Îți mai simt și acum suflarea în ceafă. Greoaie. Pe un ton calm mi-ai spus că mă dorești – mult. Și m-ai tras la piept, luându-mă în brațe, iar eu, ca o făptură neputincioasă, nu am mai știut unde să-mi cațăr brațele ce mă trăgeau în jos, în timp ce degetele tale lăsau urme adânci pe corpul cercetat cu minuțioasă atenție.
Am rămas stană de piatră în mâinile unui om care putea, în acele momente, să facă orice din mine – și nu mi-ar fi părut rău. M-am simțit atât de dezgolită, atât de ușor de citit, atât de expusă, de vulnerabilă. Și cu toate acestea, pulsul creștea – nu din cauza nesiguranței, ci datorită trăirilor de moment. Știi cum e să te scalzi în valurile mării timp de o secundă și totul să pară o eternitate? Eu știu! Am fost acolo. Am cuprins toată întinderea de albastru cu ochii, iar nările mi-au fost înăbușite de un aer uscat, sărat. Pentru un moment, am crezut că văd fericirea. Am atins-o. O secundă. Mi-a ajuns.
Tremurând, mi-am ridicat privirea, am simțit un nod în gât, și, cu un ultim dram de speranță, am plecat. Drumurile ni s-au intersectat mult prea târziu pentru a fi vorba de o poveste. Poate că așa a fost să fie. Poate că suntem meniți a ne căuta mereu cu privirea sau cu gândul. Poate ne vom regăsi cândva. Sau poate că nu. Poate că ești o fantasmă. Poate că ești o lecție înainte de altcineva, înainte de a gusta binele. Și atunci de ce, când te am acolo, pentru câteva minute, simt că am ajuns în locul fericirii mele? Prezența ta mă neliniștește, dar în același timp îmi oferă pace. Iar când nu ești, nu sunt nici eu, eu.
Dar tu nu ești al meu, iar eu nu sunt femeia căreia poți să-i oferi jumătăți de măsură, fărâme sau părți de fericire. M-ai cunoscut puternică și așa aș vrea să rămân. Și demnă – căci, respectându-mă pe mine, pot să-i respect și pe ceilalți. Dacă te iubesc? Dacă te doresc? Poate. Poate da. Da. Dar până când putem trăi așa? Fii bun, suflete! Eu plec.
Cu drag, A.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Omul fără libertate e deja mort
Ce a ajuns să mai însemne iubirea?
Elizabeth Gilbert revine cu o carte de memorii tulburătoare: All the Way to the River
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
