Era un bărbat înalt şi slab, cu mâini bătătorite.
Dintr-o familie de basarabeni refugiaţi după război!
Nu mai avea nimic din trecut decât un bileţel scris cu creion chimic de mama lui:
„Am auzit că te-ai însurat cu o văduvă cu doi copii. Atât îţi spun: ai grijă de ei ca şi cum ar fi ai tăi! Nu-i oropsi!“
Nu ştiu dacă i-a iubit pe aceşti copii, nu-i drăgălea, nu-i alinta! Poate că nu ştia cum să facă!
Sever, impunea reguli şi respect!
Avea doar patru clase, dar citea cărţi de istorie până noaptea târziu.
Era curios să afle, dornic să facă el tot, cu mâinile lui: zidea, săpa, repara, tăia via şi pregătea afumăturile.
Copiii aveau şi ei treburile lor prin ogradă, iar seara se prezentau cu ghiozdanul la controlul temelor.
Să creşti copiii altuia nu e un joc. Deloc.
Se cheltuie suflet şi nu ştii niciodată dacă e o graniţă unde trebuie să te opreşti! Nu ştii dacă ar trebui să te implici până la capăt sau dacă e cazul să fii mai indiferent.
Acest om cu mâini bătătorite de muncă i-a adunat într-o zi pe copii şi le-a spus:
– Eu vă cresc, dar nu sunteţi ai mei!
Urmă un minut de linişte, apoi o voce subţire zise:
– Şi ce dacă?!
Anunţul lui fusese un mod umil de a le cere voie să se prezinte mai departe la şedinţele cu părinţii, de a continua lupta cu ghiozdanele lor, de a-i duce în vacanţă şi de a-i învăţa să copilească roşiile!
Era tatăl meu şi mi-a dăruit mai mult decât o sămânţă biologică!
Bileţelul scris cu creion chimic a fost păstrat bine.
Până când n-a mai fost nevoie de el!
Citiţi şi
Am ales să fiu amantă și nu regret deloc
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
