Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Și atunci iei hotărârea să pui capăt, orice ar fi

10 July 2018

Sunt momente în care ai nevoie de un om ca de aer. Ai un sentiment de ezitare să îi scrii, pentru că lucrurile nu merg bine, pentru că n-ar trebui să-i scrii (îți spui), pentru că s-a mai întâmplat să-i scrii și să nu îți răspundă (repetiția e intenționată!). E una dintre suferințele erei digitalizării, de care se plâng toți îndrăgostiții utilizatori de Internet. E o formă de abuz emoțional pe care ne-o provocăm singuri, cu ajutorul comunicării virtuale.

Nimic mai tulburător decât să vezi că  partenerul (în orice fază a relației) e online și că nu citește mesajul, sau, și mai rău, să vezi că se albăstresc semnele de „seen”  pe WhatsApp, iar timpul se scurge, fără să primești un răspuns. Iar celălalt e tot online. „Poate a lăsat deschisă aplicația, poate e ocupat, poate e leșinat, poate….”.

Când iubești, îți faci griji. Când ești dependent sentimental și emoțional de celălalt – ceea ce nu e întotdeauna de rău, e chiar dezirabil să știi că un om te-a adus în situația de a-l iubi, de a-l dori atât de intens încât să fie la dispoziția ta oricând – îți pasă. Și lui ar trebui să-i pese. Dar cât aștepți mesajul, rememorezi, ce să și faci, pentru că vrând-nevrând îți cad în cap toate amintirile, mai ales cele plăcute. O călătorie, o întâlnire de dragoste, gesturi tandre, cuvinte frumoase și provocatoare, priviri și căldura lor… îți spui că ai avut multe momente frumoase, care compensează lipsa de reacție de acum. Ceva s-a întâmplat, dar nu știi ce, pentru că singura cale de comunicare e nenorocitul ăsta de Internet, cu toate aplicațiile lui.

Dar în timpul ăsta, tu, de la capătul celălalt, te frămânți. De la mesajul pe care îl intenționai, ajungi să speri numai că e bine. Vezi că a citit și te liniștești pentru moment. Îl cunoști pe de rost, doar nu ai stat degeaba în timpul anilor în care v-ați apropiat: îi place Cioran, citește mult, îi place să se plimbe prin natură, felul preferat de mâncare e peștele, îi plac vinetele, dar numai vara, are momente când e melancolic și ciufut, poate fi și romantic peste măsură, nu-i plac surprizele, și câte și mai câte.

rachel weisz

Și atunci iei  hotărârea să pui capăt, orice ar fi.

Nu mai încape în tine nicio nouă suferință. Ai impresia că le-ai trăit pe toate și că pur și simplu nu mai e loc nici de o bulă de aer în sufletul tău. Nu, n-o faci cu intenția de a te răzbuna, ar fi meschin și nu se potrivește cu substanța sentimentelor pe care le-ai trăit. Și pe care încă le trăiești atât de intens, încât numai dacă le-ai arde scrum ai putea scăpa de ele și tot mai rămâne cenușa, aspră și amară la înghițit.

Închizi orice cale de comunicare, pentru că, te gândești, și e perfect normal, dacă n-a răspuns atâtea zile la un mesaj – dacă ar fi fost singurul om din lume care te-ar fi putut salva de la moarte? de la un accident? de la o sinucidere? – înseamnă că ești o simplă piesă de decor în peisajul lui și că nu contezi. Dacă stai și reflectezi, îți dai seama că ai dreptate. Dacă s-a mai întâmplat asta, ești și mai îndreptățit să iei măsuri, chiar în ceasul al doisprezecelea. Cel mai dureros lucru e să conștientizezi prăpastia dintre ceea ce ai avut și ce (mai) ai acum, când se ferește de tine. Acolo e punctul în care se rupe ceva în tine și în univers, dar și punctul de plecare al marii hotărâri. Care (te) liniștește. Dacă simți nevoia, trimite un mesaj de adio. Uneori ajută. În cuvinte simple, fără să reproșezi nimic. Nici ție. Să rămână gustul plăcut a ceea ce a fost frumos, nu imputările în legătură cu ceea ce ai crezut tu că ar fi putut să fie.

Cel mai bine ar fi să ștergi de tot identitatea lui din telefon, ca să nu mai știi nimic. Să vezi că te sună din nou după un timp e un alt rău pe care ți-l poți face, pentru că îți dai seama că o face doar pentru un interes străin de povestea din capul și din sufletul tău. Iubirea sigur nu are nimic de a face cu genul acesta de abordare, te caut când am chef de conversație sau am nevoie de ceva, și, cu siguranță, te găsești într-un alt film, când se vor fi despărțit apele, nu știi. Poate așa a fost dintotdeauna, poate e formă a celuilalt de a nu pierde totul, o nouă încercare de a se asigura că (mai) ești acolo, poate, poate, poate. Cert este că e mai bine să pui punct.

Absența dezumanizează și ucide orice sentiment. Dar asta numai la final, după ce te purifici prin ardere. Nu va fi ușor, iar varianta „lasă că trece” e uneori relativă. Trece atunci când trece, fără să poți face prea multe. Poți să-ți ocupi mintea, ca un exercițiu util ar fi să mărești din ce în ce mai mult concentrarea pe alte activități și să cenzurezi – asta numai treptat se va putea – intenția de a verifica mesageria virtuală. Orice dependență se tratează în pași mici și în timp. Nu te poți lăsa de fumat de azi pe mâine (sau dacă poți, bravo ție, corpul tău are o putere extraordinară și un prag al suferinței foarte ridicat), nu te poți lăsa de iubit într-o secundă. Vibrațiile interioare vor continua să circule, poate va exista și o telepatie, poate că și celălalt va suferi sau își va reproșa gestul.

Dar nu mai e timp pentru speculații, mai bine cufundă-te într-o carte, într-un film, fă ceva care să panseze, să vindece, în tot cazul ceva care să îți refacă încrederea în tine. Creierul tău are nevoie de endorfinele stimulate de sentimentul de succes, ca să preia controlul asupra sufletului. De exemplu, rezolvă Chestionarul lui Proust. Orice altceva ajută, cu condiția să nu te întoarcă în trecut. Orfeu a pierdut-o pe Euridice definitiv atunci când a întors capul după ea.

Guest post by Baby

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Când viață îți dă lămâi, nu face limonadă!

Ingredientul secret

„Da, iubito, este totul în regulă…”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
14,438 views

Your tuppence

  1. Valentina / 12 July 2018 15:17

    Era una scria pe aici ca rostul bărbaților este sa plateasca facturi. Ce faci cu facturile? Le poti folosi si la toaleta in locul hârtie igienice.Eu, în locul hârtiei igienice foloseam in vacanțe, la tara frunze de cocean. Mai era alta sau o fi aceeași persoana care ii tinea isonul lui Miriam si scria laudativ la adresa ei la editorialul ” Regret ca n-am batut-o pe amanta” .Ea nu se considera răzbunatoare, dar atata conștiința avea ca trecuseră n ani de la evenimentul violent si era mândră de fapta ei, le încuraja si pe altele sa proceseze ca ea, mai ales pe gurnalista respectiva.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro