Într-o zi am s-o strâng de gât pe nevastă-mea

Erika Bloj

26 January 2017

ERIKA– continuare de aici – 

Am adormit ca un bebeluș îndopat cu borș și înecat în bere, cu toate gândurile aruncate haios în râgâieli sonore prin negura nopții. Niște chițcăieli subțiri, venite de undeva din străfundurile realităților mele de om însurat, mi-au spart dimineața în cioburi. M-am trezit cu un singur gând: fugi la baie, boule! În drumul meu, cu pași împiedicați, cu coate julite de tocul ușii, cu genunchi moi ca panna cotta de vanilie, cu părul ca un cuib de turturele luat de o tornadă, mă trezesc cu râsul colorat al nevesti-mii: bună dimineața, dragule! Te-ai trezit? Sper că nu noi suntem de vină, uite, să ți-o prezint pe Amalia, manichiurista mea!

Încercam să focalizez, și nu știu cum se făcea că nu dădeam decât peste două dealuri inamice, care într-un târziu s-au dovedit a fi sânii deosebit de obraznici ai Amaliei, manichiurista… dar ce caută o manichiuristă la mine în casă? Pe traiectoria mea spre baie? Să nu uităm, aveam clar o țintă precisă, și nicidecum nu mă gândeam la socializări, la cunoștințe noi pe drum, la giugulugu, râs și pupături, vedeam doar o budă și, ca în orice moment din ăsta cu turbulențe digestive, aveam nevoie de intimitate.

– Hai, mă, nu fi așa morocănos, fă cunoștință cu Amalia, uite ce drăguță e și a venit special pentru mine și mama, să ne refacem unghiuțele după atâtea găteli și pregătiri… sărăcuța, a venit de dimineață cu taxiul, pe frig!

Borșul mă-tii!

bărbat ok

N-am făcut nicio cunoștință cu nimeni, cu o moacă disperată și niște crampe sugrumate, mi-am strâs picioarele și le-am târâit la baie, gândindu-mă sincer că într-o zi am s-o strâng de gât pe nevastă-mea și am să-i smulg unghiuțele una câte una. Mi-au trebuit fix trei secunde jumate ca să devin zen, ultrasupermega zen. După câteva incantații, apoi mantre rostite cu dăruire și pace interioară, am reușit să exteriorizez toți demonii din mine, astfel încât toată ființa mea a levitat calmă deasupra unor rămășițe dintr-un extaz mistic cu alură magică și forme distorsionate dintr-o plăcere interzisă consumată apoteotic.

– Auzi, dragă, mai ai? Avem nevoie de niște apă caldă, că îmi face și pedichiura, scumpa de ea! Poți să te grăbești un pic?

Moaștele și sfinții, și Shiva cu Budha la un loc, și Scaraoțchii mă-tii cu borș cu tot…

Cam așa a decurs prima parte a dimineții. Calm conjugal, căldură familială, pace în cămin… și baloanele Amaliei.

– Auzi, scumpule, am și eu o rugăminte, după ce termină Amalia cu pedichiura, poți să o duci acasă, sărăcuța, să nu mai dea bani pe taxi și cine știe și peste ce golani mai dă, că doar vezi ce drăguță e!

Văd, normal că văd, că îmi scoate ochii cu drăgălășenia ei obraznică, și toate drăgălășeniile saltă pe ea, ies de sub tricou, și zburdă vesele ca două rapandule după ce au dat de reduceri la mall!

– Uite, mi-am făcut unghiile cu magneți, și să vezi la mami ce faine i-au ieșit, din alea de-și schimbă culorile în funcție de temperatură!

Soția mea era foarte emoționată, soacra mea zburda prin casă cu unghii ba mov, ba roșii, ba albastre, Amalia, sărăcuța, cred că încă nu și-a revenit după ce a intrat în templul meditațiilor mele mistice after borș. Iar eu, eu mă gândeam dacă Vali o fi acasă sau aș putea să-i împrumut garsoniera ca să-i explic un pic Amaliei despre dedublările transcendentale. Oricum, totul era cât se poate de normal, până aici. Ciudățeniile au început în momentul în care am rămas singur cu Amalia.

– Te rog să nu dai drumul la căldură în mașină că nu suport, mi se pare că miroase a mortăciune. Și să nu dai drumul nici la muzică sau la radio, că am niște amintiri nasoale, cu doi care au dat drumul la muzică și pe urmă ne-am răsturnat. Noroc că n-am pățit mare lucru, o mică lovitură la cap, dar nimic serios. Și încă ceva, aș putea să nu-mi pun centura că mă deranjează, știi, am un cercel mai voluminos în buric și întotdeauna mi se agață de centură.

M-am uitat la ea dacă e reală sau încă mai am piticii de azi noapte cu mine în mașină. Dar nu, era reală, muamă, cât se poate de reală, atât de reală, că m-am trezit excitat ca un cal. Dar sărăcuța turuia întruna, mi-a povestit cum a venit ea din provincie cu gânduri mari, cum l-a cunoscut pe unul mare stylist, cum a făcut școala de manichiuriste și ăla a introdus-o în toate cercurile de beauty artiști. Că vrea să meargă la Londra, că are un curs la primăvară, că i-a căzut un dinte și e disperată să și-l facă până atunci, că nu crede în psihologi, că i-a zis ei una că are mici probleme din trecut și până nu le rezolvă nu-și găsește perechea, că vrea să meargă la un curs de terapie prin culori și apoi să implementeze un program de manichiură pe baza personalității, adaptat pe culorile care ți se potrivesc ca și caracter, că, că și că, ninoninonino… după primul semafor n-am mai reușit să o urmăresc și la al doilea semafor era cât pe ce să o azvârl din mașină.

– Vali, te-am sunat să-ți zic că nu mai vin, nu mai am nevoie, știi, e cu multe… nu e ok, are nevoie de reparații majore în partea de sus, n-o să meargă, plus că are un bâzâit permanent și foarte enervant, nu știu cum aș putea, poate doar cu un dop ermetic, naiba știe… dar, nu, nu mai am chef de reparații, și sunt și puțin balonat, ieri am cam făcut-o lată, cu borș și bere la greu. Dar mersi, oricum, poate altădată, distracție faină la schi! Ai grijă să nu-ți rupi ceva!

Nu știu dacă pe tot drumul am apucat să-i spun cinci cuvinte în total, mă durea capul, eram excitat și balonat în același timp, și mă gândeam că cel mai bine ar fi să merg acasă, să fac o baie liniștit și apoi să dorm.

– Vai, mulțumesc că m-ai adus, ești de drăguț, mai rar așa oameni, m-am simțit foarte bine, și soția, ce femeie de nota zece! Vrei să urci, poate o cafeluță sau un ceai? Am un ceai foarte bun adus din China de o prietenă care a mers să învețe masajul tailandez…. și de aici gata, bâzâitul și-a reintrat în normal, cum să mergi în China să înveți masaj tailandez?! Dar nu mai contează, vreau să scap!!!

– Ăăă, nu, mulțumesc, trebuie să trec pe la birou, am întâlnire cu un asociat! Poate altădată…

– Da, uite, îți dau cartea mea de vizită, oricând, manichiură-pedichiură, gel, lac, sau doar o cafeluță (râdea), sună-mă! În afară de ziua de vineri, că atunci am întâlnire cu Maurice, știi, renumitul stylist, suntem prieteni și în fiecare vineri luăm masa împreună.

Bang, bang, două clopote mari sau două capace imense de oală îmi trosnesc capul, făcându-l să rezoneze ca un diapazon: Maurice??? What??? Again???

Am plecat nervos. Pe lume, pe manichiuriste, pe unghii cu magneți, pe stiliști, pe plm, pe borș, pe viață, pe Zelda, pe tot…

S-a dus p*lii zenul meu… Zelda, din nou ea!

– Alo, pui, pot să te rog în drum spre casă să mai iei un Mister Musculo? Vezi jos, la garaj, că ăia au la sticlă de un litru!

Ninoninonino…

Pe Erika o găsiți întreagă aici

 

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Când Cupidon se deghizează…

Ceva s-a întâmplat în vara aia…

Altă viață!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
16,367 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro