Oi fi proastă?!

4 December 2013

Trezirea la 5.30, cafeaua băută aproape pe întuneric (să nu trezesc copiii), fuga la tren pe viscol sau ploaie (eram navetistă) şi invariabila întoarcere acasă târziu, spre seară, cu sacoşele pline.

Apoi frecat, curăţat, gătit, reparat robinete, control la teme şi ghiozdane… Mai erau becuri care se ardeau când ţi-era lumea mai dragă şi uşi care scârţăiau când nu trebuia! Şi dă-i şi-aleargă aşa mereu!

În ultimii ani auzeam din toate părțile “Caută-ţi, dragă, un bărbat!”

Chestia asta mă termina!

Adică unde să-l caut?! O fi vreun târg, vreo expoziţie ?! O fi vreun traseu montan, vreun muzeu?!

Nedumerită mai eram şi veşnic purtătoare de sacoşe cu varză, cartofi, lapte şi biscuiţi!

În Italia am continuat să primesc aceleaşi îndemnuri.

„Caută-ţi un bărbat!“

Nu înţelegeam necesitatea!

Începusem să primesc şi repere.

Mi s-a indicat că acest bărbat ar trebui să aibă casă, maşină bună şi mulţi bani în bancă. Nedumerirea mea creştea. Mi s-a spus că ar trebui să-mi ofere protecţie. Eu urma să fiu ca o floricică delicată, iar el urma să fie o stâncă de care te poţi sprijini! Eu şi floricica!! Mda!

Oare oi fi proastă?!

Nu pricepeam de ce trebuie să fie puternic acel bărbat. Să facă ce?!

Că mulţi nu ştiu s-aleagă varza pentru sarmale şi nici robinete nu ştiu să repare.

„Caută-ţi un bărbat, dar vezi să aibă şi bani să-ţi fie şi ţie mai uşor!“

Of, Doamne, nimeni nu-mi spunea că ar trebui să fie tandru şi bun!

Mi-am găsit bărbatul, dar tot cu maşină veche, cum am vrut eu, na!

Nu mi-ar fi plăcut nici în ruptul capului să fiu floricică şi-atât!



Citiţi şi

Să nu tragi de o femeie, să nu-i cerșești iubirea, să nu-i cazi la picioare…

Un bărbat, două femei și mai mulți copii

Povestea pantofilor portocalii

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro