Dintre toate lucrurile, cel mai greu pentru mine este să mențin pagina mea de facebook. Nu sunt un om care leagă ușor legături cu semenii săi. Cei cu care sunt eu în contact sunt oameni care au tras de mine sau care au avut multă răbdare cu mine. Unei persoane care mă chestiona de ce trăiesc atât de retrasă, i-am spus pentru că îmi este foarte greu să mă deschid. Îmi este frică să nu fiu rănită. Îmi este frică să nu rănesc. Relațiile dintre oameni sunt o dezamăgire, sau la limita dezamăgirii, fiind mai volatile decât orice altceva de pe lumea asta.
Eu, de obicei, mă feresc de femei, din cauza relației dificile cu mama mea, și leg relații de lungă durată cu bărbați. Aceste relații sunt mereu foarte complexe. Le sunt mamă, fiică, amantă, psiholog, sprijin în toate în limita posibilităților mele, camarad, prieten. Eu sunt cea care spune: Trimite-mi o poză cu tine din acest moment. Apoi, după ce o primesc, spun: Acum ziua mea e mai bună.
Mi se pune pata pe câte unul ani în șir și doar dacă pleacă el se termină. Dacă pleacă, se întoarce, dar eu nu îl mai primesc. Nu am primit niciodată un bărbat înapoi după ce a plecat. Toți se întorc.
Dar cu femeile, o cu totul altă poveste. Nu știu să mă apropii de ele, să mi le transform în prietene, să vorbesc cu ele, nu am cum să le înțeleg. Deși vreau. Nu pot lega nicio prietenie reală. Iar când leg, cea în cauză ajunge să mă urască de moarte. De câte ori mă apropii de o femeie, o văd cum începe să mă invidieze, iar invidia ei se transformă în venin.
Ultima mea tentativă de a mă împrieteni cu o femeie a avut loc cu ani în urmă. Foarte rar sunt eu interesată de cineva, dar mi s-a pus pata pe o scriitoare de pe facebook și am vrut neapărat să o cunosc. Îmi plăcea cum scria, ceea ce scria îmi vorbea mie în mod deosebit. Am abordat-o și i-am spus că vin în București și că îmi doresc să o văd. A acceptat imediat.
Era august torid și Bucureștiul părea pustiu. Am văzut-o apărând în depărtare și am știut deîndată că e ea. Prima impresie a fost foarte bună. Era o persoană plină de energie și vitalitate. Adică opusul meu. Genul de persoane care-mi plac mie ca să acopere tăcerile mele monstruoase, distanța mea, stângăcia mea în relațiile interumane. A început să vorbească și nu s-a mai lăsat. Asta m-a bucurat teribil. O personalitate luxuriantă, vorbea de parcă era actriță pe un podium și toată lumea se învârtea în jurul ei și aștepta aplauze. A fost un moment un pic cam straniu când am umblat prin București să căutăm un medicament contra herpesului, pentru că ea îmi spusese că făcuse amor cu prietenul ei cel mai bun din greșeală, și era convinsă că acela îi dăduse herpes. M-am simțit un pic jenată, dar fiind obișnuită cu artiștii, printre care am trăit 27 de ani, le-am auzit pe toate… Cert este că am plecat extrem de încântată de la prima mea întâlnire cu ea: inteligentă, sclipitoare, o personalitate efervescentă.
Prietenia noastră a durat fix trei zile.
A doua zi am fost la ea acasă. Fostul ei soț era prezent. Mi l-a oferit dacă am chef, că este liber. Și de aici totul a început să se contorsioneze, culminând cu dorința mea de a o pălmui, la Universitate, în stația de taxi, de unde m-am urcat într-unul, când mi-a spus că mă iubește și că ea vrea să ia în viața mea locul pe care-l avea iubitul meu din acea vreme. Am vrut să-i ard câteva palme, să-i dea sângele pe nas. Probabil, în primul rând, pentru că mi-era rușine de cât de dezamăgită sunt eu.
Ea scrie în continuare chestii ciudate prin care se auto-justifică sau se imaginează pe sine prințesă răpitoare, se ridică pe sine pe un piedestal, se imaginează în viața pe care nu o are, se imaginează persoana care nu este. Vrea să abolească tot ce nu-i convine, sugerează altora cum să o perceapă pe ea, altfel decât în realitate. Evident că nu mai pot să o citesc. Sfat: Nu mergeți să cunoașteți scriitorii care vă plac! Cu mâna pe inimă. Iar aici mă includ și pe mine.
De aceea m-am gândit să scriu acest text. Nu e vorba despre această scriitoare. E vorba despre mine. Nu sunt simpatică. Sunt distantă. Sunt rece. Nu sunt prietena nimănui. Sunt vegetariană, iubesc animalele, sunt retrasă, tăcută, fucked up în felul meu, cu multe drame, foarte multe, viața mea este o viață complet ieșită din comun, dar vă spun că nu vă inspir simpatie dacă mă cunoașteți. Și nici empatie. Și nici nu vreau. Nu îmi pasă de părerea nimănui despre nimic. Sunt o sălbăticiune. Am legile mele și trăiesc după alte reguli.
Sunt o singuratică. Un freak. Altfel nu aș scrie…! Trăiesc în lumea mea, privesc pe toată lumea de sus, din lumea mea tandră, gingașă, și sunt extrem de crudă. Dar nu sunt prietena voastră. Acesta este singurul lucru care nu sunt.
Guest post by Simona Cratel
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
Să nu tragi de o femeie, să nu-i cerșești iubirea, să nu-i cazi la picioare…
Post-sapiens: omul care începe să se re-proiecteze
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
