Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Zborul

30 August 2019

– Doamnă profesoară!

Femeia se gândea la viața ei, la anii care au trecut atât de repede și cumva atât de nefiresc. Oglinda ei interioară reflecta o imagine străină. Se privea și vedea o necunoscută. Unde a greșit? Când? Cum?

În aeroport oamenii se mișcă sau stau pe loc, vorbesc sau tac. Fiecare cu sufletul lui, cu viața lui. Sunt pe drum. Drumurile oamenilor, între o casă și o alta, poate că între un om și un altul, între o țară și o altă țară.

Ea merge acasă, în România, în concediu. De multă vreme muncește în Italia ca badantă și an de an tot își spune că e ultimul, că se oprește. Apoi continuă. Iată, aici a greșit, că a tot continuat… De aceea soțul ei nu o mai vrea. Ochii care nu se văd se uită. Ochii ei sunt dintr-aceia care se uită ușor.

Merge acasă în concediu ca să rezolve divorțul și casa muncită de ea în alte case. Prietena ei cea mai bună locuiește acolo. Iată o altă greșeală! Când nu avea unde se duce cu copiii, ea a insistat să se mute la ei. Căci era mult loc. Multe camere. Intrări separate. Şi erau ochi care se vedeau!

– Mă confundați.

– Imposibil!

Abia acum femeia îl privește pe bărbatul din fața ei. Un bărbat sigur mai tânăr, cu o privire intensă, cumva cunoscută.

– Sunteți doamna profesoară Ana Ileana Gabor, v-am fost elev în primul dumneavoastră an de învățământ.

– Au trecut atâția ani…

– Au trecut, dar eu nu v-am uitat. Sunt băiatul acela timid, cu ochelari, care citea mult. Îmi dădeați cărți și idei de lecturi, apoi discutam. Așa am hotărât să urmez Facultatea de Litere. Vă amintiți?

– O, da, dar am stat doar un an acolo. Apoi am plecat…

– Și ați greșit, căci erați cu adevărat foarte iubită. Ne-ați trezit sufletele și ne-ați învățat să citim și să iubim ce citim. Dar sigur ați avut motive…

– Am avut o viață complicată.

Și Ana începe să-i povestească, nici ea nu înțelege de ce, despre prima căsnicie eșuată, despre fetița pe care a crescut-o mulți ani singură. Despre școli și orașe schimbate, despre o altă iubire sau ce credea ea ca ar fi iubire. Despre lipsa banilor și a unei case, lipsă ce a trimis-o în Italia.

– V-a fost foarte greu!

– Mi-a fost. Interesant este că am luat decizii, dar în același timp parcă le-a luat altcineva în locul meu. Ca și cum în mine sunt două femei cu suflete și minți diferite. Două femei ce se caută, dar nu se găsesc. Una tânjește după cealaltă și totuși nu le este destinat să fie împreună, împreună fiind. O Ană și o Ileană. Nu știu dacă puteți înțelege…

– Pot. Este ușor de înțeles. Cel puțin pentru mine e ușor. Vă citesc blogul, vă urmăresc pagina de Facebook. Am şi volumul de poezii publicat acum patru ani. Mai mult, am fost la lansare…

– Oh! Dar toate acestea sunt doar exerciții de scris! Ați fost la lansare? Nu v-am văzut. De fapt cred că de multă vreme nu văd pe nimeni. Scriu în timpul liber, ca terapie. Ca luptă pentru supraviețuire interioară. Nu-i nimic valoros!

Citiţi şi Am luat avionul şi am venit să-l cunosc

– Vă înșelați! Nu vă cunoașteți încă! O știți pe Ana bine, o știți și pe Ileana, dar nu vă cunoașteți pe dumneavoastră! Încă!

– Mergeți în România?

– În România, da, să-mi văd părinții.

– Unde locuiți de fapt?

– Aici, în Italia. Sunt profesor la Facultatea din Pisa. Predau limba și literatura română. Doamnă profesoară, aș avea nevoie de un asistent. Mă corectez: am nevoie de dumneavoastră ca asistent! De ceva vreme mă gândeam să vă contactez și să vă propun dar… băiatul acela timid a devenit un bărbat timid. Vedeți, nici măcar prietenia pe Facebook nu am fost în stare să v-o cer! Ați însemnat mult pentru mine, însemnați mult pentru mine. Aveți suflet ce nu se uită ușor. Ce nu se uită!

– Domnule profesor, da! Încă nu-mi revin din surpriză, dar da, voi încerca să vă fiu asistent! Poate că nu voi reuși, dar voi încerca.

– Veți reuși!

Guest post by Gabi Mihaela Tîrtan

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro



Citiţi şi

„Viaţa nu-i scăldată-n lapte dulce”

Soția moartă nu poate fi înlocuită cu altă femeie, chiar dacă-i seamănă!

Când el vrea să-i arate dihorul

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro