Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Șapte rânduri de piele

2 April 2020

Vecinii mei din Italia sunt refugiați din Africa, din Nigeria, o familie mereu zâmbitoare, fetițele lor au părul împletit în codițe cu zeci de fundițe de toate culorile.

Ne salutăm și vorbim uneori, așa cum s-a întâmplat zilele trecute când ei se pregăteau să iasă cu copiii în parcul de lângă casă, pustiu de altfel.

I-am avertizat că nu e bine să iasă din casă, că virusul e periculos.

Știau.

Și el mi-a spus cu mândrie, arătându-mi pielea neagră, că ei sunt favorizați, că sunt rezistenți, că Domnul le-a dat șapte sigilii pentru a fi mai apărați împotriva bolilor.

Știu că ei sunt mai rezistenți la anumite boli, de aceea europenii trebuie să facă o serie de vaccinuri când pleacă în zone din Africa sau din Asia.

Dar aceeași poveste am auzit-o și de la oameni din România, unii continuă să creadă că avem un alt ADN, că suntem rezistenți nevoie mare, că virusul moare numai când ne vede, că pielea noastră îi inspiră teamă și că nici gând să se apropie de plămânii noștri obosiți de țigări și de mucegaiul de prin apartamentele umede.

Faptul că Italia a ajuns oarecum într-o fază descendentă a contaminărilor nu înseamnă că și România e tot acolo, în țară greul de abia începe.

Explicație: primul caz de Covid19 a fost testat în Italia pe 1 februarie, pe 18 februarie erau vreo 350 cazuri, acum e început de aprilie și contaminările continuă să fie în jur de 3000 zilnic, iar numărul morților în jur de 800.

Primul caz în România a fost confirmat pe 26 februarie, o lună mai târziu față de începutul epidemiei în Italia.

Curba epidemiologică e aceeași, demonstrată științific, nu contează dacă ești român sau italian.

Ar fi bine să fie altfel, dar cel mai bine e să nu credem că avem șapte rânduri de piele și să stăm frumos acasă.

În România, nici n-a început bine și s-a dat sistemul medical peste cap.

Darămite în plin atac al bolii.

Nu, românii nu au o constituție diferită de a altor europeni, dimpotrivă, cred că suntem mai măcinați de boli ascunse decât alții care își permit să meargă la controale și se îngrijesc mai bine.

Nu avem scuturi, nici coifuri.

Doar o amărâtă de viață de apărat.

Pe Liliana o puteți urmări aici. Toate articolele, aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Nu-i român ca și covidul, nici covid ca sanepidul

3 august 2020, Luna Plină în Vărsător – schimbări radicale

Când știi că locul în care ești e chiar locul unde ar trebui să fii

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro