Sunt secretară. De fapt, sunt ingineră, ocup un post de secretară. Nu sunt fabrici câţi ingineri are ţara asta! Mai apar nişte ateliere pe ici, pe colo, dar au nevoie de 9-10 muncitori calificaţi, inginer e patronul, care a rămas şi el cu buzele umflate, dar şi-a încercat norocul, fără să se lase speriat de bancă şi de ale ei bătăi de cap. Când m-am angajat eram măritată. Nici şeful nu avea pe listă alte posturi vacante. De un an am divorţat. Mihai şi-a făcut ieşirea triumfal, după mai multe mini-infidelităţi, se săturase să fie ţinta prietenilor pentru bancurile cu secretare. Maică-sa cunoscuse, la sesiunile de yoga, o antreprenoare, puţin stresată, dar care nu stătea la cheremul nimănui. Dacă aş fi fost un pic mai frumoasă şi nu aş fi ţinut minte toate tâmpeniile pe care le-am învăţat în facultate, aş fi ajuns şi eu vânzătoare la vreo parfumerie sau la un raion de lenjerie franţuzească.
Am zis „mersi” c-am prins postul ăsta de secretară, aveam picioare bine conturate, ceea ce a constituit un avantaj. Conversam în două limbi străine, cunoşteam îndeajunsă mecanică a fluidelor cât să desfund dozatorul de cafea, iar rezistenţa materialelor îmi păstra nervii, deşi întinşi la maximum, vioi şi fără să plesnească de necaz când agenda zilei era dată peste cap şi trebuia refăcută la fiecare câteva ore. În rest, soldăţeam în armata condusă cu o mână de fier de directorul general. Când a auzit de divorţ, s-a arătat mâhnit. M-a luat cu el la câteva conferinţe, ca să mă ajute să trec peste părerile de rău, fără să mă apuc de băutură. Ne-am împrietenit. George e un bărbat sensibil şi fermecător. Observaţi ce repede am început să ne tutuim… Asta pentru că şi el era nefericit. Auzisem şi eu bârfe prin firmă, cum că l-ar fi înşelat nevasta, o avocată la modă, mult prea obosită de procese ca să-l mai asculte recitându-i poezii. Eu, pe de altă parte, aveam timp. Am început să luăm prânzul împreună, cu scuza consultărilor şi a planificărilor la repezeală, atrase de nazurile pieţei. Glumeam naiv, ne ţineam în joacă de mână, ba chiar îmi fura şi câte un sărut, când duceam la bun sfârşit situaţiile de criză.
Stop! Stop! Stop! Deja creionaţi finalul. Suflete pereche care s-au găsit din întâmplare, o şansă fericirii şi mult bla-bla-bla. Piaţa financiară nu are nimic romantic. Şi dacă aţi scăpat din vedere amănuntul, situaţia se învârtea în jurul unei firme. Poate că povestea ar fi putut avea un final fericit, dar statisticile spun că norocoasele încap lejer în 1%. Şi mai e un principiu sănătos, nu doar pentru viaţa particulară, dar şi pentru societate în general: spune „nu” relaţiilor clandestine cu şeful! Îţi pierzi capul, serviciul, respectul altora şi primeşti şi referinţe proaste. La primele semne de duşmănie sau efuziune prietenoasă, caută-ţi alt serviciu! Nu uita că ai semnat un contract de confidenţialitate, care se aplică tuturor mizeriilor şi dacă deschizi gura te trezeşti şi cu nota de plată. Ridicol de mare şi nu ai să te apuci să-ţi vinzi casa ca să plăteşti un avocat. Mai ales într-o ţară cu probleme de corupţie în justiţie. George e şi un tip inteligent, aşa că am ales sinceritatea. I-am spus franc că prietenia noastră capătă importanţă şi încearcă să pună monopol pe vieţile noastre, simţeam că mă îndrăgostesc şi nu era bine. Eram vulnerabilă, el legat de familie. Am îngheţat brusc relaţia. S-a arătat îndurerat, m-a şantajat emoţional câteva zile, dar am parat cu eleganţă, păstrând atmosfera între noi degajată. Glumeam. Umorul are forţa asta de a ascunde mizerii cotidiene.
