Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Tu nu ești al meu, eu nu sunt femeia jumătăților de măsură

30 March 2018

Îți mai simt și acum suflarea în ceafă. Greoaie. Pe un ton calm mi-ai spus că mă dorești – mult. Și m-ai tras la piept, luându-mă în brațe, iar eu, ca o făptură neputincioasă, nu am mai știut unde să-mi cațăr brațele ce mă trăgeau în jos, în timp ce degetele tale lăsau urme adânci pe corpul cercetat cu minuțioasă atenție.

Am rămas stană de piatră în mâinile unui om care putea, în acele momente, să facă orice din mine – și nu mi-ar fi părut rău. M-am simțit atât de dezgolită, atât de ușor de citit, atât de  expusă, de vulnerabilă. Și cu toate acestea, pulsul creștea – nu din cauza nesiguranței, ci datorită trăirilor de moment. Știi cum e să te scalzi în valurile mării timp de o secundă și totul să pară o eternitate? Eu știu! Am fost acolo. Am cuprins toată întinderea de albastru cu ochii, iar nările mi-au fost înăbușite de un aer uscat, sărat. Pentru un moment, am crezut că văd fericirea. Am atins-o. O secundă. Mi-a ajuns.

femeie-apa-mare

Tremurând, mi-am ridicat privirea, am simțit un nod în gât, și, cu un ultim dram de speranță, am plecat. Drumurile ni s-au intersectat mult prea târziu pentru a fi vorba de o poveste. Poate că așa a fost să fie. Poate că suntem meniți a ne căuta mereu cu privirea sau cu gândul. Poate ne vom regăsi cândva. Sau poate că nu. Poate că ești o fantasmă. Poate că ești o lecție înainte de altcineva, înainte de a gusta binele. Și atunci de ce, când te am acolo, pentru câteva minute, simt că am ajuns în locul fericirii mele? Prezența ta mă neliniștește, dar în același timp îmi oferă pace.  Iar când nu ești, nu sunt nici eu, eu.

Dar tu nu ești al meu, iar eu nu sunt femeia căreia poți să-i oferi jumătăți de măsură, fărâme sau părți de fericire. M-ai cunoscut puternică și așa aș vrea să rămân. Și demnă – căci, respectându-mă pe mine, pot să-i respect și pe ceilalți. Dacă te iubesc? Dacă te doresc? Poate. Poate da. Da. Dar până când putem trăi așa? Fii bun, suflete! Eu plec.

Cu drag, A.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Fotografia și citatul zilei – Emil Cioran

… Și bucură-te de singurătate!

„Da, a meritat!”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,359 views

Your tuppence

  1. C. / 31 March 2018 1:41

    Te iubesc. De tot si pentru totdeauna, dar nu-i asa ? astea sunt doar vorbe si nicidecum fapte. Acesta e doar sufletul meu lipit de sufletul tau, chiar daca tanjeste sa fie alt tau si mintea este obosita si inceata.
    Tu nu esti femeia jumatatilor de masura insa pleci privind mereu inapoi, mereu plina de speranta, mereu asteptand sa vin de tot. De ce suflete ?

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
    • A. / 31 March 2018 22:34

      Hello, C.
      Mi-am permis să-ți răspund. Din partea domnului ce face subiectul textului meu am avut parte doar de fapte. Și parcă există momente când ai vrea să auzi și vorbe, măcar pentru liniștea sufletului… că nu ești doar tu implicat.
      Dreptate ai! Deși am spus că plec, o fac tot timpul privind înapoi, așteptând să mă oprească din drum. Și m-aș opri. Aș face-o pentru că împreună „ne trăim”. A plecat și el. S-a întors de atâtea ori, căci pacea ți-o găsești doar acolo unde sălăsluiește și sufletul, iar ale noastre „și-au făcut casă”. Pacea-i atunci când îi vezi ochii posomorâți cum se luminează când apari după o vreme de absență. Pentru asta întorc capul. Pentru imaginea acelor ochi care-mi bântuie și acum gândurile!
      În ciuda realității și a circumstanțelor care ne separă, a timpului care ne-a pus față în față prea târziu, aș face pași lenți în încercarea de a-l aștepta, dar să știu că atunci când vine, se va „muta” în sufletul meu cu de-a-ntregul, fără jumătăți.

      Thumb up 2 Thumb down 0
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro