„Stare de teroare”, thrillerul geopolitic semnat de Hillary Clinton, a ajuns în librării

10 December 2021

Hillary Rodham Clinton, cel de-al 67-lea Secretar de Stat al Statelor Unite ale Americii, și-a unit forțele cu Louise Penny, una dintre cele mai titrate scriitoare din lume, pentru a concepe un thriller geopolitic trepidant, inspirat din situații extrem de actuale. Jocurile de culise din politica internațională, lupta pentru putere de la Casa Albă, regimuri instabile, consecințele (și cauzele) retragerii trupelor americane din Afganistan, dar și răfuieli cu personaje ușor de identificat pe scena politică actuală – iată câteva dintre realitățile ultimilor doi ani care își găsesc locul în roman și conferă tramei (n.red. intrigă, complot) o miză globală. Clinton și Penny arată că, la fel ca în atâtea alte situații, beletristica este un mijloc eficient și captivant de a lansa întrebări relevante, de a oferi detalii de la cel mai înalt nivel despre tensiunile internaționale și de a propune soluții posibile.

Scrisă deopotrivă cu umor și dramatism, „Stare de teroare” a ocupat imediat după lansare locul 1 în topurile Amazon și New York Times. Acțiunea romanului începe imediat după ce în Statele Unite o nouă administrație a depus jurământul. Președintele o numește secretar de stat pe cea mai virulentă adversară a sa. Însă, după perioada tulbure de dinainte, lucrurile par să revină pe un făgaș normal… Până când trei autobuze explodează în trei țări din Europa. Pentru secretarul de stat Ellen Adams, cheia din spatele atentatelor se află la Washington. Ellen și echipa ei intră într-un joc periculos cu fosta administrație americană, cu Iranul, Pakistanul și Rusia în încercarea de a preveni un dezastru inimaginabil pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.

Hillary Rodham Clinton este prima femeie din istoria Statelor Unite care a devenit candidat prezidențial al unui partid major. A fost al 67-lea Secretar de Stat, după aproape patru decenii în care a ocupat funcții publice. Este soție, mamă și bunică, precum și autoarea altor șapte cărți.

Louise Penny a câștigat mai multe premii literare internaționale și este autoare de mai multe romane bestseller aflate pe locul 1 în clasamentele New York Times, USA Today, Globe and Mail (Toronto). În 2017, a primit distincția Ordinul Canadei pentru contribuții aduse culturii canadiene.

„N-o să puteți lăsa cartea din mână.”

CNN.com

„Miza este inteligent construită la nivel geopolitic și ne pune în fața unei dileme morale demnă de John le Carré…”

The Guardian

 Stare de teroare este cartea pe care am sperat mereu s-o scrie un om de stat inspirat.”

James Patterson

Romanul a fost tradus la Crime Scene Press, singura editură din țară cu un program dedicat în exclusivitate genului mystery & thriller.

***

Mai jos, un fragment.

“Gil își puse telefonul în buzunar și se așeză mai comod, privindu- i pe copiii din fața lui cum se împung și se împing. Pe partea cealaltă, o femeie în vârstă îi privea la rândul ei, fără îndoială recunoscătoare

că nu-i erau copii sau nepoți.

Autobuzul era plin-ochi, iar Gil se întrebă dacă să-și ofere locul cuiva, dar trebuia să o supravegheze pe Dr. Bukhari, să vadă unde o să coboare. Și dacă informatorul lui avea dreptate.

Dă-te jos! Bombă!!

Dar nu primi niciun răspuns.

Anahita se holbă la ecran. Haide. Haide.

Nimic.

Încercă să sune.

Nimic.

Se ridică și alergă până în biroul secretarului de stat. Agenții de pază încercară s-o oprească, dar din nou își croi drum dincolo de ei.

– Un prieten! strigă ea. Am un prieten care e în autobuzul 119 în Frankfurt. Urmărește o pistă. Am încercat să-i spun că urmează un atentat și nu mi-a răspuns.

– O pistă? întrebă Betsy. E jurnalist?

– Da.

Betsy se răsuci și se uită la Ellen.

Când secretarul Adams scoase telefonul, Betsy se întoarse spre Anahita.

– Cum îl cheamă?

Ellen se uită la ultimul mesaj personal pe care-l primise. De la fiul ei.

În Frankfurt în autobuz. Mai multe mai târziu.

– Gil, zise Anahita. Gil Bahar.

Își mută ochii de la figura uluită a lui Betsy la cea a lui Ellen. Avea gura căscată și făcuse ochii mari.

Tremurând, Ellen apăsă pe pictograma de apelare și îi susținu privirea lui Betsy.

– Ce e? vru să știe Anahita.

– Gil Bahar e fiul ei, spuse Charles Boynton.

Cineva parcă aspirase tot aerul din cameră.

Mai erau trei minute și cinci secunde.

Cu toții se uitau la Ellen.

Katherine intră în încăpere și se opri.

– Ce s-a întâmplat?

Betsy se apropie de ea.

– Gil e în autobuzul 119 din Frankfurt. Mama ta îl sună.

– O, Doamne, spuse ea, și nu mai reuși să rostească vreun cuvânt.

Autobuzul se opri, iar copiii din față, băgând de seamă că se oprise, țipară și se dădură jos țopăind. Chiar când bărbatul din fața lui Nasrin ieși la rândul lui.

Dar lăsă ceva în urmă.

În mașină urcară câteva familii. Niște adolescenți. Un cuplu în vârstă.

Gil simți că telefonul îi vibrează, dar îl ignoră. Trebuia să se concentreze la Dr. Bukhari la fiecare stație, să fie sigur că nu coboară în ultima clipă.

Autobuzul porni, iar el scoase telefonul din buzunar.

– Băga-mi-aș, spuse și apăsă pe butonul roșu de respingere.

– Mi-a închis, spuse Ellen.

– Folosește telefonul meu, zise Katherine.

Sună și îi întinse mamei ei mobilul.

Mai era un minut și zece secunde.

Din nou, telefonul îi vibră.

După câteva clipe, Gil îl scoase, așteptându-se să vadă poza mamei lui.

În schimb, în imagine era sora lui vitregă, Katherine.

– Bună, Katie…

– Ascultă-mă cu atenție, zise mama lui pe un ton sobru, calm.

– Rahat, spuse Gil și dădu să închidă.

– E o bombă, spuse Ellen ridicând tonul.

– Ce?

– E o bombă în autobuzul tău.

Calmul dispăruse. Aproape că țipă.

– Ai puțin peste un minut. Du-te!

Îi luă o clipă să înregistreze cuvintele, panica, înțelesul mesajului.

Se ridică și strigă:

– Opriți autobuzul! E o bombă!

Ceilalți pasageri se uitară la el, apoi se întoarseră jenați cu spatele la americanul nebun.

Se întinse spre Nasrin și o apucă de braț.

– Ridică-te! Dă-te jos!

Ea îl împinse și îl atacă cu bocceaua lui Amir. Începu să-l lovească și să strige după ajutor.

Deci așa voiau s-o lichideze, își spuse, în timp ce mintea și adrenalina i-o luară la goană.

Gil îi dădu drumul și alergă în față, unde strigă la șofer:

– Oprește! Dă jos pe toată lumea.

Se întoarse și privi de-a lungul autobuzului la chipurile care se holbau la el. Bărbați, femei și copii. Îngroziți. Nu de bombă, ci de el.

– Te rog, imploră el.

Tic. Tic.

Se uitau cum ceasurile care acopereau peretele din biroul superb continuă numărătoarea inversă. În fundal, estompat, îl auzeau pe Gil cum țipă, cum se roagă de oamenii din autobuz.

Nouăsprezece.

Optsprezece.

– Gil! strigă mama lui. Dă-te jos!

În sfârșit autobuzul opri cutremurându-se. Ușa se deschise și șoferul se ridică de pe scaun.

– Mulțu…, începu Gil înainte ca șoferul să-l apuce de haină.

Și se pomeni aruncat afară.

Zece.

Nouă.

Aveau ochii larg deschiși. Nu mai respirau.

– Opt, șopti Anahita.

Ateriză pe asfaltul tare. Julit, fără suflu, ridică privirea și văzu cum autobuzul se îndepărtează. Se ridică împleticindu-se și alergă după el. Apoi, dându-și seama că n-o să-l prindă niciodată, Gil se întoarse spre pietoni.

Trei.

Doi.

– Feriți-vă, la pământ! E o…

Tic… tac.

Ellen se albi la față când se declanșă alarma Anahitei.”



Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro