Un bolovan respiră pe spatele meu. Din greutatea lui, curge un suspin pe care îl ricoșez în colțurile ce-mi compun ființa. În ultimul timp, am încercat doar să o recompun strângând de pe la colțuri, resturi, reminiscențe de imagini calde și palide, ce se adunau, ce le adunam. Din căscatul lui, înțeleg și statuile cu tăcerea lor adunată. Nimic nu te mai mișcă din loc după ce ai căpătat greutatea suferinței. Nimic nu mai strunește inima să inunde ființa cu sentimente calde și emoții colorate după ce împrumută chipul bolovanului.
Aici am ajuns eu. Să număr secundele de respirație și sforăituri prelungite care mă deranjează asurzitor de mult în ultima perioadă. Aș fi preferat să dispar, să plec pe ușă cum nici nu aș fi fost pe aici, însă viața reală nu mi-ar da pace așa de ușor. Nu mai simt nimic pentru el. Ce aveam s-a risipit la ultimul sforăit de dimineață. Cu toate asta, încerc de dragul familiei mele să mai țin trează, dezmeticită atmosfera unui cămin reușit, chiar dacă sunt vlăguită de ideea de a mai împărți un loc în pat cu un corp ce mi-a mâncat tinerețea aproape pe nimica, gândește ea în timp ce el dă semne că s-ar trezi din banalele sforăituri de duminică după-amiază. Dragostea din tei este departe pe aceste octave, iar somnul devenise activitatea lui preferată din ultima perioadă. Bolovanul începe să-i străpungă pieptul, adulmecându-i și ultimele licori de dragoste, păstrate pentru o proximă desfătare conjugală. L-ar fi scuipat dacă ar fi reușit să-i oprească orăcăiturile.
El se trezi nonșalant în toată atmosfera feminină dezolantă din casă. Primul instinct se confunda cu al doilea. Din fericire pentru cuplurile moderne, există destulă mâncare în frigider pentru îmbuibare și cheile de la mașină stau dominant pe măsuța cu cărți nemișcată, ca întotdeauna în acea casă. Urmează câteva replici ce denotă lipsa de empatie clasică a bărbatului ce percepe universul femeiesc în exact asemenea manieră în care un copil înțelege viața din desene animate. Jocul conjugal are de suferit și roade în ei o îndoială fatală. Fiecare lacrimă cimentează o frustrare care pe talerul vieții atârnă în detrimentul femeii.
„De ce oare i-am oferit timpul meu. De ce merită bolovanul asta din casă tinerețea mea, anii mei frumoși?” – se întreabă cu ochii cristalizați de semnul neputinței.
– Ai făcut și tu vinetele de la mama?
– Nu am avut timp.
Farfuriile se aud în bucătărie cum zăngăne. Pulsul ei se mărește în timp ce cuvintele stau să intre pe buze într-un zumzet defulator ce invită spre mărturisire. Mersul său de gâscă din casă comparat cu mersul său de leu din societate o opri. Putea să mai joace un rol până la proximul sforăit existențial.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Ce faci când te lovește o iubire interzisă?
Femeia matură – Nimic de demonstrat. Totul de trăit
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
