Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Piesele vintage – preţioase ca aurul

9 March 2013

O haină vintage are o valoare intrinsecă, la fel ca un lingou sau o bijuterie din metal şi pietre preţioase. Nu ştiu cum se numeşte în termeni economici, dar avântul pe care l-a luat în ultimii ani stilul mă duce cu gândul la căutători de comori, care găsesc în magazine uitate de lume o piesă care devine o investiţie pentru toată viaţa. Şi de ce n-ar fi aşa, până la urmă?

Nu-mi mai amintesc vremurile în care te-ai fi ascuns sub masă, numai să nu remarce cineva că, neavând ce să porţi, ai ales să pui pe tine o rochie cambrată, primită de mama de la bunica, largă de tine şi fără Dumnezeu. Acum se poartă multe, ca să nu spun toate, dintre stilurile de la anii ’20 încoace. Pentru că, teoretic cel puţin, tot ce datează de mai devreme de al doilea deceniu al secolului trecut intră la capitolul antichităţi, iar de la al şaptelea în sus, până pe la al nouălea, la retro. Aşa că ai putea greşi doar puţin dacă alegi să porţi ceva cu o vârstă mai mare decât tine, cu condiţia să nu te fi născut chiar la începutul veacurilor.

De unde să fi început însă febra vintage? Pare-se că de prin anii ’90, de la Hollywood, de când la Dita von Teese, Julia Roberts sau Renee Zellwegger au purtat rochii vintage pe covorul roşu. Pe lângă puterea exemplului însă, piesele vintage au urmat şi o altă înclinaţie recentă: cea spre ecologie. Mai punem o haină veche pe noi, mai lăsăm în raft una nouă, produsă cine ştie pe unde de sărmani plătiţi cu un dolar pe zi. Şi nu ne mai deranjează acum atât de mult ca în trecut patina timpului. Nu mai fugim de el, ne-am împrietenit în cel mai elegant mod posibil.

Sigur, vintage “cel mai vintage” e cel în care sunt incluse reale piese de colecţie. Pentru că sunt şanse mici spre medii, dar nu de ignorat, să găseşti în magazinul unui colecţionar o creaţie Chanel, Poiret, Schiaparelli, Dior, Gaultier, YSL. Iar dacă te ambiţionezi, poţi să răscoleşti cufere în căutarea rarităţilor: colecţii unice din perioadele în care un designer a lucrat pentru o anumită casă de modă, sau care datează din perioada în care numele lui era aproape necunoscut. Doar zilele trecute citeam că o cântăreaţă de pe la noi a găsit într-un second-hand din Paris un joben vechi de la 1900. Dar aşa ajungem şi la principalul dezavantaj: ulciorul vintage nu merge la apă oriunde. Iar la noi în ţară şansele să găseşti o piesă veritabilă sunt echivalente cu numărul de drumuri făcute de români cu gusturi fine, ochi format şi posesori de magazin de îmbrăcăminte dus-întors Paris, New York sau Londra. Ne putem consola în schimb cu ideea că fabricile mici din anii ’30 – ’40 e posibil să fi folosit aceleaşi materiale ca designerii mari. Nu era nimic neobişnuit pe atunci, pentru că accentul se punea pe manufactură, nu atât pe material în sine.

Chiar zilele trecute citeam un interviu cu proprietarul unuia dintre cele mai cochete magazine de rochii vintage din New York. Omul ştie după ce să se uite şi chiar anticipează unde ar fi putut ajunge o rochie, pe ce meleaguri. William Banks-Blaney vinde în magazinul său rochii datând de la sfârşitul secolului al 19-lea şi până în 1970. Şi are câteva nume mari în colecţie, de la Dior la Chanel sau Ossie Clark. Nu le-a aranjat pe secţiuni ci, spune el, aşa cum arată dulapul oricărei femei, unde rochiile cele mai valoroase stau alături de piesele mai puţin pretenţioase. Şi are cliente de la 17 la 74 de ani, printre care şi staturi de la Hollywood. Gillian Anderson de exemplu şi-a ales o rochie Sybil Connolly din 1956, pe care William povesteşte că a găsit-o „aruncată undeva pe un raft într-un magazin din Palm Beach”. Iar rochia lui favorită face parte dintre originalele little black dress de la Chanel, din 1924.

Colecţionarul de piese şi accesorii vintage poate aşadar să îşi asigure nu doar plăcerea grozavă, asemănătoare cu aceea de a găsi o ciocolată în dulap, căzută printre rafturi în cel mai potrivit moment, ci şi o reală avere, care nu se va demoda cu timpul. Old is the new… new, ar putea fi deviza, nu-i aşa?



Citiţi şi

Cât e ceasul? Cât vrem noi! Ali MacGraw, 80, din nou, imaginea CHANEL

Second hand şi Vinted – noile obiceiuri de shopping

Karl Lagerfeld, ultimul show

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,527 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro