Deși părea specializat în cinema-ul cu priză la publicul larg (Bodyguard,Volcano), Mick Jackson tratează un subiect grav într-un mod eficient și captivant, surmontând dificultățile unui film -„dosar”. Realizat după un scenariu redactat de David Hare (The Reader, The Hours), Denial aduce în prim-plan un subiect din actualitate: faptele „alternative”, știrile false/„ fake news”, minciunile istoriei. Așadar, un subiect sensibil (adaptarea cărții lui Deborah Lipstadt, History on Trial: My Day in Court with a Holocaust Denier, Free Press-Maxwell Macmillan, 1993) este abordat cu seriozitate, dar are și suspans (bine animat cu sentimente calde) pentru a scoate răul de sub semnul banalului. Înrudit cu recent oscarizatul Spotlight, filmul Denial aduce pe marele ecran atmosfera din tribunal și reacțiile presei pentru a face cunoscute faptele din spatele unor adevăruri istorice.
În anii ’90, o profesoară de la Atlanta’s Emory University, cercetătoare în domeniul literaturii și al istoriei iudaice, caută documente de netăgăduit, din perioada Holocaustului, dar se confruntă cu un universitar obstrucționist, care neagă toate probele existenței lui Shoah și-i intentează un proces. Denial devine un film pasionant, cu o distribuție excelentă; reconstituirea procesului din anul 2000 dintre Deborah Lipstadt (Rachel Weisz) și David Irving (Timothy Spall), un scriitor britanic de succes, cu specializarea în tematica celui de-al Doilea Război Mondial. Acesta din urmă, înnebunit de ură, a contestat existența camerelor de gazare și-a chemat-o în fața instanței pe Lipstadt, cea care le explicase studenților fundamentele/teoria negaționismului „în patru puncte”. Irving a pierdut procesul, iar viața sa a fost profund tulburată – reputația compromisă, casa vândută. Filmul, un veritabil thriller istorico-juridic (filmările pentru proces au fost realizate chiar la Curtea regală de Justiție din Londra) își centrează atenția asupra faptelor, arătând că, uneori, pedagogia e compatibilă cu marele cinema. Curtea a demonstrat că adevărul istoric poate să triumfe în pofida unor sofisme de natură juridică. Printre peruci și discursuri stufoase, se întrevede – timid – adevărul.
Performanțele actoricești – Rachel Weisz în rolul americancei punchy, Tom Wilkinson în postura avocatului editurii Penguin ascunde sub masca bonomiei un monstru al strategiilor, și nu în cele din urmă excelentul Timothy Spall – ce reprezintă combinația perfectă de falsă candoare și perversitate sofisticată, un bufon rasist. Avocatul lui Lipstadt, Anthony Julius (întrupat de Andrew Scott), a apărat-o, în procesul de divorț, și pe Prințesa Diana/Lady Di.
Filmul câștigă mult prin doza de pathos, personajul interpretat de Rachel Weisz trebuie să își controleze în permanență emoțiile și furia iscate în timpul unei confuntări atât de absurde. Negaționismul slujește, aici, nevoia de a ilustra și mai bine derapajele istoriei, totul seamănă cu regimul, foarte la modă azi, denumit „post-adevăr”. Povestea de pe ecran relatează punctul de vedere al americancei, iar spectatorii vor resimți, din plin, tensiunea eroinei; este de remarcat locul de filmare pentru un film non-documentar (Lipstadt și avocatul ei fac o vizită la Auschwitz).
Filmul este departe de ceea ce știam că reprezintă procesele publice (dacă ne gândim doar la celebrul The People vs. O.J. Simpson: American Crime Story) în care abundă scenele „colorate”. Rachel Weisz stăpânește perfect arta de-a dezbate chiar și cu un negativist; profesionista întrupată de Weisz este uluită să găsească persoane în stare să îi ceară lui Neil Armstrong sau lui Buzz Aldrin să împartă podiumul sau persoane care considerau aselenizarea un fals/„fake”. Apariția tonică a minunatei actrițe reprezintă o șansă pentru triumful adevărului în lumea plină de lumini și umbre a sistemului britanic de justiție („I’m being shut down”, „They’re all afraid to debate me”). Deborah Lipstadt este tipul de erou necesar vremurilor noastre, este modelul potrivit de devotament și tenacitate în aflarea și exprimarea adevărului.
Regia: Mick Jackson
Autorul cărții: Deborah Lipstadt
Scenariul: David Hare
Imaginea: Haris Zambarloukos
Montajul: Justine Wright
Muzica: Howard Shore
Distribuția:
Rachel Weisz – Deborah Lipstadt
Tom Wilkinson – Richard Rampton
Timothy Spall – David Irving
Andrew Scott – Anthony Julius
Durata: 109 min.
Premii, nominalizări, participări la festivaluri:
BAFTA Film Award, 2017 – Nominalizare (Outstanding British Film of the Year): Mick Jackson
Denver Film Critics Society, 2017 – Nominalizare (Best Supporting Actor): Timothy Spall
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
O răceală abisală – The World After Us
O puternică pledoarie pentru educație – The Exam
Hercule Poirot vânează fantome – A Haunting in Venice
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
