Nu cred în bărbații însurați

21 October 2014

RotarAm cîteva prietene singure, divorţate şi mişto. O bucată babană din viaţă, eu însămi am făcut parte din această categorie. După ce treci de 30 de ani, şansele să găseşti bărbaţi superbi, inteligenţi, manieraţi, rezolvaţi psihic, gladiatori în pat şi liberi sunt zero. Zero. Toţi bărbaţii mişto sunt luaţi. Ăia care rămîn, de cele mai multe ori, au o problemă. Ori încă locuiesc cu mama, ori i-a lăsat de curînd nevasta/iubita şi suferă aprig şi cu muci după ea, ori sunt nişte pierde vară cu care mai bine nu te încurci. Şi mai sunt tipii foarte puţin însuraţi, ale căror neveste sunt nişte scorpii, cu care nu se mai culcă din paleoliticul superior, care trăiesc coşmaruri în loc de vieţi, să îţi vină să le plîngi de milă şi să-i strîngi la pieptul tău generos (şi gol, de preferinţă pentru ei).

Toate prietenele mele singure, divorţate şi mişto atrag stoluri de bărbaţi enervant de puţin însuraţi şi fooooarte nefericiţi în căznicie. Care nu au de gînd să divorţeze, dar au de gînd să mai iubească cel puţin o dată, mai ales că trec prin cumplita criză de patruzeci, care se ştie că este o boală necruţătoare, care a făcut nenumărate victime. Printre femei. Eu însămi am fost o astfel de victimă, nu mă dau neatinsă de molimă.

Aceşti domni deosebit de puţin căsătoriţi nu îşi doresc atît să se îndrăgostească ei, ci mai degrabă să se îndrăgostească cineva de ei. De preferinţă o femeie frumoasă, inteligentă şi sensibilă, care să le umfle egoul ca pe un balon cu aer cald. Imediat după, însă, îi apucă regretele, află soţia, (nu neapărat în ordinea asta), ea bate de două ori din picior şi ei se întorc spăşiţi la apartamentul conjugal, dar nu oricum, ci cu mulţumirea că au mai trăit o dată. În vreme ce „iubita” rămîne în ger, întrebîndu-se unde a greşit atunci cînd i-a crezut jurămintele fierbinţi şi lamentările că nevastă-sa e monstrul din Loch Ness iar viaţa lui o capcană ca-n Cubul. Şi de ce toată lumea o priveşte ca pe o curvă care a vrut să strice căminul liniştit, patriarhal, al domnului, cînd ea nu a făcut decît să iubească un tip sincer şi deprimat, cu care soţia nu s-a mai culcat de cînd era el mic. Şi, nu în ultimul rînd, de ce soţia e însărcinată în luna a cincea.

ciorapi cu dungă

Eu nu cred în bărbaţi însuraţi, cu copii, nefericiţi şi sinceri, care te iubesc nespus dar nu îşi pot părăsi nevasta. Dacă sunt sinceri, să se ducă la scara lor de bloc, să îşi rezolve situaţia şi să te caute după şi dacă vor fi liberi. Iar dacă familia este atît de importantă pentru ei, să rămînă în braţele soţiei sau să plătească escorte, ca să folosesc un eufemism, care să îi mintă cît sunt de mişto. Sau să meargă să alerge la semimaratoane, maratoane şi Iron Man, să facă ceva cu toată energia aia neconsumată. Ah, stai, asta fac deja!

Citiți și răspunsul unui bărbat “Bună, Petronela!”

Și încă unul: Nu cred în femeile superbe și singure

Pe Petronela o găsiți cu totul aici.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Prăbușirea avionului Air India – patru povești, patru lecții

Latura întunecată a bărbaților „de treabă”

Le pasă bărbaților dacă ești epilată?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. cosmin / 21 January 2015 17:39

    Petronela,ai zis de barbatii trecuti 30 ani liberi ca sunt citez ”’Ăia care rămîn, de cele mai multe ori, au o problemă. Ori încă locuiesc cu mama, ori i-a lăsat de curînd nevasta/iubita şi suferă aprig şi cu muci după ea, ori sunt nişte pierde vară cu care mai bine nu te încurci.””
    te intreb -Dar femeile singure de peste 30 ani-ce probleme au…de sunt singure …oare sunt prea pline de ele ori se simt vesnic frumoase ori vor sa fie intretinute si o dau in bara de fiecare data???

    Reply
    • micky spaga / 21 January 2015 20:54

      de ce atrag toti barbatii porci , tampiti si nesimtiti ?. raspuns : cine se aseamana , se aduna . unde sunt toti barbatii buni ? barbatii buni au plecat la femeile bune.

      Reply
  2. viorel / 21 January 2015 13:24

    Nu patetic si disperat!…Amuzant.Demersul, este rodul unei minti nesigure.Cel mai adesea stimata doamna barbatii, indiferent de statutul social, sunt instinctiv vanatori.
    Va spun sigur ca instinctul acesta dispare pur si simplu cand au ceva ce impune respect. Cand “doi” se intalnesc si se distreaza impreuna….doar se distreaza. A iubi e cu totul altceva.

    Reply
  3. Florin / 20 January 2015 9:49

    Am citit articolul si imi vine in minte o gluma: O femeie se plangea unei prietene despre barbati : “Nu stiu fata ce sa mai fac, ca atunci cand gasesc un barbat de care imi place, ori este insurat ori sunt eu maritata. Parerea mea ca tratezi subiectul, deja dezbatut de foarte multe femei atotstiutoare, mult prea incisiv si subiectiv.. Barbatii inseala, insurati fiind sau nu. Nu e o noutate si voi o stiti. 99% dintre porcii astia care inseala, o fac tot cu femei, dar si pe asta o stii. In schimb tu preferi sa blamezi,subiectiv, doar barbatii. Scrierea unui articol presupune sa fii si echidistanta in prezentarea informatiilor pe care vrei sa le transmiti, lucru pe care eu nu il regasesc deloc. Spor in continuare!

    Reply
  4. Borian / 16 January 2015 11:25

    Am intalnit, o astfel de femeie inca frumoasa si “activa”, plina de planuri si dorinta de a trai frumos, e plina Rromanika de ele doar ca sint putin cam grase, fumeaza cam mult, nu le displace nici berea bauta ca apa minerala si au o mare lehamite sa se spele des sau foarte des pe labutze, ele purtand de obicei tocuri inalte … intr-o viatza (foarte) activa. Ari el :))

    Reply
  5. Bianca / 11 January 2015 15:44

    Este foarte adevarat ca exista aceasta lupta intre sexe dar sunt de parere cu Petronelasi va spun si de ce…..ma aflu intre femeile frumoase, inteligente si sensibile cu varsta inca frageda (24) din nefericire ma aflu in acest triunghi amoros de mai bine de un an, iar in acest articol l-am regasit pe adorabilul “iubit”care duce o viata grea cu sotia cea rea dar este insarcinata in 5-6 luni.Aud des cuvinte de dragoste cat sunt de buna, inteligenta calificata ca femeie si cat de mult ma iubeste dar nu poate (nu vrea) sa divorteze .Va spun din tot sufletul ca acesti barbati sunt niste mizerii , cat de mult il iubesc atat de mult il urasc.Doamnelor va vorbesc din propria experienta sa fugiti cat de mult puteti de acesti barbati.Eu insa imi plang viata si imi recunosc gresala ca am accepat acest triunghi.Doamna Petronela Rotar aveti dreptate in acest articol.

    Reply
    • Gogu / 20 January 2015 9:32

      PLEACA. Esti tanara, frumoasa, de ce mai stai, cu un tip care clar nu te iubeste? Cum adica nu o poate parasi pe aia, dar vrea si cu tine? Asta e egoism si rautate pura…de ce sa suporti asa ceva? Catre CE merge relatia ta cu el, te intreb eu? Catre marele NIMIC….ce este relatia asta? NIMIC…tu crezi ca te iubeste, tu il iubesti, el vine, ma scuzi, se descarca si pleaca acasa…serios? PENTRU CE???PANA CAND?

      Reply
    • cosmin / 21 January 2015 17:30

      Bianca ,de fugit o spui ca un sfat dupa ce te ai ars-dar te ai gandit vreodata ca nu este sanatos si corect sa umbli cu un barbat insurat-te ai gandit ca puteai sa i spargi casa daca el era slab de ingeri si sarac cu duhul,ori s au terminat burlacii la tine !??

      Reply
  6. cazare / 8 January 2015 23:12

    Totusi, mai exista si un noroc orb, cand, doi, care u mai visau vreodata sa segaseasca, se gasesc, acolo iar e o problema, amandoi traiau la mama si dupa 35 de ani,.. asa in copilaria lor prea lunga, ajung sa se iubeasca….
    totusi, femeia e o prada a barbatului, a ceui care chiar e in stare sa fie vanator, altii sunt doar “gonaci”

    Reply
  7. Vasile / 4 January 2015 12:01

    De la 30 ani incolo nu te mai vrea nimeni oricum. Nu te poti astepta ca vreun barbat decent sa isi mai exprime interestul. Au alte treburi pe cap, si daca deodata se trezesc ca vor o noua relatie, o fata de 20 si ceva de ani are mult mai multe de oferit.

    Reply
    • Maria / 5 January 2015 9:16

      Pai, mai, draga Vasile, ma-ntreb cati ani ai. Atat! Ca nu poti fi prea matur, daca ceri doar atat cat poate oferi o oricine de douazeci de ani.

      Reply
    • Jaqueline / 14 January 2015 19:23

      @Vasile, da-mi voie sa-ti spun ca esti ta*pit! O femeie trecuta de 30, “coapta” (din oricare perspectiva ai privi-o) nu mai pune botul la vrajelile voastre ieftine, va da eject de cum va deconspira. Probabil asta te deranjeaza!

      Reply
      • DraQ / 20 January 2015 9:37

        Da-mi voie sa te contrazic…stiu o femeie, fosta mea nevasta, care dupa divort ( care nu a fost din vina mea, apropo) spunea tuturor necunoscutilor care o contactau pe FB ca si-o trage porno style, in toate partile si a si ajuns ulterior sa faca asta, de la prima intalnire cu primul tip cu care s-a intalnit…iar el acum ii spune ca e tarfa lui in dormitor iar ea zice ca el chiar o iubeste si o respecta din acest motiv.
        Si ea are 32 de ani si un copil, iar el 42….Sa fim seriosi…dar unele, nu zic toate, dau in disperare…

    • Anna / 18 January 2015 21:53

      Vasile da-mi voie sa-mi exprim dubiul in ceea ce priveste barbatia ta si nu ma refer la ce ai in pantaloni ci la intregul ansamblu de calitati pe care le are un barbat … nu stiu cati ani ai dar sa te exprimi ca o fata de 20 ani are mai multe de oferit decat una de 30 nu dai dovada decat de o pubertate intarziata 🙂 . Pun pariu pe ce vrei tu ca ai cont pe toate site-urile porno . Hai succes !

      Reply
  8. Dany / 29 December 2014 22:09

    Ce-mi place,la o femeie un barbat ,,bun”.e foarte realizat!Bani etc,darpoate un barbat bun este si un gunoier,paznic,sau orice alta meserie respectabila;conita,nu cred ca ai alege din acest grup,barbatul perfect…deci VA meritati soarta..

    Reply
  9. jocuri cu trenuri / 29 December 2014 18:49

    Sa fie frumos, inteligent, manierat, bogat, rezolvat psihic, cu propria casa si 2 masini, sa fie cel putin manager intr-o corporatie de succes, sa cante la 3 instrumente, sa stie sa gateasca, sa fie un bun ascultator, sa suporte orice si sa fie devreme acasa. Bun. Alte trei dorinte?

    Reply
  10. Serea Florentin / 30 November 2014 10:52

    Nu cred in femeile superbe si singure.

    Cu riscul asteptat de a fi catalogat drept “plagiatorul“ numero 2 din tara asta, ma avant sa raspund acestui text, care fiind public, nu-i asa? se numeste ca mi se adreseaza si mie.

    Cunosc cateva femei singure, divortate si absolut dezirabile. Dupa ce treci de 50 de ani, sansa sa cauti , macar, o femeie frumoasa, delicata, inteligenta si capabila sa iubeasca un barbat pt ce este el, nu pentru ce se gaseste in fanteziile feminine, sansa asta , spun, ni se anuleaza.
    Si ma intreb, ca un barbat in pozitia asta, de ce? Adica de ce noi nu am avea dreptul asta, de ce nu suntem creditati decat cu epitete de sorginte misandrica, ca sa zic asa?
    Toate femeile frumoase pe dinauntru sunt luate. Alea care raman, au o problema, sau sunt ele insele una. Ori mai cauta printul pe cal alb, nedefinite ca inteligenta emotionala si maturitate intelectuala, ori au fost prinse de nenumarate ori cu spumoase povesti triunghiulare si bune de povestit spre luare aminte la natura plina de stabilitate a colegelor de viata, ori sunt prinse in inclestarea pe viata si pe moarte din razboiul intre cele doua sexe , in care, fie vorba intre noi, nu a castigat nimeni pana acum. Si mai sunt femeile care cauta toata viata un barbat superb, inteligent, manierat, rezolvat psihic, gladiator in pat si liber ca pasarea cerului.
    Toate acele femei, frumoase altfel, cu inteligenta emotionala peste medie, care stiu, cateva dintre ele, sa vorbeasca izbitor de coerent si sa taca la fel, acele femei nu exista si daca , totusi , exista sunt denumite de celelelate, curve, sau escorte, sau femei usoare , sau ….mai stiu eu ?
    Eu nu fac parte din stolul acela de care vorbesti tu, care este atras de femeile singure si superbe, nu cred in ele, e la mintea oricui ca nu sunt chiar atat de superbe si extra si nemaipomenite cum se cred ele, de vreme ce au ramas singure. Sau toate au patit aceleasi accidente care le-au adus in starea asta? Hmmm….
    Aceste femei, deosebit de lipsite de sansa, pot fi chiar atat de naive, incat sa iubeasca, mereu, pe cineva care nu le merita? Pai nu invatam mai abitir din greselile noastre, decat din povestile spuse de prietene fane Sex and the City? Sa fim sobri, greselile ni le platim toti la timpul nostru, deplasarea raspunderii pe umerii altora nu face decat sa ne descrie neputinta, nu are efecte de aureola de victima, asa cum le place sa creada unora din iubitele noastre femei.
    Eu nu cred in femeile singure, frumoase, elegante in gesturi si ganduri, care asteapta sa apara EL, salvatorul vietii ei, poate din simplul motiv ca sunt incredibile, si cu siguranta, au in dulap un teanc de schelete de barbati ok, pe care i-au devorat, doar din nevoia de a se razbuna pe cel care nu au vazut in ele limanul vietii lor.
    Sau cum spunea un prieten:
    “Ne-ati ucide bucuroase si cu sange rece atunci cand uitam sa va iubim cum va doriti. Dar renuntati de multe ori si din motive doar de voi stiute, la cel care vede in voi singurul motiv de a trai. Ne judecati aspru daca suntem insensibili, si ne ironizati superior daca ne dorim o femeie care sa ne iubeasca inimitabil. Ne considerati pe toti la fel de rai si de flamanzi, dar nu incetati sa cautati barbatul care sa va faca fericite. Desi nu stiti, nu stim, ce inseamna asta“.

    Sa nu cumva sa raspunzi, ca nu mai terminam niciodata.

    Reply
    • Dorel din orasul Ferentari / 31 December 2014 3:08

      …ai fost rautacios in articolul tau,dar l-ai prezentat corect! Ai ,,batut-o” pe doamna cu propiile ei argumente,felicitari.

      Reply
    • Maria / 5 January 2015 9:37

      Sunt una dintre femeile singure, inca frumoasa (sa nu facem mare caz de modestie!), am grija de sanatatea mea trupeasca, dar, mai ales, sufleteasca si marturisesc ca sunt de acord, in mare proportie, cu replica ta (mai ales cu cea a prietenului tau, din ultimul paragraf). Daaar, desi nu te pot combate, nu sunt de acord cu afirmatia “…toate au o problema, sau sunt, ele insele, problema ” (citez din memorie). Sunt persoane care, desi au primit lovituri peste lovituri, inca cred in oameni si-n latura lor buna. Sunt persoane care cred ca, daca ele n-ar putea face nimanui un rau, nimeni nu le-ar putea rani. Da, stiu ca asta se numeste lipsa de maturitate, dar eu as numi-o, totusi, refuz de-a se maturiza. E o alegere pe care, unele, si-o asuma, iar altele nu, un mod de a-si pastra nealterate sperantele, principiile si sufletul. Vezi, nu sunt de acord cu tot ceea ce spui, dar nici nu te pot combate. (Ce, astea de mai sus sunt argumente? 🙂 )

      Reply
    • Jaqueline / 14 January 2015 19:43

      @Serea Florentin Cancel, 1. o femeie superba, inteligenta, eleganta si singura nu are nevoie de niciun mascul in preajma ei, fiindca se simte bine in pielea ei, fiindca se descurca singura si nu are nevoie sa-i incalzeasca supica. In plus, un mascul nepotrivit i-ar putea frana ascensiunea.
      2. Un barbat care seduce o femeie cu ceea ce poseda (sau lasa impresia ca poseda), nu cu ceea ce reprezinta el ca om, va sfarsi intotdeauna prin a fi inselat/parasit, indiferent ca are 20, 30, 40 sau 80 de ani. Cei care nu poseda au sanse mai mari sa gaseasca iubirea mult visata.

      Reply
      • cosmin / 21 January 2015 17:52

        Jaqueline,D zeu nu ne a lasat pe pamant sa i demonstram cuiva cat de inteligenti si frumosi suntem si ca nu avem nevoie de unul sau altul.Noi toti avem nevoie de unul sau altul nu existam unul fara altul si am fost lasati pe lumea asta cu un scop sa ne intelegerm si sa ne suportam unii pe altii,sa ne inmultim si sa intelegem ca totul i trecator si peste 30,40 nu da vreun ban pe frumusetea si inteligenta ta actuala .

  11. Lilia / 29 November 2014 23:09

    Articolul este reluat. D-na Rotar dezbate despre aceeasi Marie mereu cu alta palarie, despre cat de misto sunt femeile si naspa, aiurea, chiar nasoi- barbatii.
    Ca nu s-a inventat nici macar umbra celui care s-o merite pe D-na Rotar…stim din felul in care scrie si se descrie. No ofence, intr-un timp chiar imi placea s-o citesc pana si-a ratacit simtul comun.

    Reply
    • Gicutya / 3 January 2015 0:38

      Sper ca “simtul comun” a fost o gluma! Daca nu ar trebui precizat la care va referiti caci majoritatea oamenilor au 5 simturi comune.

      Reply
  12. Marin / 26 November 2014 19:00

    Stai putin…., ai eliminat pe cei divortati, pe cei nevoiasi, pe cei nu care nu pre e ceva de capul lor…si ai ramas cu ai insurati…dar la urma i-ai dat naibii si pe aia , si asa ramai total ne…iubita. Pai si ce treaba e aia?

    Reply
  13. mihaela lungu / 24 November 2014 12:01

    A devenit cliseu aceasta poveste, si chiar oficial, atata vreme cat pe la stiri auzim” la o ora dupa ce sotia a fost in vizita, l-a vizitat si amanta la spital” aceste povesti nu mai au nici un farmec, nici macar nu e vorba de iubire atata vreme cat stim ca amantele sunt cele ce ajuta la cheltuielile celor cu portofele si conturi grase…,si nici cu sotia nu mai e iubire, si ea face acelasi compromis, ba mai are si progenituri de educat…ma intreb cum?Devine acest fenomen, caci este deja un fenomen mediatic, si un soi de autoflagelare pt cele care-si plang nefericirea asteptand ca domnul sa le bage in seama, se victimizeaza absolut inutil si isi doresc sa atraga mila prietenelor, absolut nejustificata, acum cand a pleca e atat de simplu, acum cand matrimonialele vuiesc pe tot mapamondul, refuz sa cred ca nu-si gasesc ce cauta acea normalitate, dupa care se tanguiesc, in vremurile de acum, pana si bunicile noastre la tara se descurcau mai bine…dar daca nu se descurca imi pare rau sa spun, au ceea ce isi doresc si ceea ce merita.

    Reply
  14. dan / 23 November 2014 15:23

    Trist ! Să fii matur, la peste 30… dar să rămâi cantonat la perioada pubertar-adolescentină când aveai o circumstanță atenuantă :erai sub tutela părinților și n-aveai altă treabă (scrisul, chiar și bun fie el, este mai mult un hobby decât o profesie…) O îndeletnicire concretă, o ocupație fizică ar fi echilibrat – cert – căutările, tatonările jenante, în final, a cuiva care ar fi trebuit să aibă un palmares de viață obișnuit, normal… un/niște copii, un soț/soție – numai acestea singure dînd un sens vieții, ne mai vorbind de o meserie din care să începi, deja, să culegi primele satisfacții ale eforturilor de ani… așaa… numai să scrii… bine… iată rezultatul !

    Reply
  15. Adina / 7 November 2014 18:23

    Am mai intalnit articole de genul, scrise fie din perspectiva amantei fie a nevestei, (ambele la fel de nefericite dupa parerea mea) si stau mereu sa ma intreb daca sunt pe bune sau sunt niste creatii ale imaginatiei autoarei. Adica inteleg atata preocupare pentru genul asta de increngaturi sentimentale la 15-17 ani dar nu la 30+. In mintea mea la varsta asta, daca ai o relatie, consfintita prin casatorie sau nu, se rezuma la 2 oameni si la cum se inteleg unul pe altul, cum se ajuta sau nu in dezvoltarea personala (si nu nu ma refer la vreun tip de sustinere financiara din partea lui pentru ea, suntem totusi in 2014) si nu la intrigi de tipul AcasaTV. Daca merge si esti fericit, foarte bine, incearca sa dezvolti si sa pastrezi ce ai, daca nu, nu, mergi mai departe. Da, nu toate relatiile sunt sincere, barbatii inseala, femeile inseala, dar chiar nu inteleg de ce ti-ai complica viata intrand intr-o relatie cu inca 2 oameni (oricum nu e amanta de vina, ea nu are nici o datorie morala fata de cealalta femeie). Ideea era, ca am cam batut campii, tipul asta de discurs in genul “Sex and the City”, barbatii buni sunt greu de gasit, suna cam patetic si disperat.

    Reply

My two pennies for Marin Cancel

* required
* required (confidential)

catchy.ro