Este o carte de dragoste. O dragoste cum numai în cărţi sau filme poţi întâlni. Dar una dintre acelea pe care nu ţi-ai dori să le trăieşti vreodată. Nici dacă eşti femeie, nici dacă eşti bărbat. Poate doar dacă îţi ajunge să iubeşti fără să fii iubit şi poţi învăţa umilinţa nu doar cu sufletul, ci şi cu mintea. Şi atunci eşti un sfânt. Or, astăzi, prea puţini oameni mai păstrează câte ceva şi din asemănarea cu Dumnezeu. Nu este o poveste cu happy end. Nu putea avea un happy end. Nu e o poveste de dragoste à la Marquéz, nu sunt mai multe târfe triste, e doar una, iar el, bărbatul care iubeşte, nu e bătrân, ci îmbătrâneşte iubind-o. O poveste despre iubirea lui ca un martiriu şi viaţa ei ca un infern asumat.
Este primul roman de dragoste al lui Llosa, scris la 70 de ani. Despre o fată nesăbuită, crudă şi rea, şi iubirea nesăbuită a unui băiat bun. Povestea începe la Lima, în ,,fabuloasa vară a anului 1950, în care mambo-ul înnebuneşte o lume”, iar copila – femeie de doar 13 ani, cu primul nume şi prima identitate de împrumut: Lily – micuţa chiliană de familie bună, suceşte minţile şi rosturile vieţii lui Ricardito. ,,Adjectivul <<provocatoare>> ca şi dansul păreau inventate pentru ea.” Dar odată impostura dezvăluită, Lily dispare şi adolescentul care îi declarase de trei ori că o iubeşte va continua ,,să-i audă râsul zglobiu, să-i vadă privirea hâtră din ochii de culoarea mierii arse şi să o revadă mlădiindu-se ca o trestie în ritmul de mambo”.
1 Jan 1980, Mario Vargas-Llosa, Image by © Sophie Bassouls/Sygma/Corbis
Morbul dragostei a lucrat în tăcere vreme de 10 ani, timp în care Ricardo şi-a văzut împlinit visul de a trăi la Paris. Restul e secundar: are aspiraţii modeste, al căror vârf este să ajungă traducător la UNESCO, duce o existenţă ştearsă, alege anonimatul. Nu se lasă prins de febra revoluţiei cubaneze, refuză orice propunere de implicare cu ,,iartă-mi, frate, mediocritatea mic-burgheza” şi neagă mereu că ar dori mai mult decât ,,să moară de bătrâneţe la Paris.” Doar că liniştea personală, nemolipsită de forfota pariziană, va fi spulberată de calul troian care s-a dovedit a fi fost ,,micuţa ciliană” Lily, ce va continua să apară în viaţa lui Ricardo, de-a lungul a încă 30 de ani, pe rând, ca tovarăşa Arlette, revoluţionara de ocazie, ca eleganta madame Arnoux, soţie a unui diplomat francez, ca aristocrata Mrs. Richardson, soţie a unui bogat crescător de cai, apoi, într-un declin previzibil, va fi KuriKo, amanta unui şef mafiot japonez, şi, spre final, tot amantă, dar a unui francez, om de afaceri mai modeste.
De fiecare dată, iubirea lui Ricardo renaşte iraţional, tot mai puternică, fără motiv, fără să fie împărtăşită de femeia rece, pasivă, calculată, ce devenise Otilia, adevăratul nume al celei ce va încerca toată viaţa să-şi (re)nege originea umilă. De fiecare dată, ea îl va întreba perfid, cinic şi fals ingenuu ,,Mai eşti îndrăgostit de mine?” şi, convinsă de puterea nelimitată asupra lui, îl va exploata fără milă. Joaca ocazională de-a amanţii e o distracţie, un moft pentru ea, şi viaţa însăşi pentru el. Singura lui raţiune de a respira. În ciuda revoltelor interioare care ţin cât o ploaie de vară, în ciuda urii ori a păcii de după cutremurele produse de ea, care aproape îl omoară, Ricardo va capitula mereu în faţa implacabilului. ,,Îmi trezea o imensă duioşie. Eram sigur c-o voi iubi mereu, spre fericirea, dar şi spre nefericirea mea.”
Aşa va face toată viaţa, resemnat, cu garda jos, fără să se mai apere. Mereu îi spune că o iubeşte şi o vrea. ,,Ce naiv şi visător eşti. Nu mă cunoşti deloc. Eu aş rămâne toată viaţa doar cu un bărbat care ar fi fost foarte bogat şi puternic.” Or, Ricardo nu era nici una, nici alta. Dacă pentru ea fericirea avea culoare banilor, iar pentru Juan, prietenul lui londonez ,,secretul fericirii, sau cel puţin al linistii” era ,,să ştii să desparţi sexul de iubire, şi, dacă e posibil, să elimini iubirea romantică din viaţa ta, căci ea te face să suferi” , pentru Ricardo fericirea avea chipul iubitei ce purta mereu alt nume.
,,În toţi aceşti ani n-am făcut altceva decît să te visez, să te iubesc şi să te doresc. Şi totodată să te blestem. În fiecare zi, în fiecare noapte, tot timpul.” La fiecare reîntâlnire va recunoaşte învins de propria slăbiciune: ,,Deşi ştiam că orice relaţie cu fata nesăbuită era sortită eşecului, singurul lucru pe care mi-l doream într-adevăr în viaţă, cu acea patimă cu care unii urmăresc averea, gloria, succesul, puterea, era s-o am pe ea, cu toate minciunile, încurcăturile, egoismul şi dispariţiile ei.” El nu ştie cum a ajuns fata nesăbuită să intre în toate încurcăturile care i-au zdrenţuit existenţa, pentru că încercările ei puerile de a juca feste destinului s-au dovedit reuşite doar în a-şi juca feste sieşi.
Dar ştie că şi ea suferă, poate la fel de mult ca şi el, şi-i va fi adăpost de vreme rea, chiar dacă ei nu i se va părea niciodată, nimic din ceea ce-i făcea, prea mult, dezonorant, inuman ori imoral. Într-un singular acces de mândrie Ricardo îi va spune singur un adevăr cerşit şi refuzat de ea până în apropierea morţii. ,,Eu nu sunt şi n-o să fiu niciodată prietenul tău. Încă n-ai înţeles asta? Sunt amantul tău, iubitul tău, individul care-i din copilărie nebun după micuţa chiliană, după luptătoarea de gherilă, după nevasta funcţionarului, după cea a crescătorului de cai, după amanta gangsterului. Pămpălăul care trăieşte numai şi numai ca să te dorească şi să se gândească la tine.” Ricardo a înseamnat singura ei fericire, deşi negată, frugală şi clandestină, dar de care a avut nevoie doar cât să-şi vindece rănile şi să poată pleca mai departe. În felul ei, l-a iubit. Distrugător şi înălţator.
Pentru că i-a dat dragostea vie, trăirile cele mai contradictorii, suferinţa atroce, disperarea, dorinţa de sinucidere, a adus oroare şi splendoare într-o viaţa searbădă şi l-a sedus forţat, ducându-l spre visul neconştientizat ori negat, pe drumul său – l-a făcut să scrie. Femeia rea i-a facut barbatului bun binele unic al dragostei care înalţă, chiar dacă prin chin, până la revelaţia menirii, destinului adevărat, care omoară treptat, dureros, falsurile, erorile, lăsând originalul nud, fabulos, real.
Rătăcirile fetei nesăbuite, Mario Vargas Llosa
Editura Humanitas, 2007
Citiţi şi
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
Prăbușirea avionului Air India – patru povești, patru lecții
“Femeile pot simula orgasmul. Bărbații pot simula o întreagă relație”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
