Un titlu tentant, dacă nu ar fi doar insinuant în raport cu ritmurile impuse de hedonismul lumii actuale: Perfect Days / „Zile perfecte”. Cineastul Wim Wenders aduce în prim-plan o neașteptată peliculă, o ficțiune blândă despre fluiditatea vieții de zi cu zi. Titlul este inspirat, totuși, de celebra melodie a lui Lou Reed. În realitate, întregul film este străbătut de melodii de succes din anii ’60 și ’70 (Lou Reed, Patti Smith, Otis Redding, Nina Simone) care devin semnul distinctiv al poveștii.
Fiecare zi din viața noastră ar putea fi perfectă, dacă am vedea micile bucurii care ne înconjoară. Asta ne arată Hirayama, un om pe deplin mulțumit cu viața sa simplă, de îngrijitor al toaletelor din Tokio. În afara rutinei sale riguroase, se bucură de pasiunea lui pentru muzică și literatură. Iubește copacii și, uneori, îi surprinde în fotografii. Totuși, o serie de întâmplări neașteptate vor dezvălui mai multe despre trecutul său. Departe de filosofia pe care pretinde că o predă, Wenders oferă două ore de evadare într-o Japonie fantastică.
Așadar, aflăm că Hirayama (Koji Yakusho) curăță toaletele din Tokyo. Povestea lui se dezvăluie treptat prin muzica pe care o ascultă, cărțile pe care le citește și fotografiile pe care le face copacilor. Nimic mai surprinzător decât să vezi cum un bărbat care este doar un curățător de toalete publice are o rutină aparte. În fiecare zi, în zorii zilei, după ce a comandat o cafea, ocolește toaletele publice, făcându-și timp între două locuri pentru a urmări oamenii, a mirosi natura și, eventual, a ridica un lăstar de copac pentru a-l transforma într-un bonsai.
Perfect Days are un ritm voit lent, contemplativ, într-o repetare de mișcări și locuri în care încetul cu încetul existența Hiramaya începe să se apropie de fericire. Într-un fel, Wim Wenders reia legătura cu o formă de poezie a vieții de zi cu zi. Nu trebuie să vă așteptați la evenimente dramatice, filmul se rezumă la o juxtapunere de întâlniri care, de fiecare dată, îl determină pe protagonist să inițieze o schimbare interioară.
Lungmetrajul are o estetică aparte; totul este cinematografic: muzica, fotografiile din orașul Tokyo, viziunea eroului asupra lumii din jurul său și personajele care îi populează existența solitara și pașnică. Din ea, emană o mare liniște. Privitorul reînvață cum să privească imaginile fără să caute cu orice preț strălucirea evenimentelor sau ritmul. Scurgerea zilelor care trec rezonează cu paginile de literatură răsfoite, cărțile pe care Hirayama le cumpără în mod regulat pentru a le citi. Muzica la care se face referire încă din titlu ne amintește că fiecare zi trebuie să fie o chintesență a perfecțiunii pentru protagonist. Redescoperim farmecul casetei audio, iar Wim Wenders se bucură de contrastul dintre generația anilor ’60 și cea de astăzi care nu mai poate percepe lumea din afara internetului și a platformelor muzicale. Hirayama rătăcește într-o dimensiune aproape atemporală în care viața se scurge în ritmul reluărilor, în continuitatea a ceea ce a făcut muzica de ieri și va fi cea de mâine, dar și în armonie cu natura. De asemenea, din perspectiva atemporalității, Perfect Days apare ca o plimbare poetică și spirituală într-un oraș japonez care ar putea fi lejer unul american sau chiar și european. Provocarea esențială a ficțiunii este de a demonstra că fericirea se găsește în gustul pentru lucrurile simple, iar consumul produce lipsă și, prin urmare, suferință.
Realizatorul aproape că invită spectatorul să folosească încetineala filmului pentru a reflecta și a experimenta ceea ce este esențial pentru el însuși. Personajele care populează povestea alături de Hirayama devin apoi contrapuncte metaforice ale tăcerilor eroului, poate opusul a ceea ce, potrivit lui Wenders, ar putea să semene cu fericirea.
Pariul este unul interesant: un aparent umil bărbat sexagenar, a cărui sarcină este să curețe toaletele publice din Tokyo, reușește – între reprizele de igienizare – să contemple copacii, să caute umbrele și reflexele luminii sau alte lucruri mărunte găzduite în faldurile cotidianului.
Ușoarele variații care deosebesc ziua fiecărui personaj nu sunt formale, ci sunt de natură să dezvolte intriga: încetul cu încetul, tăcutul și pașnic Hirayama se deschide mai mult către ceilalți și își dă seama că frumusețea lumii nu este emanată doar de copaci, ci și de oamenii din jurul său. Hirayama are eleganță. Are smerenie. Are splendoare. Actorul Koji Yakusho îi conferă acestui personaj expresiv o măreție sensibilă, o substanță poetică. Glisând între armonie și grație, el nu rezolvă niciodată ‘misterul’ fascinant, pe care ne face plăcere să-l urmărim cu uimire reînnoită.
Atâta timp cât te lași sedus de această suită de imagini superbe ale unui oraș grafic, Perfect Days te invită la o imersiune lirică. Această peliculă ajunge o cronică serenă a orașului Tokyo și, în egală măsură, o privire poetică asupra trecerii timpului. Filmul semnat de Wim Wenders se dezvăluie în straturi succesive, intercalate de micile obsesii ale cineastului: nori, copaci, stâncă, „arhitectură”. Este neașteptat, deconcertant, frumos și, într-un fel, fascinant.
Perfect Days devine o duioasă odă adusă bucuriilor și plăcerilor simple ale vieții. Totodată, este o subtilă atenționare pentru a ne schimba perspectiva și pentru a îmbrățișa frumusețea care ne înconjoară. Să nu uităm că fiecare zi ar putea fi… perfectă!
Pe Mădălina o găsiți și aici.
Regia: Wim Wenders
Scenariul: Wim Wenders, Takuma Takasaki
Imaginea: Franz Lustig
Montajul: Toni Froschhammer
Distribuția:
Koji Yakusho – Hirayama
Tokio Emoto – Takashi
Arisa Nakano – Niko
Durata: 123 min.
Premiera în România: 26.01.2024
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Înduioșătoarea poveste a lui Diego
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