Întâmplările zilei îşi fac loc între noi şi simt că am luat decizia corectă. Înţelepciunea populară, mai ales cea de factură anonimă, nu pare să fi dat nici de data asta greş. Firma pregăteşte un simpozion şi o lansare de prototipuri, nu e timp de amor gângav, ticăitul de pe ceasurile astea moderne, inteligente, are un pic de răbdare. După o şedinţă pe departamente, cei mai mulţi se grăbesc spre cina de acasă. Câţiva rămân să ţină isonul şefului, la un pahar de whiskey. Seara e încă tânără, mai aşteaptă un imbold de la pofta de mâncare. În timp ce pregătesc ultimul rând de cafele, alea perfide, care privesc băutura de sus, îl aud pe George, pardon, pe director, pronunţându-mi numele.
– O curvă! Puteam s-o am, dar m-aş fi certat cu nevasta şi nu se merita.
Bărbaţii râd şi Urdoiu, un pupincurist care spera de trei ani la o promovare, mărturiseşte în şoaptă că m-a avut şi n-a pierdut nimic.
Aş fi putut să mă împiedic, ducând tava pe unde nu trebuia, dar riscam să am nevoie de corecţii la nas. Poate merita să le opăresc creierele şi aşa înfierbântate, dar inginerii nu se lasă la mâna hazardului. Inginerii au întotdeauna un plan.
A doua zi, atmosfera în firmă devine haotică, simpozionul a adus deja în capitală parteneri de afaceri din toată ţara. Urmează întâlniri şi dezbateri în sala de conferinţe şi la standurile expoziţiei internaţionale. Pentru prânz, am închiriat un întreg restaurant, unul care până acum ne refuzase, cultivând o clientelă mult mai generoasăşi extrem de laudativă. La întoarcerea în sala de conferinţe, îi aştept cu cafele, trabucuri şi platouri cu fursecuri pentru doamne. Barul e pregătit într-unul din colţuri, dar îşi va intra în rol după ultima cuvântare şi înainte de schimburile de amabilităţi şi rămas bun. Abia dacă am timp să sortez şi evaluez nişte stenograme şi să deschid câteva fişiere pentru noile oportunităţi, că directorul se năpusteşte pe uşă livid, apoi fără să scoată un sunet, spre baia personală. De acolo îmi strigă să mă duc în sala de şedinţe. Terorismul estival, poate mână în mână cu concurenţa, plasase nişte salmonella, probabil în bucate. Situaţia e dificilă. Reorientez personalul firmei spre toaleta de la parter şi le păstrez pe cele trei de la etaj doar pentru oaspeţi. Pregătesc un ceai de mentă şi secărică şi telefonez mamei să fiarbă fără sare vreo cinci kilograme de orez şi morcovi. Las restul de ceai la bucătaria hotelului unde sunt cazaţi şi sun de câteva ori în timpul nopţii, să mă asigur că nu sunt complicaţii.
Dimineaţa, la micul dejun, îi găsesc muşcând precaut din felii de pâine prăjită, au prins puţină culoare în obraji. Îi sun pe toţi personal, când ajung acasă. Totul e în regulă, mă declar mulţumită.
Şeful îmi dă o primă şi îmi măreşte salariul, pentru modul în care am acţionat, salvând firma de la un dezastru. Restaurantul e amendat de Protecţia Consumatorului, deşi nu s-a găsit nicio neregulă. Ca toată lumea, mi-am dat şi eu cu părerea, probabil aruncaseră resturile când au auzit de întâmplare. Primesc şi accept o ofertă de serviciu de la unul din patronii unei firme care ne vizitase. Plec cu referinţe excelente. Şeful e proaspăt căsătorit şi mult mai tânăr. Apreciase calmul meu şi înţelegerea pentru cei cu stomac sensibil.
Mulţumesc doamnelor Agatha Christie şi Rodica Ojog-Braşoveanu pentru consiliere şi reîmprospătarea noţiunilor de cauză şi efect, mai ales atunci când ai antidotul la îndemână.
Nu combinaţi niciodată cafeaua cu prafurile laxative, citiţi întotdeauna instrucţiunile. Dacă totuşi se întâmplă să greşiţi, nu lăsaţi ambalajul în sala de şedinţe.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
