Pinocchio

O poveste despre “tați imperfecți și fii imperfecți”

Când vine vorba despre Pinocchio, există – probabil- un surplus de filme despre băiatul-marionetă răutăcios. De la apariția romanului scris de Carlo Collodi, în 1883, aventurile lui Pinocchio au fost adaptate pentru ecran de peste douăzeci de ori. Două dintre acestea au fost lansate destul de recent în formă de live-action, remake-ul dezamăgitor al lui Robert Zemeckis și versiunea impresionată a lui Matteo Garrone, care s-a ținut mai aproape de materialul-sursă original. Acum, Guillermo del Toro a lansat o a 22-a adaptare, un proiect pasional: Pinocchio. De fapt, este un lungmetraj care folosește păpuși, tehnica stop-cadru și are ca punct de plecare povestea lui Carlo Collodi, dar pentru a țese faptele istorice cu narațiunea fantastică, uneori chiar macabră. Filmul marchează debutul regizoral în lungmetrajul animat al lui Guillermo del Toro. Cineastul, distins cu premiul Oscar, reinventează povestea clasică (semnată de Carlo Collodi) despre o marionetă de lemn care prinde viață în mod magic pentru a alina suferința tâmplarului Geppetto. Acest musical fantastic, regizat de Guillermo del Toro în colaborare cu Mark Gustafson, urmărește peripețiile neascultătorului Pinocchio, care se află în căutarea locului său pe lume.

În film interpretează (vocea personajelor) actorii Ewan McGregor, Ron Perlman, Tilda Swinton, Christoph Waltz și David Bradley. Aceasta nu este doar o versiune igienizată a poveștii, iar mesajele sale antifasciste sunt destul de oportune. Amplasat predominant în anii 1930, când regimul lui Mussolini a invadat cele mai îndepărtate părți ale Italiei, diverși cetățeni trăiesc într-o frică liniștită. A spune că Pinocchio al lui Guillermo del Toro este diferit de orice poveste despre Pinocchio pe care ai văzut-o vreodată pare destul de evident. Ceea ce ar putea fi mai puțin evident, totuși, este cât de bine echilibrează Guillermo del Toro noile fire de poveste și imaginile întunecate cu acea idee crucială care l-a menținut pe Pinocchio relevant de peste o sută de ani: dragostea dintre un părinte și un copil. Guillermo del Toro presară caracterul său capricios întunecat într-un clasic de basm cu păpuși uimitoare și melodii originale captivante. Plin de emoție, umor și fapte istorice, Pinocchio reprezintă o nouă etapă a cinematografiei animate. Stilul și vibrația, marca înregistrată, care l-au făcut celebru cu filme precum Pan’s Labyrinth, Hellboy și The Shape of Water pot fi simțite. Acest lucru se datorează în mare parte faptului că această versiune a lui Pinocchio este povestită cu animație stop-cadru, conferindu-i o senzație tactilă, trăită, separată, pe care nici cel mai bun dintre celelalte adaptări nu o poate atinge.

Bazat pe ilustrațiile lui Gris Grimly, din ediția sa din 2002 a cărții lui Collodi scrisă în 1883, studioul de animație MacKinnon & Saunders din Manchester a adus la viață marionete superbe, uimitoare și texturate, ale căror personalități dinamice au fost sculptate în fiecare canelura. Practic, putem vedea murdăria de sub unghiile lui Gepetto (David Bradley) și oboseala din jurul ochilor lui, toate ilustrând viața de tâmplar dintr-un mic oraș din Italia. După ce și-a pierdut fermecătorul fiu în ‘Marele Război’, s-a lăsat pradă singurătății și alcoolului. Relația dintre ei fusese una profundă, iar timpurile fericite narate subliniază motivul tristeții actuale. Așadar, modelează un înlocuitor din lemn pentru băiatul pierdut, dar stupoarea îi este fără margini la finalul lucrării. Versiunea lui Del Toro amplifică coșmarul psihologic implicit în povestea unui meșter trist, fără copii din Italia, care, în agonia durerii, creează o marionetă care devine un băiat adevărat. Când fiul lui Geppetto moare într-un raid aerian la sfârșitul Primului Război Mondial, tânărul Pinocchio este înlocuitorul tragic, adus la viață de forțele oculte care sunt departe de dulceața filmelor marca Walt Disney; el este antrenat mai întâi într-un circ ambulant și apoi – în cele din urmă – de tinerii fasciști.

În mare parte, acest Pinocchio are toate ritmurile poveștii Pinocchio pe care o cunoaștem cu toții. Așadar, un narator, dar și prieten al personajelor, Sebastian J. Cricket (Ewan McGregor), spune povestea unui lucrător în lemn pe nume Geppetto (David Bradley), care creează o marionetă pe nume Pinocchio (Gregory Mann), care este adusă la viață prin magie. Pinocchio este apoi exploatat de un circar, numit aici Contele Volpe (Christoph Waltz), iar când Geppetto merge să-l găsească, este înghițit de o balenă uriașă. Totuși, la aproape fiecare cotitură, Guillermo del Toro se scufundă mai adânc în motivațiile acestor momente mari și binecunoscute, adăugând context, claritate și chiar câteva surprize. De exemplu, motivul pentru care Geppetto îl face pe Pinocchio este că și-a pierdut fiul cel mic, Carlo, într-un bombardament. Pinocchio moare de mai multe ori și vizitează o viață de apoi în care află că este de fapt nemuritor, dar cu un anumit preț. Toate acestea sunt derulate în fundalul Italiei fasciste din anii 1930, unde Mussolini este chiar un personaj. Pinocchio nu este doar un băiat, el este un soi de tabula rasa/‘tablă complet goală ’. Așa că punctele sale de vedere asupra lumii și descoperirile micilor plăceri ale vieții sună întotdeauna adevărate și oferă o oarecare lejeritate lumii crude din jurul lui. Mai presus de toate, există dragostea plină de căldură dintre un părinte și un copil.

Avem parte de priveliști neliniștitoare: Wood Sprite/ Zâna cu Părul Albastru este o creatură cu aspect mitic, parcă desprinsă din folclorul arab. Apariția lui Sebastian J. Cricket (Ewan McGregor) ține tot de spectrul albastru, dar cu o nuanță mai întunecată, mai regală. Sebastian este atât un narator, cât și un personaj secundar menit să-l îndrume pe băiatul din lemn, naiv și gălăgios. Bunăoară, Guillermo del Toro a creat o nouă poveste animată de tip stop-cadru despre Pinocchio în această versiune austeră și întunecată a basmului Carlo Collodi,  într-un soi de galerie a stilului personal. Unii spectatori vor putea aprecia auto-citarea oferind o puternică poveste de viață tată-fiu despre acceptare și despre iubire în fața durerii, suferinței și a fascismului, plus interesul față de monștri a regizorului, alții, dimpotrivă, ar putea-o categorisi drept autosuficiență.

De asemenea, accentele britanice par puțin șocante (majoritatea personajelor de fundal au accente italiene), dar McGregor, Bradley și Mann reușesc să-i îmbunătățească pe Sebastian, Gepetto și Pinocchio cu căldură, vulnerabilitate și plăcere emoțională. Anumite pasaje muzicale ne îndreptățesc să credem că acest film ar putea primi și o adaptare pentru scenă (musical) cât de curând: Ciao, Papa! și Everything Is New To Me. Pe parcurs, personajele exprimate de vocile unor actori incredibili precum Tilda Swinton, Ron Perlman, Finn Wolfhard, Cate Blanchett, John Turturro și Tim Blake Nelson conferă călătoriei lui Pinocchio un plus de gravitate. Puterea finalului este atinsă doar datorită modului în care filmul explorează lumea și personajele ca nimeni altul înainte. Acest Pinocchio abordează ideea de inocență și vinovăție în epoca lui Mussolini: aproape ca o încrucișare între monstrul lui Frankenstein și Oskar în The Tin Drum de Günter Grass. Filmul este puternic și sumbru, totuși, această versiune, cu elementul ei fantasy-horror, atent ambalat, nu are anarhia și bizareria lui Pinocchio de acum trei ani (Roberto Begnini & Matteo Garrone). Dar, cu siguranță, are momentele sale de uimire și tristețe, cât și tonurile drăgălașe ale lui McGregor, în timp ce greierul îndelung răbdător oferă câteva note grațioase de distracție. Îmbinând o animație incredibilă și o voce de top cu o interpretare surprinzătoare a unei povești adevărate și încercate, Pinocchio al lui Guillermo del Toro este un film surprinzător. S-ar putea să nu fie capodopera rece ca piatra la care ne-am așteptat de fiecare dată când mexicanul se așază în spatele unei camere de filmare, dar va fi un film pe care publicul de toate vârstele îl va avea ca reper.

Pe Mădălina o găsiți și aici.

Regia: Guillermo del Toro și Mark Gustafson
Scenariul: Guillermo del Toro și Patrick McHale după The Adventures of Pinocchio/Aventurile lui Pinocchio de Carlo Collodi, Ilustrații: Gris Grimly
Imaginea: Frank Passingham
Montajul: Ken Schretzmann și Holly Klein
Muzica: Alexandre Desplat
Distribuția:
Gregory Mann – Pinocchio
Ewan McGregor – Sebastian J. Cricket, greierașul narator
David Bradley – Meșterul Geppetto, tatăl lui Pinocchio
Christoph Waltz – Contele Volpe, Vulpoiul
Tilda Swinton – Zâna cu Părul Albastru /Wood Sprite
Data lansării: 24 noiembrie 2022 (Mexic)
Durata: 114 min.