Ioane, Petricăăă, ia veniţi, mă, încoa’ să vă spună baba ceva! Ce credeţi, mă, băieţi, că faceţi voi? Oare nu vă crapă obrazul ăla de ruşine? Câţi ani au trecut de când v-aţi luat proastă în bătătură şi o lungiţi aşa că vă convine să găsiţi mâncărică pe masă şi copiii şterşi la cur?
Ia spuneţi voi, însumat, aşa, cam cât timp dintr-un an petreceţi cu familia şi cât cu prietenaşii? Cum? Serviciu? Lasă, bre, serviciul e de opt ore, ştim asta.
Ce, v-a rămas în capul ăla pătrat fraza ce v-a spus-o popa în biserică la cununie cum că soţia vă este roabă? Băăăi, voi de iubire aţi auzit? Dar de respect? Nu, iubirea nu e numa’ hâţa-hâţa!
O floare de când nu vi s-a lipit de mână? Aaa, de când aţi fost la Maternitate, chiauni de beţi că, na!, vi s-a născut pruncuţ sănătos? Bun, să vă trăiască, dar femeia aia: bucătăreasa, croitoreasa, educatoarea, spălătoreasa, călcătoreasa, aia pentru care aţi aprins voi feştila iubirii, odată, tare demult, când eraţi flăcăi la mamele voastre, femeia asta aşteaptă să vă sculaţi din amorţela ce v-a cuprins. Ea ştie şi cunoaşte ce vă poate pielea.
Vă daţi seama ce suflet bun are de nu v-a sictirit până acum? Vă daţi seama ce suflete de mamă aveţi lângă voi? La câte aţi făcut şi mamele voastre vă scoteau peste poartă de când hăul şi pârăul.
Ştiţi voi, mă, băieţi, cum se topesc ele când îl văd pe Mihai cum împleteşte stângaci părul fetiţei lui în parc? Cum se topesc cuburile de unt la foc mocnit, aşa şi inima lor, sperând că într-o zi veţi fi şi voi ca Mihai.
Ele au stat cuminţi, crescând copii, aşteptându-vă în nopţile lungi, lungi cât zilele de post şi apoi ascultându-vă râgâiturile îndrugate sub formă de scuze, beţi şi dorind cu ardoare să faceţi sex, bâiguind pe jumătate adormiţi: „Ai obligaţia să…”. Ce obligaţie, băi, Ioane? Care obligaţie, Petrică? De plăcere nu aţi auzit? Singura plăcere în momentul ăla ar fi să-ţi trăsnească fata o tigaie de teflon în cap, aşa: Zbang! să se audă cu ecou, că ţi-e capul gol, gol ca şi inima aia ce a rămas în tine un simplu organ ca rinichiul ori vreun maţ chiorăitor.
Băgaţi de seamă, băieţi, se deşteaptă fetele pe zi ce trece. Nu e o ameninţare, ştiu că sunteţi sensibili la din astea şi imediat veniţi cu replica: „Şi? Calci pe ele ca pe dude, hăhăhăhă.”
Gata cu: „Până când moartea ne va despărţi”, gata cu smiorcăiala. Puneţi mâna şi fiţi cuminţi. Mai adunaţi-vă ochii în cap, mai concetraţi-vă pe familie, terminaţi cu copilăriile. Timpul trece şi nu-l mai puteţi întoarce. Copiii cresc şi vă vor spune: „Tată, de ce nu ai iubit-o pe mama aşa cum te-a iubit ea pe tine? De ce ai lovit-o, că am văzut cu ochii mei. De ce nu ai putut să fii şi tu un om bun?”
Ştiu, măi, băieţi, că năravul din fire n-are lecuire, dar măcar aşa, de bun-simţ şi respect, terminaţi dracului cu teatrul ăsta ieftin ce se repetă mereu, cu excepţia zilelor când vă seceră o gripă. Atunci, tot nevasta vă suportă frăsuielile şi fandoselile expirate.
Citiţi şi
Latura întunecată a bărbaților „de treabă”
Dacă timpul nu vindecă, ci e chiar boala?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
