!

– …

– Ok, hai, ne mai vedem.

– Stai, pleci deja?

– Da! Ce? Ai vrea să mai stau?

– Nnnu, adică… nu știu, nu mă așteptam să pleci deja. Credeam că abia ai ajuns.

– Ne vedem joia viitoare! Pa, suflet trist!

Acel „Pa, suflet trist” o făcuse să se simtă mizerabil! Tristă, exact așa cum o numise el, frustrată și goală. Goală pe dinăuntru. De ce? De ce el avea puterea de a declanșa o serie de simțiri? În fond, îl/se văzuseră doar de două ori. Era, oare, suficient?

Avea să afle, sigur avea să afle. Nu știa exact când, dar știa că o să se întâlnească, din nou, joia viitoare. O săptămână în iureșul vieții ei avea să treacă extrem de repede.

Guest post by Andreea Radu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Și de-o fi să nu te mai întorci, trăiește frumos!

Oare e suficientă dragostea?!

Asta se întâmplă când o tânără devine femeie măritată prea devreme

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,249 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro