Să creşti copiii altuia

Liliana Angheluță

21 January 2014

liliana angheluțăEra un bărbat înalt şi slab, cu mâini bătătorite.

Dintr-o familie de basarabeni refugiaţi după război!

Nu mai avea nimic din trecut decât un bileţel scris cu creion chimic de mama lui:

„Am auzit că te-ai însurat cu o văduvă cu doi copii. Atât îţi spun: ai grijă de ei ca şi cum ar fi ai tăi! Nu-i oropsi!“

Nu ştiu dacă i-a iubit pe aceşti copii, nu-i drăgălea, nu-i alinta! Poate că nu ştia cum să facă!

Sever, impunea reguli şi respect!

Avea doar patru clase, dar citea cărţi de istorie până noaptea târziu.

Era curios să afle, dornic să facă el tot, cu mâinile lui: zidea, săpa, repara, tăia via şi pregătea afumăturile.

Copiii aveau şi ei treburile lor prin ogradă, iar seara se prezentau cu ghiozdanul la controlul temelor.

Să creşti copiii altuia nu e un joc. Deloc.

Se cheltuie suflet şi nu ştii niciodată dacă e o graniţă unde trebuie să te opreşti! Nu ştii dacă ar trebui să te implici până la capăt sau dacă e cazul să fii mai indiferent.

Tata si fiu

Acest om cu mâini bătătorite de muncă i-a adunat într-o zi pe copii şi le-a spus:

– Eu vă cresc, dar nu sunteţi ai mei!

Urmă un minut de linişte, apoi o voce subţire zise:

– Şi ce dacă?!

Anunţul lui fusese un mod umil de a le cere voie să se prezinte mai departe la şedinţele cu părinţii, de a continua lupta cu ghiozdanele lor, de a-i duce în vacanţă şi de a-i învăţa să copilească roşiile!

Era tatăl meu şi mi-a dăruit mai mult decât o sămânţă biologică!

Bileţelul scris cu creion chimic a fost păstrat bine.

Până când n-a mai fost nevoie de el!



Citiţi şi

Dragă tată, sunt copilul tău, așa mi s-a spus

Ce-a învățat un tată divorțat din concediul cu copiii

Şi ce dacă nu-i bun pentru tine, tu tot proastă eşti

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
6,417 views

Your tuppence

  1. Simone / 23 January 2014 0:22

    E mult de spus si vis-s-vis de subiectul cu crescutul copiilor altora; mi s-a parut insa interesant ca in Irlanda de exemplu, a fost votata legislatie noua in 1991 referitoare la adoptiile internationale, numai ca sa se ajute adoptia copiilor din orfelinatele romanesti. ‘Intercountry adoption into Ireland did not effectively commence until the reaction to the fall of the Ceauşescu regime in Romania in 1989, and the subsequent expose on conditions endured by children in orphanages and institutions in Romania at that time. That crises led to the need for new legislation here, and culminated in the passing of the 1991 Adoption Act’ [http://arcadopt.wordpress.com/information-centre/what-is-intercountry-adoption/]

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  2. Simone / 22 January 2014 20:50

    Mie mi-a placut articolul fiindca e despre copii. Si cred ca azi suntem o societatea urata fiindca nu mai facem copii, din diverse motive (sunt planuri de cariera, de alergat dupa afaceri, case, masini etc). Din punctul asta de vedere, bunicii nostri care-au trait in timpul razboiului au inteles mai multe despre viata, au facut case de copii, cu mai putine drame/nevroze si, in final, poate au fost mai fericiti!

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply
  3. tereza / 22 January 2014 13:30

    ma miscat istorisirea dv. cunosc un caz.. asemànàtor àstuia. un vàr de-al meu s-a càsàtorit acum ceva ani cu o fatà care avea deja o fetità din prima càsàtorie. fetita avea 6 ani( la vremea aceea). vàrul meu, inainte de a intra la starea civilà i-a spus celei mici: draga mea, imi poti spune cum vrei.., poti sa -mi zici tatà dar dacà nu te vrei , imi poti spune pe nume. eu oricum voi fi multumit. cea micà , dupà càteva clipe de gàndire zice: tu ai fost làngà mine cànd eram bolnavà, tu m-ai dus la spital, tu-mi iei pàine, tu-mi iei suc( sunt exact vorbele fetitei)… deci .. tu esti tatàl meu!!! o sa te strig TATI !!!.
    NE-A MISCAT PE TOTI JUDECATA ASTA A UNUI COPIL !!!

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 14 Thumb down 0
    Reply
  4. Livia / 22 January 2014 9:17

    Frumoasa poveste si trista, in acelasi timp..Imi aminteste de cea a bunicii mele, ramasa vaduva dupa razboi, cu doi copii mici si care s-a recasatorit tarziu, cand copiii deja trecusera bine de zece ani.Bunicul meu a fost un om cum rar mai intalnesti (nu avusese copii) si a adoptat-o doar pe mama (pentru ca sora-sa, matusa mea, nu a dorit asta, dintr-o revolta ramasa inca neinteleasa)..A iubit-o, a crescut-o, a tinut-o la scoala, la facultate, m-a crescut si pe mine de parca eram nepoata lui de sange..asa de mult m-a iubit..toti s-au dus si nu mi-au ramas decat amintirile si o copilarie adevarata..asa ca eu zic, ca si concluzie, ca daca esti om si ai sentimente, nu conteaza ai cui copii sunt.. atata timp cat ii cresti sunt ai tai..

    Thumb up 7 Thumb down 0
    Reply
  5. Ana Barton / 21 January 2014 15:37

    Te iert, Liliană. Pentru moment, nu mă mai scutur de plâns. Şi te iubesc. Şi te admir. Şi te preţuiesc. Şi… hai că mă duc să mai dau o tură de plâns.

    Andi,

    Excepţional comentariu!

    Thumb up 6 Thumb down 1
    Reply
  6. Andi V. / 21 January 2014 15:29

    Foarte frumos scris, frumos din partea tatalui tau. Desi stiu ca multi parinti fac diferenta intre copiii lor naturali si cei “dobanditi” prin alianta, imi vine greu sa-i inteleg. Imi amintesc de o iubita, mama a unui copil, care imi spunea “Ei, evident ca intr-un cuplu, parintele va trage mai mult pentru copiii naturali”. M-am gandit ca sunt doar cuvinte, ca nu stie ce spune pentru ca n-a fost pusa in situatie. De fiul ei m-am apropiat atat de mult – si fara efort – incat, atunci cand relatia s-a destramat, am realizat cu surprindere ca el imi lipsea mai mult decat ea. Ea, insa, mi-a tinut fiul la distanta impusa de politete si n-a facut niciodata gesturi de apropiere. Astfel am realizat ca ea credea si practica cuvintele pe care le rostise.
    In fine, copiii sunt copii si a-i iubi, indiferent de provenienta genetica, mi se pare o dovada de deschidere spirituala si emotionala. Bravo tatalui tau!

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 18 Thumb down 0
    Reply
    • Liliana Angheluţă / 21 January 2014 16:50

      Mulţumesc, Andi! A trebuit să treacă mulţi ani şi multă viaţă peste mine ca să-nţeleg că ne iubea…dar nu putea să spună! Se temea! Eram ai lui dar nu eram ai lui! Înţeleg povestea ta…şi dorul de fiul tău de atunci. Într-o oarecare măsură, va fi mereu o parte din tine!

      Thumb up 5 Thumb down 0
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro