Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Problema cu România

5 February 2020

Cazul Ditrău nu face decât să ne vestească viitorul. Cum am ajuns noi aici și ce se va întâmpla mai departe cu noi?

Problema cu România este, întâi de toate, că nu înțelegem care e problema cu România. 

Pe lângă multe ale necazuri, suntem și analfabeți istoric. Ceea ce înseamnă că nu știm unde mergem, fiindcă nu știm nici de unde venim și nici unde ne aflăm.

Tratăm prezentul ca și cum nu ar decurge din trecut. Iar trecutul nostru este acest sinistru amestec de comunism și imperiu otoman decăzut, pile, cunoștințe, relații, ciubuc, șpagă, bacșiș, peșcheș, boieri și sclavi, căciulit și pupat în bot să papi tot. 

Răsăritul Europei are, dincolo de nenumărate diferențe, și o istorie comună, în care ideile care au dus organic la democrație liberală n-au avut sol. Am făcut un fabulos salt în viitor și acum ne mirăm că suntem contorsionați.

Pe scurt: nu fură X, fiindcă e ceva în neregulă cu X (deși e – obișnuiți-vă cu paradoxul). Fură X fiindcă dacă nu ar fura X ar fura Y. Fundația pe care stăm este fundamental greșită, inadecvată mileniului III și în curând vor urma și alte ciocniri de civilizație, pe lângă care Ditrăul va părea o glumă. 

Sistemul public românesc este construit pe selecție negativă, încurajarea obedienței, anihilarea spiritului critic. Nu e nimic excepțional – e o oarecare societate premodernă, o gloată în căutarea unui stăpân. Există, firește, și o forță, de un remarcabil idealism, care vede în capitalism un izvor de dreptate, nu o lume construită pentru profit. Lupta continuă.

Acum, secuii. Ce se întâmplă în Ungaria – un adevărat delir propagandistic în contra migranților, susținut de ani buni de regimul Orban – are ecouri în Ținutul Secuiesc, care – și fără autonomie – trăiește în imaginar în Ungaria. 

Citiți și Ne educăm sau dispărem. Nu există a treia cale

Iar viața în imaginar este mai importantă decât viața în realitate. Altfel nu ai vedea valuri de migranți care te vor distruge în doi brutari amărâți din Sri Lanka. 

Lupta la zi este între globalizare și suveranitate națională, retardul nostru istoric ne face în mod paradoxal apți pentru a sări în barca aceea câștigătoare. 

Flexibilitatea noastră cu privire la principii, valori, tradiții (pe care, de exemplu, frații noștri sârbi nu o au) ne va salva și de această dată. Vom fi alături de cine ne va permite să rămânem în remorca modernității. 

Ceea ce nu înseamnă că ne vom schimba: rămânem reticenți, chiar ostili la tot ce e străin, șovini și xenofobi și încuiați, trăim în mod esențial tribal, în clanuri și fărădelege, într-o luptă pentru resurse care nu are nimic de-a face cu ceea ce numim lume civilizată, statul de drept este caricatural, o salbă de instituții care își mimează existența, ne facem că avem economie de piață, ne facem că avem capitalism, ne facem că avem partide politice, ne facem că avem presă, ne facem că avem educație, ne facem că avem parlament, ne facem că avem sistem public de sănătate, ne facem că avem infrastructură.

Și nu le avem pentru că nu le-am avut niciodată și pentru că nu putem să întoarcem lumea în anii ’30 ai secolului trecut, când ni s-a întrerupt nouă brutal pasul decisiv spre modernizare și am rămas în glod. 

România nu e o problemă de nume proprii (nu e de vină Popescu, nici Ionescu – repet, fiindcă este important), este un sistem care nu poate să producă altceva, în afara unor condiții istorice excepționale, care acum nu există, așa cum anumiți mormoloci nu pot trăi decât în anumite ape stătute. 

Poate România să iasă din ea însăși? Deocamdată, nu. Statul român se împrumută mii de lei pe secundă, este de multă vreme o întreprindere falimentară, piață de desfacere și piață de muncă încă ieftină pentru Europa, o construcție perfect neînchegată, cu resurse medii și potențial uman extraordinar și irosit.

Noi nu existăm prin noi înșine și vestea proastă este că nu am existat niciodată înainte. Adăugați la asta coloana vertebrală ruptă a familiilor românești, fracturată în migrația recentă, ruralul și urbanul mic abandonate, cultura de penitenciar, media care țin loc de școală și accelerează procesul imbecilizării în masele largi, populare. Ce ar putea să iasă de aici? 

Confuzia între valori este radicală, o imensă forță retrogradă ca Biserica Ortodoxă își dă mâna cu un stat inept condus de elite vag alfabetizate democratic, în timp ce masele reclamă isteric dorința lor cea mai atroce: citrice și televizoare color non-stop.

Serviciile de securitate fac “afaceri”, adică fură, politicienii spoliază bugetul, judecătorii nu împart dreptatea ci fac loc și își apără nerușinatele privilegii, elevii se fac și ei că învață ceva, moștenirile noastre culturale merg nestingherite mai departe. Totul sub ticăitul unei bombe demografice, care va exploda cu pensionarea decrețeilor.

Problema cu România este că e o magherniță, o construcție de bâlci, care încă nu s-a prăbușit numai și numai din bunăvoința plăcilor tectonice, nu din acțiunea sapienșilor care o populează. Cu toate acestea, în însăși slăbiciunea noastră se află forța noastră: puterea noastră de a îndura trecerea imperiilor, modelor, istoriei însăși. 

Vestea bună e că vom supraviețui, vestea proastă e că, între timp, nu vom trăi.

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

CINE SUNTEM. România, în pandemie: șmecherie, prostie, hoție, sclavie (și altele)

Despre incapacitatea de a judeca drept

Demisia poporului român

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro